USR a reuşit să convingă Guvernul Orban să reia procedurile ca Roşia Montană să devină obiectiv UNESCO

VEȘTI BUNE PENTRU ROȘIA MONTANĂ ÎN UNESCO ȘI STOPAREA TĂIERILOR ILEGALE DE PĂDURI, după discuțiile cu PNL!

În urma negocierilor care au avut loc, astăzi, cu PNL, pentru susținerea învestiturii Guvernului Orban, solicitările minimale ale USR în domeniul mediului au fost acceptate.

Astfel, s-a agreat ca viitorul Guvern să reia procedura de includere a Roșiei Montane în Lista UNESCO (procedură blocată abuziv de Guvernul Dăncilă), măsuri care să STOPEZE TĂIERILE ILEGALE DE PĂDURI (deblocarea dezvoltării Inspectorului Pădurii și a SUMAL), măsuri pentru ariile naturale protejate (asumarea, prin Hotărâre de Guvern a hărților INSPIRE) și măsuri pentru demararea proiectului de reparare și de extindere a rețelei naționale de monitorizare a calității aerului.

Potrivit colegilor de la USR care au participat la negocieri, s-a agreat încheierea unui acord politic referitor la asumarea de către PNL a acestor condiții (și a altora, în alte domenii), în baza căruia vom vota învestirea Guvernului Orban.

Vă asigur că voi face tot ce ține de mine (și sunt convins că la fel vor face și ceilalți colegi parlamentari din USR) ca măsurile asumate de către PNL în acordul politic să fie implementate. Pentru că acestea sunt măsuri care țin, exclusiv, de Executiv, nu de majoritățile volatile din Parlament!

Mihai Goţiu

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *