Un număr de 60 de locuitori din Galicea au donat sânge în cadrul unei campanii umanitare

Centrul Transfuzii Sangvine Valcea, a demarat campania de promovare a donarii voluntare de sange înm aceste zile în localitatea Galicea.

In contextul unui necesar din ce in ce mai mare de transfuzii sanguine salvatoare de viata pentru pacientii internati in spitale, se vine in intampinarea tuturor persoanelor care doresc si pot sa ajute pe cei bolnavi cu gestul lor umanitar

“Campania de donare de sânge ,, Donează sânge-Prețuiește Viața!”, care s-a concretizat astăzi, la Dispensarul Comunal Galicea, a fost un real succes. Mulțumim celor 69 de galiceni prezenți pentru a dona sânge,chiar dacă dintre toți, doar 60 au putut salva o viață și deasemenea mulțumim tuturor celor implicați în această campanie”, a declarat primarul Ion Năfliu.

Donarea de sânge poate salva vieţi. Ceea ce se ştie mai puţin este că din sângele donat o singură dată poţi ajuta până la 3 persoane, întrucât se pot obţine unul, două sau trei produse? În plus, donarea de sânge este benefică şi pentru donator!

Donarea de sânge are o mare importanţă pentru pacienţi, ameliorându-le starea, permiţând administrarea medicaţiei specifice bolii sau efectuarea intervenţiilor chirurgicale şi, frecvent, chiar le salvează viaţa

Donarea de sânge este benefică şi pentru cei care donează sânge. Există numeroase studii care demonstrează creşterea duratei de viaţă la donatorii de sânge. Persoanele care donează sânge regulat prezintă un risc mai scăzut de infarct şi accident vascular cerebral.

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *