Un cimitir intact, vechi de peste 500 de ani, descoperit sub o biserică de patrimoniu din Ocnele Mari

Un uriaş cimitir din Evul Mediu a fost descoperit de echipa de arheologi a Muzeului Judeţean din Râmnicu Vâlcea, condusă de prof. Claudiu Tulugea.

“În urma lucrărilor de reabilitare a Bisericii Adormirii Maicii Domnului din Ocnele Mari au fost descoperite 81 de morminte: 28 de morminte surprinse în pridvor, pronaos si absida din partea de nord a bisericii şi 53 de morminte au fost descoperite în exteriorul sfântului lacaş. Atât în interior cât şi în exterior săpătura arheologică a fost efectuate până la adâncimea de -1,70 m, unde şi-a făcut apariţia sterilul. În majoritatea cazurilor, în steril au fost observate morminte ce aparţin primului nivel de înmormântare”, spune prof. Tulugea.

Apariţia unui număr mare de morminte în pronaos şi pridvor, corelată cu descoperirea din cadrul casetelor C.1-C.2 unde au apărut urmele a două ziduri paralele de la o biserica mai veche ar indica, cel mai probabil, biserica veche (tehnica de construcţie a zidurilor surprinse în cele două abside este diferită faţă de zidurile actuale) a fost de tip navă, peste care s-a construit noua biserică.

De asemenea, vechea biserică era mult mai restrânsă ca mărime, mormintele descoperite în pridvor şi pronaos (o parte din ele) aparţin cimitirului din perioada acesteia.

“Ca o surpriză în săpătură au fost descoperite si fragmente ceramic preistorice: fragmente ce aparţin culturii Coţofeni în caseta trasată pe altar şi fragmente ceramice care aparţin epocii bronzului târziu într-un complex adâncit ce a fost secţionat de mormintele din pridvor”

Biserica a fost construită, după unele surse, în secolul XVI, în deceniul 3 de către voievodul Radu de la Afumaţi. Alte surse datează ridicarea bisericii în a doua jumătate a sec. XVI, în jurul anului 1560.

Următoarea dată atestată este anul 1746, menţionat pe uşa amvonului, când Constantin Hiotul a renovat-o şi a extins-o prin adăugarea clopotniţei în prelungirea pronaosului. De la această nu există alte informaţii până în secolul XX când, după cutremurele succesive din 1940, biserica a fost grav avariată, închisă cultului şi lăsată în părăsire.

Abia în 1968, sub patriarhul Iustinian şi episcopul Iosif al Râmnicului, Ministerul Culturii şi Cultelor prin Direcţia Monumentelor Istorice, pe a cărei listă de restaurare de urgenţă se afla biserica, a întocmit documentaţia de restaurare, în condiţiile afectării mai multor edificii din zonă din cauza exploatărilor de sare. Seismul din 1977 a agravat şi mai mult starea construcţiei, dar abia între 1999 şi 2004 s-au reluat discuţiile, s-a propus alocarea de fonduri pentru protecţia monumentului.

Biserica are regimul de înălţime parter şi structura de rezistenţă din zidărie de cărămidă portantă.

Din punct de vedere arhitectonic biserica este specifică epocii lui Matei Basarab, cu o formă în plan de cruce şi cu faţadele străbătute de un singur rând de firide înguste.

Biserica iniţială era formată din pronaos, naos şi altar, cu o turlă octogonală peste naos. Accesul era asigurat, probabil, direct prin pronaos. La lucrările din 1746 biserica a fost extinsă spre vest, în continuarea pronaosului, cu un pridvor prevăzut la partea superioară cu o turlă cu secţiune dreptunghiulară.

Echipa de cercetători a fost constituită din  Tulugea Claudiu Aurel, Terteci Carol şi Tuţulescu Ion.

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *