Umberto Eco, apărătorul românilor din Italia, în faţa rasismului politicienilor din peninsulă

Reputatul filosof a publicat un editorial în care îşi ironizează subtil compatrioţii, „orbiţi“ de manipularea presei. Subiectul „romeni“ (n.r. – românii) a depăşit, în Italia, spaţiul alocat ştirilor obişnuite şi a devenit temă pentru emisiuni de divertisment, talk-show-uri şi editoriale.

Cunoscutul scriitor a intervenit în favoarea comunităţii româneşti, printr-un editorial, în săptămânalul „L’Espresso”. Intitulat ironic „Nenorociţii de români”, articolul cuprinde lista celor mai cunoscuţi infractori din Peninsulă, dar ale căror nume au fost „românizate” cu terminaţiile specifice.

Astfel, Franzoni (n.r.  condamnată pentru că şi-a omorât fiul de trei ani) devine Franzonescu, iar mafiotul Provenzano devine Provenzanul.

Premierul, criticat

De ironia autorului nu scapă nici premierul Berlusconi care devine Berluschescu. Eco îi reproşează magnatului italian că a dat publicităţii date legate de violuri cu care să justifice legalizarea patrulelor civile: 7,8 la sută din violuri sunt comise de români, iar 6,3 la sută, de marocani.

Scriitorul observă însă că majoritatea violurilor sunt comise de italieni, în mare parte în familie, ponderea acestora ajungând la 60,9%. „Şi atunci patrulele pentru cine le facem, pentru locuitorii oraşului Bergamo?”, se întreabă Eco. Încheierea este rezervată „concluziei” că toţi românii enumeraţi, de fapt infractori italieni cu nume românizate, sunt de vină pentru imaginea italienilor în lume, „altfel, un popor onest, cu frică de Dumnezeu”.

Cabinetul Berlusconi a fost deseori atacat pentru atitudinea faţă de imigraţie şi străini. Într-un  interviu acordat cotidianului spaniol „El Mundo”, premierul încearcă să se dezvinovăţească de acuzaţiile de rasism. „În ceea ce-i priveşte pe români, cetăţeni europeni, Franţa a expulzat anul trecut câteva mii, iar Italia doar 40”, s-a apărat Berlusconi.

Filosof şi scriitor

Umberto Eco, reputat romancier, semiotician şi filosof italian, laureat al premiului Prinţul de Asturia şi Doctor Honoris Causa a peste 25 de universităţi din toată lumea, a încetat din viaţă.

Născut pe 5 ianuarie 1932, în Alessandria, Piemont. Umberto Eco a publicat peste 50 de opere, printre care „În căutarea limbii perfecte“, „Limitele interpretării“, „Despre literatură“, „Lector in fabula“ sau „Înainte ca racul“.

Însă romanul care l-a consacrat la nivel mondial este „Numele Trandafirului“ (publicat pentru prima oară în 1980), urmat de titluri precum „Pendulul lui Foucault“, „Insula din ziua de ieri“, „Baudolino“ şi „Misterioasa flacără a reginei Loana“. Eco este preşedintele Şcolii Superioare de Studii Umanistice a Universităţii Bologna şi membru de onoare al Colegiului Kellogg, al Universităţii Oxford. Socotit unul dintre cei mai de seamă gânditori contemporani, a primit nenumărate premii şi distincţii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare, în anul 1993.  Nicoleta Zaharia

„Nenorociţii de români“

Iată câteva pasaje din editorialul publicat de Umberto Eco în paginile săptămânalului „L’Espresso”.

„Ei erau Franzonescu de la Cogne, cei doi soţi de la Erba, Olindu şi Roza (acuzaţi că şi‑au omorât şi incendiat vecinii, printre care un copil de 2 ani, n.r.), Sindoara şi Calvuli. Apoi Badalamentu, Provenzanul, Liggiu (capi mafioţi). Ei au distrus imaginea unui popor de oameni cinstiţi.

Palatul Viminale (guvernul, n.r.) a încercat să emită anumite comunicate jenante privind violurile, potrivit cărora, în 60,9% din cazuri, cei responsabili sunt cetăţenii italieni (printre altele, sociologii ştiau deja că cea mai mare parte a violurilor au loc în familie, aşa că bine au făcut Berlusconi, Casini, Fini şi alţii că au divorţat, pentru a evita astfel de situaţii dramatice). În ceea ce priveşte restul violatorilor, ţinând cont de faptul că românii sunt la modă, se pare că ei sunt responsabili doar de 7,8% din violuri, în timp ce marocanii şi-au adjudecat un bun procent de 6,3%. Asta, ei (guvernul, n.r.) nu ne-o mai spun.

(…) Era român şi Petru Cavalleru, care împreună cu banda sa, a făcut un jaf curajos şi violent la Milano; tot români erau şi membrii bandei din Via Osoppo (jaf la o bancă, n.r.). Români erau şi atentatorii de la Banca Agriculturii, deşi nu au fost niciodată descoperiţi (…), precum şi autorii atentatului de la gara din Bologna (atentat terorist din 1980, soldat cu 85 de morţi, n.r.). Tot români erau şi Previtului, şi Berluschescu, suspectaţi că au cumpărat judecătorii, precum şi tânărul Masu, care în 1991 şi-a omorât părinţii, la fel ca şi cei doi tineri pe nume Erika, tipic extracomunitar, şi Omar (român şi musulman pe deasupra), care i-au ucis pe mama şi fratele ei la Novi Ligure.

(…) Tot români erau şi bancherii care, în ultima vreme, au adus în pragul falimentului atâtea persoane, precum şi copiii lui Satana. (…) Erau români şi cei care i-au răpit şi ucis pe Aldo Moro, Casalegno, Bachelet, Tobagi, Biagi (politicieni şi înalţi oficiali, n.r.) şi pe ceilalţi, precum şi asasinii lui Peccorelli (director de agenţie de ştiri, n.r.) şi banda de la Uno bianca (banda „fiatului Uno alb”, căreia i se atribuie 103 crime, n.r.). Pentru a încheia, tot români erau şi asasinii lui Mattei, ai banditului Giuliano, ai lui Pisciotta, ai lui Mauro De Mauro, ai fraţilor Rosselli şi ai lui Matteotti.

(…) era român, bineînţeles, şi atentatorul Papei (agent al asociaţiei Lupu Grigiu), precum şi asasinii lui Dalla Chiesa şi ai soţiei sale. Tot român era şi cel care a răpit-o pe Emanuela Orlandi.(…)

Aceşti români au distrus imaginea unei ţări de oameni cinstiţi, cu teama lui Dumnezeu, străini de violenţă, care respectă diferenţele etnice, religioase şi politice. Bine că ne-am dat seama, în sfârşit, că ei erau vinovaţii, că altfel am fi continuat să săpăm între dosarele filo-sovietice, fără să găsim ceva, în timp ce acum, cu o bună organizare a patrulelor Ligii Nordului, vom putea, în sfârşit, să readucem legea şi ordinea în ţara noastră cea lipsită de noroc.