Un drapel de 54 de metri pătraţi, pe un catarg de 19 metri va fi ridicat la Bălceşti pe Dealul Răii, pe 1 decembrie

Pe unul dintre cele mai înalte dealuri din Valea Olteţului, Dealul Răii, aflat în localitatea Bălceşti, va flutura unul dintre cele mai înalte drapele din judeţul Vâlcea, din 1 decembrie.

Acesta are dimensiunile de 9/6 şi va fi înălţat pe un catarg de 19 metri.

Drapelul va fi astfel vizibil atât din Valea Olteţului cât şi din Valea Cernei, fiind un versant care străjuie intrarea în oraşul Bălceşti.

“Acesta drapel va avea şi două plăci de marmură la bază. Una din ele va menţionat Anul Centenarului iar o a doua placă îi este dedicată lui Petrache Poenaru, bălceşteanul cunoscut pe tot mamapondul, membru al Academiei, un savant român, omul care a pus pe steagul revoluţiei lui Tudor, pentru prima dată cele 3 culori româneşti care compun azi Drapelul Naţional”, spune Constantin Aleca, primarul din Bălceşti.

De altfel, pentru Petrache Poenaru, va fi amenajat în Bălceşti şi un muzeu pentru a cinsti printre altele memoria celui care a inventat stiloul.

Oraşul conţilor şi al lui Poenaru, Bălceştiul, este capitala Tricolorului Românesc. Puţină lume ştie acest lucru: că la Vâlcea a fost creat, pentru prima dată, drapelul României.

Povestea e una mai mult cu parfum de poezie de toamnă. Se spune că Petrache, golan din mahalaua Craiovei, voia să devină haiduc. Numai că micul adolescent cu pistrui şi ochelari pe vârful nasului, timidul incorigibil al acestui început de veac al XIX-lea, nu prea are stofă să devină mare haiduc şi este prins de poteră. Doar că e singurul din ceată care ştie să scrie şi are mari şanse, căci şeful poterei îl vede pe copil că e, de fapt, un teribilist şi îl trimite nu la ocnă, ci în grija boierilor Oteteliş. Petrache continuă şcoala şi ajunge în anturajul slujerului Tudor.

Aici dă piept cu idealurile naţionale şi simte că asta  e menirea lui. Fiind secretar al lui Tudor Vladimirescu, el este cel care se ocupă de toate întâlnirile secrete ale acestuia în pregătirea revoluţiei de la 1821.

Dar orice revoluţie are nevoie de un steag. Şi orice naţie are nevoie de un drapel, spune el, Poenaru. Se ştie că Petrache nu dorea nimic din steagul semilunei, nicio culoare, ci dorea ceva cald, ceva aproape de sufletul românesc. Albastrul l-a luat de la apa Olteţului, iar galbenul şi roşul se pare că au fost inspirate de culorile toamnei bălceştene. Franjurii sau ciucurii steagului revoluţiei lui Tudor au primit această decoraţiune, fiind, astfel, pentru prima dată când tricolorul românesc apare oficial într-o luptă.

Istoria tricolorului începe prin prezența culorilor naționale pe primul drapel propriu-zis, al primei reprezentanţe naționale din istoria modernă a României, care a fost Adunarea Norodului din timpul revoluției conduse de Tudor Vladimirescu la 1821.

tudor-vladimirescu

Este vorba de steagul confecționat la Mănăstirea Antim din București și instalat la Padeș în ianuarie 1821, când Tudor a declanșat revoluția. Tricolorul este prezent în ciucurii de la hampa steagului și în culorile reprezentărilor cu caracter religios (Sf. Tiron, Sf. Gheorghe, Dumnezeu) de pe aversul lui. Oficial:

Roșul – reprezintă simbolul măririi, bravurii, îndrăznelii și generozității; era dovadă de mare distincție și, de aceea, se purta numai în steme princiare sau cu aprobarea specială a suveranului.  Simbolizează, de asemenea, sângele vărsat în lupte, puterea de viață și energia strămoșească.

Galbenul – (sau aur) este simbolul măririi, al forței, al bogăției și purității. Dar el reprezintă și holdele aurii de grâu din timpul verii.

Albastrul – (sau azur) reprezintă aerul, cel mai nobil element după foc, și simbolizează blândețea, frumusețea, noblețea și buna-credință. El amintește și de legea noastră creștinească. Anul revoluționar 1848 a prilejuit, din nou, exprimarea voinței suverane a românilor pentru cele trei culori care-i identifică drept națiune.

Tudor simte valoarea tânărului său secretar şi, chiar înainte de declanşarea revoluţiei, îl trimite la studii în afară.  Poenaru nu are timp, astfel, să se bucure de steagul românesc în luptă, dar scapă cu viaţă, după înfrângerea revoluţiei, şi devine savantul de mai târziu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *