Berislăveştiul închide portativul estic al Vâlcii, înfăşoară piemontul de răsărit al Coziei şi se duce printre nuci şi case vechi de când lumea, la Dângeşti şi Rădăcineşti, până la hotarul cu cerul.
De altfel, comuna Berislăveşti este un important nod rutier, de aici se poate pleca atât spre Defileul Oltului, cât şi spre Ţara Loviştei, prin ocolirea versantului Coziei. Tot din Berislăveşti se poate ajunge sus, la Vârful Cozia, iar Berislăveşti, se va ajunge în cel mai scurt timp la vechea capitală românească, la Curtea de Argeş,
În Berislăveşti se reabilitează a 5-a bijuterie monahală a bazinului ecleziast al Călimăneştiului şi tot le Berislăveşti există încă ruinele unei aşezări romane de secol al II-lea.
Berislăveştii sunt o interferenţă între Munte şi Dealul Nobil, între Olt şi pădurile valsante ale geografiei divine, care spune legendele platoşelor romane ce apărau fortificaţiile de graniţă, sunt, de fapt, punctul unde Muntenia şi Oltenia îşi strâng mâinile, dau bineţe în elegantul salut al Argeşului, dar şi în agitatul şi vulcanicul stil al oltenilor.
Aici începe sau se termină Oltenia, la marginea schitului bătrân, unde auzi în noapte săbii care se scot din teacă, armate de cavaleri, galop de cai, vecernii şi psalmi către Dumnezeul Vâlcii.
Până la finele veacului al XIX-lea, începutul secolului XX, drumul care lega Curtea de Argeș, de stațiunea vâlceană Călimânești, trecea prin Berislăvești și Sălătrucel, fiind cea mai scurtă cale de legătură cu capitala, totodată.
Stațiunea vâlceană era una căutată de lumea bună a aristocrației românești, toată protipendada venea la băi, la izvoare, cu precădere doamnele din elita românească, familiile Cantacuzino, anturajul casei regale, familiile Brătienilor, Pleșoienilor, Otetelișenilor, De aceea acest drum primise numele de ”drumul domnițelor”. Un drum care se află azi în plin proces de reabilitare.
Dar…mai este ceva în Berislăvești. O comoară. Un sat de poveste, un sat unic în România, Un mic sat, cu origini maramureșene, salvat de la dispariție de Ana Maria și Leonida Duduleanu.
”Albastru și Orgini” este numele acestui basm care s-a născut în 2018, sub poalele Coziei, combinând albastrul pur al cerului de deasupra Kogayonului dacic cu orginile noastre românești. După cum spune, frumos, Ana Maria Duduleanu.
Cei doi soți aduși de destin, din Severin și din Târgoviște au găsit loc de împlinire a moștenirii noastre strămoșești, frumosul ținut al Vâlcii, reușind să creeze în 3 ani, o adevărată bijuterie, aici, la poale de munte.
Astfel 4 case maramureșene de lemn au fost mutate din nordul țării, salvate de la pieire și aduse pe meleagurile Vâlcii. Un amplu proces care a implicat demontarea lor bucată cu bucată și reconstituirea lor, aici în noul lor cămin – Albastru și Orgini.
Și așa s-a născut satul. Cu patru case de lemn și un hambar care a devenit han pentru turiști. Casele de lemn păstrează originea dar, după cum spune Ana Maria Duduleanu, nu sunt ”întocmai tradiționale”. Ele au interior confortabil, cu băi proprii, mobilate cu gust, simplu, în culori neutre pentru a oferi liniște, relaxare celor care vin aici în vacanțe.
Casele au peste 200 de ani și au fost salvate de la un destin tragic. Pentru a nu demolate iar lemnnul atât de prețios din care sunt făcute, să nu fie transformat în parchet sau alte produse prelucrate.
Într-una din case au fost aduse într-o colecție muzeală, obiecte tradiționale, pentru a fi păstrate și prezentate ca zestre a acestui neam românesc.
Micuțul sat oferă așadar 16 locuri de cazare, pentru grupuri și aici administratorii spun că se organizează evenimente – teatru, spectacole de muzică, de film, brunch-uri pentru grupuri sau companii care doresc să petreacă câteva zile aproape de natură.
Acesta este satul de poveste, din Berislăvești, de sub poalele Coziei, un sat maramureșan, adus și înviat de doi tineri, la margine de Vâlcea frumoasă.