Un număr de 23 de torenți pun probleme atunci când sunt precipitații, în comuna Mălaia

Comuna Mălaia este o localitate frumoasă, strecurată între munți, pe Valea Lotrului, într-un defileu strâns care conferă un farmec deosebit acestei viitoare stațiuni montane a Vâlcii.
Un relief care a permis și oferă turiștilor sute de cascade, pentru că, grație acestui relief, toate pârâurile care curg spre Lotru fac spectacol, sărind atletic pe aceste creste montane în drumul lor spre confluență.
Din păcate, în afara acestor frumoase pârâuri, atunci când plouă, apar torenții. Acele ape sezoniere, care colectează precipitațiile de sus, de pe cotele înalte și formează adevărate șuvoaie care vin spre Mălaia cu forță, atrenând în drumul lor, aluviuni, resturi forestiere, dislocând pietriș, bolovani, distrugând drumuri, inundând curți, obturând canalele pluviale, lăsând în urma lor imagini apocaliptice.
Edilul Gheorghe Dinculescu a identificat 23 de astfel de torenți, o zonă de risc, ape care produc pagube uriașe în Mălaia, în timpul furtunilor, a ploilor, a topirilor zăpezilor.
”Sincer, de un an jumătate, mă chiuni să preiau acești torenți. Așteptăm o hotărâre de guvern în acest sens. Acești torenți sunt pe raza tuturor celor trei sate și produc pagube uriașe atunci când avem ploi sau topiri de zăpezi. Intervenim mereu pentru a îndepărta calamitățile, intervenții care se traduc în bani și, data viitoare o luăm de capăt. Noi vrem să preluăm acești torenți și să începem amenajarea lor, ziduri de sprijin, trepte betonate, dinți care să diminueze din forță, din energie, rigole de preluare, podețe. Momentan, nefiind ale noastre, nu avem nicio posibilitate legală de a interveni”, susține Dinculescu.
În altp ordine de idei, Primăria Mălaia continuă programul verde, pe raza localității, urmând a fi amenajate 3 stații electrice de încărcare, în fiecare sat câte una.
Administrația depune și două proiecte verzi de reabilitare energetică a școlii și a grădiniței din localitate.