Un al 4 -lea bloc turn de 14 etaje va fi ridicat în zona Kaufland

Cu preţuri ale apartamentelor la Râmnicu Vâlcea, unde mp a ajuns la 700 de euro, apartamentele noi sunt de preferat celor vechi mai ales că se înregistrează creşteri accelerate pe segmentul rezidenţial, în ultimii 2 ani, municipiul atingând recordul din anii 80, cu peste 2500 de noi imobile livrate

La nivel naţional, piaţa va cunoaşte o „creştere mai temperată”, de aproximativ 8% în 2018 şi se aşteaptă proiecte de anvergură în oraşele de peste 100.000 de locuitori  arată previziunile analiştilor ecoonimic. Astfel se estimează o creştere de 8% chiar şi  vorbind de toate segmentele: rezidenţial, spaţii comerciale, birouri şi industriale.

„Piața rezidențială depinde în foarte mare măsură de economia în ansamblu, cât și de eventualele turbulențe la nivel european și global. Însă, în contextul unei evoluții economice stabile, mizăm pe o creștere în 2018,  în jur de 8% ca medie la nivel național, cu accente pe unele zone urbane cu dezvoltare mai accelerată”, se arată în studiul de piaţă.

Ritmul construcţiilor va avea o dinamică susţinută în Râmnicu Vâlcea, tinzând spre acoperirea zonei urbane. Potrivit analiştilor din piaţă, nu s-a concretizat încă o dezvoltarea de proeicte mari în aria periurbană din lipsă de infrastructură completă dar începând cu 2019 sectorul construcţilor ar putea să atace Dăeşti, Budeşti, Vlădeşti şi Mihăeşti.

Dezvoltatorul imobiliar din Râmnic, Romeo Iliescu spune că 50% din apartamentele ultimului turn P+14 sunt deja vândute, înainte de finalizare dar adaugă că în acest an, blocul va fi complet vândut. Urmând ca în luna mai să înceapă ridicare unui nou imobil de 14 etaje tot în zona Kaufland. Proiectele lui Iliescu nu s evor termina aici.

„Parcarea va fi una generoasă, de tip parc, cu multe magnolii, pini şi fale înierbate. O parcare utilă şi care va acoperi necesarul acestui mic cvartal de blocuri. Preţurile apartamentelor sunt între 48.000 şi 65.000 de euro, cel mai mic având o suprafaţă de 90 de metri pătraţi”, spune Iliescu.

În 2018, se așteptă să fie livrate în piață proiecte de mare anvergură în Râmnicu Vâlcea astfel că 2018 poate depăși anii anteriori ca volume de unități noi locative. 

„Râmnicu Vâlcea a devenit de mai bine de  un an un pol în creştere şi dinamica economiei locale impulsionează evident piaţa imobiliară. Apartamentele vechi sunt vândute, mai ales că nu diferă la preţ de ceea ce oferim noi iar calitatea este cu totul alta. Noi lucrăm după standarde de confort şi cu materiale din cele mai bune”, a mai adăugat dezvoltatorul imobiliar vâlcean.

De altfel micul cartier de turnuri din zona Kaufland prinde contur şi este căutat pentru mai multe criterii, zona centrală, zonă comercială, calitate şi bun gust.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *