Un complex de agrement va fi amenajat în cea mai mare comună din Vâlcea (Mihăeşti)

Acest complex va include un ştrand, parc, teren de joacă, locuri de picnic. Complexul va fi amenajat în Negreni, aproape de centrul comunei.

„Este o investiţie utilă în localitatea noastră, realizată cu fonduri europene, solicitată de locuitori. Va fi un punct de atracţie pentru comună şi nu doar pentru cei de aici”, spune primarul Constantin Bârzăgeanu.

Valarea investiţiei se ridică la 1,1 milioane lei, peste 780 mii lei fiind asiguraţi prin FLAG

Comuna Mihăeşti este una din cele mai bogate localităţi din Vâlcea, cu aproape 10.000 de locuitori, cu toate utilităţile aferente executate sau în curs de implementare. O comună căutată de dezvoltatorii imobiliari dat şi de agenţi economici pentru a dezvolta noi afaceri.

După ce ani buni, comunele Vlădeşti şi Bujoreni şi-au disputat supremaţia în topul imobiliarelor, din 2019, comuna Mihăeşti a devenit noua destinaţie a celor care doresc să se mute „la ţară”

Astfel anul trecut au fost peste 100 de tranzacţii încheiate iar primăria a eliberat zeci de autorizaţii de contrucţii pentru case, înregistrând o creştere raportată la celelalte două comune menţionate, unde a existat o stagnare.

Accesul la utilităţi, în spcial la gaze naturale, relativa izolare faţă de căile principale de transport dar un timp de maxim 20 de minute de legătură cu Râmnicu Vâlcea au fost printre criteriile ce i.au determinat pe mulţi cetăţeni să opteze pentru această comună.

Aşezarea geografică, preţurile acceptabile la terenuri şi case, prezenţa retailerilor din domeniul alimentar, gradul de curăţenie au completat seria de  motive pentru care Mihăeştiul a devenit cea mai cautată localitate.

Aşa cum am precizat şi pentru agenţii economici comuna este una generoasă. În condiţiile în care în Râmnicu Vâlcea nu mai există terenuri de dimensiuni pentru a realiza spaţii de producţie, pentru zone industriale, comuna Mihăeşti deţine aceste terenuri şi mulţi agenţi economici au dezvoltat afaceri aici.

Ceea ce a condus la contribuţii majore pentru bugetul local, comuna fiind a doua din judeţ ca nivel de încasări.

Localitatea în prezent are o reţea de drumuri în majoritate asfaltate, urmează sistematizarea străzilor din centru care a şi început, dezvoltarea unei unităţi medicale moderne, extinderea reţelelor de gaze naturale şi, cea mai importantă, canalizarea, unde în Master Plan, localitatea este trecută la priorităţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *