Un amplu proiect de 500 mii lei va fi implementat în comuna Copăceni

Copăceni, o comună lovită de inundații, traversată de cel mai lung drum județean din Vâlcea, ”Sucarpatica” sau dj 676 va beneficia de un amplu proeict de reabilitare totală a canalalelor pluviale și a rigolelor în zonele de risc.

”Vorbim de foarte multe zone unde atunci când sunt precipitații este o problemă. Terenuri inundate, viituri, aluviuni aduse, rigole distruse. Terenuri agricole compromise. Am înțeles că va fi implementat acest proiect ceea este de salutat”, spune primarul Tironel Tâmplărescu

Proiectul de peste 570 mii lei prevede  o reabilitare rigolă – canal pentru asigurarea scurgerii apelor pluviale pe drumul județean DJ 676 Slătioara – Stroești – Copăceni – Irimești, sector Copăceni, km 25+700 – 30+340.

Este zona cea mai compromisă de precipitații, acolo unde se impune de urgență o interevenție rapidă.

”Noi am reușit să reabilităm acest drum pe mai multe tronsoane. Este cel mai lung drum din Vâlcea, care leagă zona montană de sudul agricol. A fost pus si pentru programe de finanțare dar până când vom primi un răspuns, nu puteam să-l lăsam așa. Proiectul menționat prevede reabilitatea canalelor adiacente acestui tronson de drum”, spune președintele Rădulescu

Alte probleme cu care se confruntă localitatea mai sunt și alunecările de teren. Încă din anul 2012, autoritățile comunei Copăceni au depus documentații referitoare la o alunecare de teren din satul Medu, care a promovat mari daune locuitorilor din zona. Potrivit primarului Tironel Tîmplărescu, și podul Strinului, a fost luat de viituri, iar de atunci proprietarii a celor două gospodării stau cu frică din cauza acestei alunecări.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *