Un număr de 12 obiective turistice care pot fi admirate de turiști în Vaideeniul Vâlcii
Comuna Vaideeni, minunea de la polalele Căpăţânilor, compozitul de aur dintre Transilvania şi Oltenia de Sub Munte deţine una din cele mai sălbatice zone din România, pe unde omul a călcat cu sfială dar şi admiraţie. Povestea celor mai ciudate şi sălbatice chei din această parte de ţară. Comuna Vaideeni, una din cele mai cunoscute din România, o localitate superbă, unde Oltenia de Sub Munte şi Ardealul de peste Munte au creat cea mai reuşită sinteză de România, această localitate este cuibărită la poalele Căpăţânii, pe malul a mai multor râuri repezi, care sunt zămislite, spun dacii, din toiagul lui Zalmoxe, măreţul rege dac: Cerna, Mariţa, Izvorul Rece, Luncavăţul.
1.Cheile Cernei
Este o călătorie dincolo de timp, atunci când râul din adânca a rupt roca, precum un vulcan sau un balaur flămând şi a izbucnit în sus, vrând să vorbească cu îngerii. Cheile Cerna Sohodor sunt absolut un spectacol care a cutremurat pădurea de brazi, a săpat galerii, a scos sufletul peşterilor, lăsând ochiuri şi tunele adânci în creasta muntelui.
Se spune că de aici, se ajunge pe sub pământ dincolo la Olteţ, prin Peştera lui Zalmolxe. Şi doar iniţiaţii şi magii ştiu cărările de sub scoarţă. Acolo pe unde mai întâi apa a fost sfiinţită, înainte de a ţâşni precum săgeţile spre cer. Dincolo de legende, asta este una din ofertele turistice ale Vaideeniului. Care umple manuscrisul viselor printr-o poveste. Povestea Cernei, râul care udă jumătate din Vâlcea, dând blazon aristocraţiei din Lăpuşata, Lădeşti, Fărtăţeşti, până la împreunarea cu Olteţul, are o altă cosmogonie.
Sus, mai sus de Vaideeni, mai sus de Dumnezeu, ar spune unii, se află Biblia Cernei.
2. Cheile Luncavățului
De la ultima casă, de fapt de la ultima pensiune pe malul stâng al Luncavăţului începe un adevărat drum al muntelui care urcă printre pădurile de fagi, urmând cursul cristalin al râului princiar sus, spre Nedeia. Este un peisaj absolut încântător, cu zeci de tufe de zmeur, unde spiritul muntelui creează biserici epocale. Te opreşti sub umbra brazilor şi priveşti spre chei. Cascade care cad una peste alta, într-un frumos început de toamnă te încântă pe acest drum pe care acum îl ştiu doar căutătorii de afine, de mănătărci şi lemnarii.
3. Parc de Aventură Moara Viselor
Administratorii acestui complex turistic au reușit minunea. In 4 luni au amenajat un superb parc de aventură, cu 4 trasee, cu grade crescânde de dificultate, care însumează 3 km lungime. Fiecare traseu are elemente specifice, funii, trepte suspendate, plase, etc și toate se termina cu o tiroliana.
4. Parc de Aventură Cerna
Vorbim de amplu proiect care a implicat amenajarea zăvoiului Cernei într-un imens parc de aventură pentru copii şi adulţi care include tot felul de obiective, dintre care amintim tiroliene şi trasee suspendate printre arbori.
5. Festivalul de Sculptură în lemn cu Drujba
La Vâlcea, la Vaideeni, pe cheile Cernei, la pensiunea care tronează aici, se desfășoară an de an, Festivalul Naţional de Sculptură în Lemn, cu drujba, unul dintre cele mai inedite poveşti de artă, în colţul de rai al României.
6. Cele mai multe cabane de tip A din Vâlcea
Cabanele care ne duc cu gândul la zonele montane din filmele americane prind contur și la noi. Casele sub forma literei A, cu acoperiș în două ape și ferestre mari sunt căutate de turiştii care visează la un cadru intim și la balcon cu vedere panoramică. O astfel de locație poate fi descoperită într-un mic sat, la granița dintre județele Gorj și Vâlcea. în satul Cerna, din comuna vâlceană Vaideeni, binecuvântată cu frumuseți încă nedescoperite de turiști. Adrian Bondoc, omul care inventat turismul la Vaideeni și-a dorit să le facă cunoscute şi a ridicat, în micul cătun, primele cabane în stilul A Frame din Oltenia.
Este undeva la 1200 de metri altitudine, departe în inima Căpăţânilor. Lacul ielelor, al spiritelor, un lac străveziu prin care se vede cerul. Lacul Balota. Vâlcea deţine o comoară de care puţină lume ştie şi prea puţin s-a scris. Lacul Balota, din comuna Vaideeni. La capătul cheilor Luncavăţului, în liniştea munţilor, se află ascuns lacul tăcut, lacul unde noaptea aleargă ielele, unde verdele e mai verde decât culoarea molizilor care se înalţă de jur împrejur.
8. Peștera și Tribunalul Haiducilor
Drumul spre Tribunalul şi Peştera haiducilor durează 2 ore, o potecă de munte care urcă printre licheni şi brazi de unde se vede toată panorama Văii Luncavăţului. Aici, la capăt se află peştera unde a stat nIancu Jianu şi ceata lui de haiduci. În spatele peşterii se află o stâncă înaltă de 30 de metri şi o masă de judecată. Aici se judecau trădătorii, cei care lucrau pentru poteră. Verdictul era unul singur. Aruncarea de pe stâncă, leşurile fiind lăsate pradă corbilor.
9. Vârful Ursu, vârful care unește 3 stațiuni montane Ursu – Ursuleţul este al treilea punct turistic al Vâlcii, aflat în construcţie, o staţiune care va acoperi platoul de la 1.500 de metri, până sus la Vârful Ursu (2127 metri). 500 de loturi a câte 1000 de metri pătraţi aşteaptă, pe golul alpin, să primească investitorii în turism. Primăria Vaideeni a finalizat PUZ-ul şi a pornit lucrarea, în primă fază de a asfalta drumul până la cotă. Vorbim de un triunghi de stațiuni care se întâlnesc într-un vârf de munte. La peste 2.100 de metri în Vârful Ursu – Mălaia, Vaideeni și Horezu, un triunghi turistic montan care poate genera venituri uriașe și poate deveni un uriaș pol turistic.
10. Zece stâne de popas pentru turiști
10 stane ale Vaideeniului sunt echipate cu panouri fotovoltaice. „Aceste stane vor fi astfel legate la curent și utile atât pentru ciobani cât și pentru turiști. Chiar și mulgătorile electrice vor fi legate la sursa de curent nemafiind folosite generatoarele. Sunt convins că astfel stanele vor deveni mult mai atractive pentru turiști, ele fiind cu adevărat refugii montane. Un loc primitor pentru cei care cutreiera munții”, spune primarul Daniel Băluță.
11. Un drum care urcă la 2000 de metri.
O şosea de munte aşa cum ne-am dori să avem cât mai multe, o şosea fără asfalt, dar cu o mixtură atât de bine compactată, încât se poate ajunge pe platoul alpin cu orice tip de autovehicul.
12. Meteora Romani.
Meteora Vâlcii, una din cele 2, de fapt cea mai cocoţată, aflată sus, deasupra norilor, la 1.600 de metri altitudine, acolo unde muntele se termină ca să lase loc cerului: la Mănăstirea Vârful Romani, în mijlocul celei mai frumoase staţiuni a Vâlcii, prea puţin cunoscute acum, dar… greu de imaginat cum va fi în doar câţiva ani. Sfânta Mănăstire Vârful Romani, o bijuterie zidită de omul de afaceri Dumitru Creştin, în memoria fiicei sale, trecută spre cer la 24 de ani. Şi L-a adus aici, pe creasta muntelui, la 1620 de metri altitudine, pe Dumnezeu să predice pentru Vâlcea. După brazi, în locul unde lupii stau iarna la taifas, unde acvilele se împreună cu dârele de avion sus, pe ceruri, unde jneapănul şi tisa fac poeme, aici glăsuie vecernia.