Un nebun din Gâltofani a început să dea foc la tot satul!
Un nebun se plimbă liber prin judeţul Vâlcea, spun localnicii, mai exact la Gâltofani, comuna Nicolae Bălcescu. Aici, tragedia este că un piroman din Budeşti a ameninţat tot satul că el va da foc la fecare casă. Pentru că aşa vrea el. Iniţial sătenii ştiindu-l sărit de pe fix, nu l-au crezut numai că prima victimă a apărut. Este vorba de Cochintele Tufan Carmen, dascăl în localitate, care descrie un caz real şi cutremurător:
“În seara de 18 octombrie un nebun din sat mi-a pus foc la gospodărie. Mi-a ars fânarul încărcat cu lucernă. Abia am putut salva animalele vaca, viţelul şi păsările, dar mai ales casa, pentru că focul se îndrepta spre locuinţă. După asta au urmat zile de coşmar, foarte grele, numai cu poliţie şi fel de fel de declaraţii. Nici acum nu am scăpat, pentru că nu l-au prins pe făptaş. Individul a ameninţat că dă foc la tot satul, dar iniţial nu l-am crezut. Şi a început cu mine…Ciudat este că se plimbă nestingherit zi de zi prin faţa porţii mele, spunându-ne să facem fânarul cel nou ca să pună foc iar. Iar atunci când vine poliţia nu-l găseşte. Trăim în România ţara tuturor posibilităţilor”, spune C.T. Carmen
Sătenii spun că ar încerca să-l prindă dar individual este extreme de agresiv.
“Am încerca noi să-l prindem dar nu se poate apropia nimeni de el. Poliţia ar veni cu mascaţii, dar…, se grăbesc de nu mai pot, nu cred că interesează pe nimeni Cred că numai în cazul în care moare cineva se intervine în forţă”.
Dar şi aşa în varianta în care poliţia l-ar prinde, sătenii se tem că acest persona jar fi internat la spital de und ear prutea fugi “Poliţia îl prinde şi îl duce la spital pe motiv de sănătatea mintală, iar de acolo fuge, cum a făcut ultima dată când ne-a pus foc. Să vedem ce decizie iau cei de la Râmnic de la parchet Pentru că acest individ trebuie internat într-un ospiciu. De exemplu, astăzi ne spuse un vecin că aseară l-a luat salvarea că cică ar fi făcut pareză, dar până să vin de la şcoală îl văzu soacră-mea pe drum. Am ajuns să cred că doar la Dumnezeu e toată dreptatea şi apărarea noastră”, spune amar, victima.
Fără autorităţi nu se poate face nimic legal.
“Să vedem în următoarele zile dacă se mai întâmplă ceva, poate o să vă ţin la curent cu ce se mai petrece. Am vorbit şi cu primarul stie toată situaţia, dar eu stau în Nicolae Bălcescu şi nebunul în Budeşti, pentru că suntem la graniţă şi au fost probleme tocmai din această cauză, pentru că trebuia acţionat simultan şi nu s-au putut corela. Chiar nu ştiu ce să mai fac, două zile am fost la pământ, acum mi-am mai revenit”, a conchis CT Carmen.
Sperăm că poliţia din Vâlcea a aflat bine cazul şi nu cred că e nevoie de o victimă sau un nou incendiu.
AP