Un drum care leagă judeţele Vâlcea şi Olt a obţinut finanţare europeană

Un al doilea drum judeţean – DJ677 din Vâlcea a obţinut finanţare europeană, după ce în urmă cu două săptămâni au demarat lucrările la drumul turistic Horezu -Vaideeni, a declarat
preşedintele Consiliului Judeţean, Ion Cîlea.

‘Ne aflăm în faţa celui de-al patrulea proiect cu finanţare de la Uniunea Europeană pe structura Programului Operaţional Regional, din cele 7 proiecte depuse chiar în ziua de Crăciun a anului 2008, dar care rămăsese pe lista de rezervă. Eforturile şi preocupările mele au fost şi sunt egale pentru modernizarea tuturor drumurilor din judeţ, însă Drumul Judeţean 677 care leagă Vâlcea de judeţul Olt a ocupat un loc special în sufletul meu. Am mai spus-o şi cu alt prilej că mi s-a întâmplat cândva să străbat prin nori de praf drumul dintre Şuşani şi Mădulari şi încă de atunci m-am gândit că, dacă voi avea ocazia şi puterea de a-i ajuta pe locuitorii celor două comune, modernizarea drumului care le leagă să fie cel mai important lucru şi cea mai frumoasă surpriză pe care merită să le-o fac. Meritul este al lor, iar obligaţia este a mea, întocmai cum mi-am propus atunci când străbăteam drumul plin de colb’, a menţionat Cîlea.

Drumul Judeţean 677 prezintă o mare importanţă având în vedere că el asigură legătura cu restul judeţului pentru toţi cei 7.330 de locuitori din Şuşani şi Mădulari.

Pentru modernizarea celor 23,850 km sunt alocate fonduri totale în valoare de 58,9 milioane lei, din care 47,6 milioane lei reprezintă valoarea eligibilă, restul urmând să fie acoperit din contribuţia proprie a Consiliului Judeţean.

Pe lângă modernizarea părţii carosabile, de-a lungul DJ 677 Mădulari – Şuşani vor mai fi executate 384 podeţe pentru accesul cetăţenilor în propriile gospodării, alte 72 de podeţe pentru drumurile laterale în punctele de intersecţie, ziduri de sprijin pe o lungime de 220 m, montarea de parapeţi metalici de tip semigreu pe 1.360 m, amplasarea a 150 stâlpi metalici şi indicatoare de circulaţie, trasarea a peste 70 km de marcaje rutiere etc.

Lucrările la acest drum urmează a fi demarate la finalul lunii mai. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *