Un centru civic modern a fost amenajat în comuna Drăgoești dar și o piață de pește unică în Oltenia

Drăgoeştiul este exemplul de succes atunci când o administraţie locală gândeşte exclusiv pentru comunitate. Orice proiect pe care administraţia Melente îl pune în practică azi se transformă într-o premisă pentru un altul. La final, dezvoltarea economică a Drăgoeștiului devine contextul atractiv pentru investiţii și, automat, generează o anumită bunăstare întregii comunităţi.
Gheorghe Melente este cel care caută soluţii de atragere a fondurilor, pentru că ştie faptul că urbanizarea unei comune care părea, în urmă cu mai bine de zece ani, condamnată izolării, stă în capacitatea de a identifica soluţii de atragere de granturi pentru proiecte.
„Banii niciodată nu vin singuri spre tine. Nu poţi să stai să aştepţi cu mâna întinsă pentru firimituri, pentru că nu ajungi nicăieri. Iar tu, înainte de a te apuca de un proiect, trebuie să ai o viziune până la capăt şi să prevezi ce anume atrage el după sine. Dacă aduci apa, canalul şi asfaltul într-un loc, atunci e clar că acea zonă va fi căutată, vor veni investiţiile şi, automat, plus valoare la buget, un capital de rulaj care se reflectă în bunăstarea și viaţa comunităţii”, spune Melente.
Cu peste 660 mii de lei venituri proprii estimate pe anul trecut, comuna administrată de Bebe Melente este cea mai dezvoltată localitate de pe malul stâng din Lunca Oltului. De altfel, dacă analizăm toate localitățile dispuse pe malul stâng, după Budești, Drăgoești are cele mai multe venituri.