Unu sau Două tururi de scrutin: Fie îmbogăţim candidatul de pe locul III, fie alegem un primar cu doar 20%

De ani buni există o întreagă dezbatere pe tema alegerilor locale (pentru primari) din 2 tururi de scrutin. Aşa a fost cândva, până când PDL, în momentul când se afla în picaj electoral a optat să treacă prin lege varianta cu un singur tur de scrutin, în speranţa că îşi vor menţine măcar primarii în funcţie la acea dată.

În fine noi nu propunem o soluţie ci analizăm efectiv situaţia în ambele cazuri.

Alegeri într-un singur tur de scrutin. Proiect susţinut de PSD şi PNL, partidele care deţin de altfel cele mai multe funcţii (aproximativ 55% PSD, 40% PNL). Doar 5% sunt primari ai altor formaţiuni dar şi aici, UDMR este pe primul loc.

Alegerea într-un singur tur se spune că avantajează primarii în funcţie şi, cu cât sunt mai mulţi candidaţi, cu atât mai mult, primarul în funcţie este favorizat. Se spune că un astfel de primar ar câştiga şi cu 20% în aceste condiţii, în varianta că ceilalţi candidaţi ar obţine scoruri mai mici decât acest prag. Rezultând în acest sens o deligitimare morală la nivelul comunităţii a câştigătorului.

În practică însă s-a demonstrat până acum, în cele 2 rânduri de alegeri, 2012 şi 2016, câ niciun primar din România nu a obţinut mandatul cu scoruri mici (de sub 30%), mai mult 50% dintre cei aleşi ar fi câştigat scrutinul din primul tur, aceştia obţinând peste 51% din voturi.

Cei care argumentează teoria unui singur tur, spun că un primar slab nu va primi voturi de trecere, indiferent de câte tururi s-ar organiza. Mai mult, spun ei, în peste 90% dintre localităţi, ocupantul locului 2 a fost fie PNL fie PSD, aşa că într-un eventual tur secund tot cele 2 partide s-ar fi confruntat. Tot ei susţin că varianta celor 2 tururi ar permite ocupantului locului III să facă jocurile şi să liciteze financiar susţinerea pentru turul 2. Devenind piesa cea mai importantă în eventualitatea alegerilor din 2 tururi. Accentul aşadar s-ar muta pe culise, pe negocieri iar viceprimarul ulterior desemnat ar fi din formaţiunea de pe locul III, asta printr-un joc de interese.

Oricum ar fi teoria care vine să conteste alegerile din primul tur este aceea că un primar ar putea să nu aibă un suport majoritar al comunităţii.

Alegerile în două tururi de scrutin sunt susţinute de partidele mici, cu excepţia UDMR.

UDMR este cel care contestă această modificare pentru că, susţine formaţiunea, până în 2012, candidaţii UDMR intraţi în turul 2 au fost victime ale “coaliţiilor româneşti” şi nu  ale uneia doctrinare.

Alegerile în 2 tururi susţin suporterii, ar sparge monopolul unui primar (baron) de mai multe mandate şi implicit ar desfiinţa monopolul PSD – PNL asupra primăriilor din România. Oricare candidat al unui partid mai mic intrat în turul 2 ar avea mai multe şanse de a câştiga alegerile.  Teoria cea mai vehiculată vine şi spune că un primar ales din 2 tururi are o legitimitate, pentru că el ajunge în funcţie, cu peste 50% din voturile valabil exprimate.

Nu ştim care este formula cea mai bună. Există puncte slabe şi puncte bune în ambele cazuri. Este clar că alegerile într-un singur tur pot duce la o lipsă de legitimitate a unui primar ales cu un procent de 20-30% dar este la fel de clar că alegerile în 2 tururi de scrutin se bazează pe negocieri de culise, iar un partid de 5% poate să decidă soarta unei localităţi sau a unui judeţ.

Este exemplar judeţul Vâlcea, în acest sens, când între anii 2004 – 2008, preşedintele Consiliului Judeţean a fost reprezentantul PC care la acea oră avea doar 2 consilieri aleşi, în timp ce PDL, PNL şi PSD aveau o largă reprezentare. Asta pentru că nu alegerile au decis preşedintele de judeţ, ci negocierile din culise.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *