Un număr de 2000 de turiști au înnoptat la Voineasa în luna iunie
Potrivit Ministerului Turismului, un număr de aproximativ 2000 de turiști au înnoptat cel puțin o noapte la Voineasa, în luna iunie, în creștere față de lunile anterioare și față de anii precedenți.
”În realitate sunt convins că numărul este mult mai mare. Pentru că sunt oameni care se cazează în privat și este foarte bine, localnicii au înțeles că pot să-și pună la dispoziție camere, să fie gazde pentru turiștii care vin poate pentru prima dată aici. Am rămas plăcut surprins să aflu că puțină lumea știa de Voineasa. Oameni care când au urcat cu telegondola au spus că nu există ceva mai frumos în România, că parcă sunt în Elveția, deasupra lacurilor”, spune primarul Gabriel Năstăsescu.
Edilul speră că importanța Domeniului Schiabil va crește în viitorii ani, că operatorii vor organiza curse regulate dinspre Cluj, Sibiu, Alba, București, pe sezonul de iarnă. Mai ales peste 5 ani, când va fi gata și autostrada care va ajunge până la Cornet.
Recent a fost semnat și al doilea contract pe Anghel Saligny, care prevede extinderea rețelei de canalizare în toată localitatea. Primul proiect fiind cel de asfaltare drumuri.
Totodată se vor amenaja 8 stații electrice de încărcare, 6 la Domeniul Schiabil și 2 în Voineasa.