Untoldul Olteniei va fi din această vară la Râmnicu Vâlcea; peste 30 de DJ din România şi din străinătate

Cel mai mare Festival de EDM se va produce la Râmnicu Vâlcea, la sfârşitul lunii iunie, pe platoul de la Feţeni, în aer liber.

Aşadar iubitorii muzicii house vor avea parte de un  festival de zile mari, Râmnicul urmând a fi gazda unui adevărat regal de muzică electronică, deja 7 DJ din afară şi peste 21 din România vor mixa pe platoul de la Feţeni, timp de 3 zile, făcând adevărate nopţi albe, deasupra Malului Alb.

„Organizatorii mi-au prezentat proiectul şi am fost încântat de idee şi am afirmat că Primăria va acorda tot sprijinul acestui eveniment din câte am înţeles, internaţional. Va fi prima ediţie şi sperăm că măcar de la a 2-a să concurăm cu Clujul”, spune Mircia Gutău.

DJ Toma, organizatorul acestui eveniment spune că oraşul va avea parte de un adevărat regal de Electronic Dance Music, „de un marator muzical, de care alegorice, proiecţii LASER şi tot felul de evenimente asociate unui astfel de show şi invită iubitorii de muzică house din România să vină la Vâlcea la sfârşitul lunii iunie pentru că nu vor regreta”.

Festivalul de House va avea loc în ultimul weeek-end din luna iunie, pe platoul Feţeni, la marginea pădurii, pe drumul Goranu – Feţeni, în apropierea Rezervaţiei Naturale a Piramidelor de Pământ.

Acesta este al doilea Eveniment Muzical de anvergură naţională din Vâlcea, după Festivalul de Blues şi Jazz din aer liber de la Brezoi.

Liviu Popescu

4 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *