Județul Vâlcea are un nou drum montan de poveste!

Vorbim de un drum în lugime de 8 km care leagă comunele Berislăvești de Sălătrucel, traversând satele Seaca și Pătești, urcând sub poalele Coziei. Este un drum inaugurat la finele lunii mai și care oferă o largă panoramă iubitorilor muntilor Vâlcii.

”Acest drum are multiple funcționalități. În primul rând aduce asfalt în sate unde avem o puternică aglomerație de gospodării. Oferind astfel acces mult mai ușor spre locuințe dar și posibilități de a construi altele noi. Traversează zone care au fost introduse în intravilan și unde se pot construi structuri de cazare, case de vacanță. Oferă un acces spre zona parcului fosilier Pătești, spre cascada Pătești. Este o investiție în viitor cum s-ar spune iar constructorul este unul serios care a respctat graficul de lucări”, susținea primarul Dorel Ancuța. în urmă cu o lună.

Drumul ”Transpătești” oferă o panoramă atât a masivului Cozia dar și o panoramă spre Subcarpații Olteniei. Urcă în mici serpentine și coboară lin oferind imagini de un pitoresc aparte acestei zone. O zonă care va contribui din plin la dezvoltarea potențialului turistic al localității și care pentru primarul Dorel Ancuța a devenit o provocare în a o transforma în stațiune turistică de interes local.

Cu peste 10 structuri de cazare, cu alte 10 în diferite faze de proiectare, comuna Sălătrucel se înscrie clar pe drumul de a deveni o nouă stațiune montană în Vâlcea. Era normal, că localitatea care deține Vârful Cozia și cele mai frumoase cascade din masiv să devină o stațiune turistică. Veniturile proprii nu sunt la nivelul dorit de primarul Dorel Ancuta. Dar cu 761.000, potrivit Finanțelor, 345 per capita, sunt mult mai bune decât în 2022( 250 mii lei, 112 per capita)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *