Un nou traseu turistic pentru creasta Făgărașului va porni din Boișoara

Un nou traseu pentru creasta Făgărașului cu plecare din centrul comunei Boișoara va fi amenajat, anunță primarul localității, Cristian Mohanu.

vremea frumoasă din ultimele zile ne-a oferit prilejul perfect pentru o ieșire în natură, în… Munții Făgărașului, care ne-au întâmpinat cu creste spectaculoase, pete de zăpadă rămase din iarnă , păduri dese de conifere și și multă liniște. Nu am plecat la plimbare – alături de cei de la Salvamont, mereu prezenți pentru siguranța celor care explorează muntele, ci împreună cu Nicu Ivănescu, un fiu al comunei iubitor de natură, am urcat pentru a identifica un traseu spectaculos și a unui loc pentru amplasarea unui refugiu Salvamont. Un traseu care să plece de aici și să se închidă sus, pe creastă”, spune primarul Mohanu. 

Cei de la Salvamont se vor ocupă de el, îl vor amenaja, vor stabili gradul de dificultate, marcajul ales, inclusiv locația pentru un refugiu pentru turiști.

Primăria Racovița spune că în această vară, va începe lucrul și la drumul județean care traversează comună, astfel încât să se poată ajunge fără probleme până în centrul localității.
Aici sunt două drumuri, pentru care edilul Mohanu pregătește documentațiile care privesc o reabilitarea a acestora, în zonele cu alunecări de teren. Este vorba de DC 6, între Bratovești și Boișoara și DC 2 în centrul comunei, acolo au apărut denivelări și alunecări de teren.
”În viitorul apropiat vom face DALI pentru ultimii 6,8 km drumuri de pământ care mai trebuie asfaltați în comuna noastră. Vestea bună este că avem 43 de dosare pentru panouri fotovoltaice aprobate pentru persoane vulnerabile și ne-am înscris și în programul Rabla pentru sobe, la Ministerul Dezvoltării”, a mai adăugat primarul din Boișoara.
Comuna Boișoara, penultima localitate din Țara Loviștei ca populație, fiind vizibilă și la nivelul încasărilor bugetare, aproximativ 1,32 milioane lei (1.197 lei/cap de locuitor)  cu mult mai bine însă decât în 2023 (locul 80, PIB Vâlcea).  Asta fiind un semn de însănătoșire a finanțelor publice locale. Aspect care introduce localitatea în zona celor cu venituri ridicate, peste medie, pe cap de locuitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *