Uimitoarea aventură a lui Ştefan Rusie, fiul primarului din Sineşti (Ultima parte, Reportaj inedit)

“Șederea mea la Săpânța s-a încheiat imediat după ce am vizitat Cimitirul Vesel. Am plecat de acolo cu un prieten de-al Mariei, Ion, până la Sighetu Marmației, dar pe drum nu am înțeles nimic din ce discuta el cu prietenii lui pentru că vorbea repede, cu accent și folosea multe regionalisme. În concluzie moroșana e un fel de limbă străină pentru cei care nu-s de-ai locului. Tot la recomandarea Mariei, voiam să merg să vizitez Memorialul Durerii, însă se deschidea ceva mai târziu, așa că l-am rugat pe Ion să mă ducă la vamă ca să pot să trec în Ucraina. Voiam doar să îmi sun câțiva prieteni pentru a le spune că am ajuns și în Ucraina și să fiu în același timp în două țări diferite (România și Ucraina)”, spune Rusie

La Memorialul Durerii a fost după ce m-am întors în țară și pur și simplu a fost marcat. “Acesta e unul dintre cele mai marcante locuri pe care le-am vizitat până acum. Amenajat în interiorul unei închisori, Memorialul Durerii arată prin ce chinuri au trecut mii de oameni în timpul comunismului și al deportărilor. Dacă ajungeți la Sighetu Marmației vreodată, nu trebuie ratat. Până atunci nu reușeam să conștientizez ce înseamnă cu adevărat moartea a zeci de mii de oameni. Acolo am înțeles ce a reprezentat comunismul pentru unii oameni și am aflat că acolo a murit, alături de multe alte nume mari, Iuliu Maniu”

Ziua care a urmat a fost, poate, cea mai obositoare de până atunci, dar în același timp și cea mai frumoasă și plină de chestii la care nu se aștepta deloc.

Pentru a pleca din Sighet a stat la autostop din nou o oră și jumătate, dar acum a meritat deoarece a fost luat la autostop de o tipă care s-a întors din drumul ei după ce a trecut pe lângă Ştefan, și asta datorită pancartei cu “ORIUNDE”. “Una din dorințele mele când am plecat de acasă a fost să fiu luat de o femeie la autostop pentru că știam că de obicei femeile nu opresc să ia pe cineva cu ele în mașină. Ceea ce regret e faptul că nu am făcut și o poză”.

Au mers împreună până la Ruscova, iar de acolo a luat-o la picior înainte până a oprit lângă el ca să facă poză un tip Gelu, doar pentru că i s-a părut foarte tare faza cu pancarta. “Nu m-a luat cu el pentru că era agent comercial și oprea la fiecare magazin din drumul său și mi-a zis că mai mult m-ar încurca decât să mă ajute. Mai departe, până la Borșa am mers cu nu mai puțin de 4 mașini (2 microbuze care, la fel ca primul, nu mi-au luat bani, o dubiță și o mașină de la Urgent Curier). Ziua asta mi s-a părut cea mai grea pentru că am schimbat o mulțime de mașini de la Sighet până la Suceava și mă gândeam că nu vreau să ajung să dorm în cort lângă munte de teamă că ar fi destul de frig noaptea (la hostelul de la Brașov am cam înghețat cu 3 pături pe mine și eram înăuntru, nu în cort”

Distanța dintre Borșa și Gura Humorului a parcurs-o cu un tip ce conducea o dubă portocalie și care nu prea i-a plăcut din cauză că arunca gunoaie pe geam. Cât despre drum, acesta era execrabil; nu avea gropi, dar era plombat într-un stil în care îți rupeai mașina în două chiar și la viteză mică. În schimb i-a plăcut foarte mult că a mers de-a lungul râului Bistrița.

“În momentul în care am plecat din Borșa știam că am scăpat de dormitul în cort, dar când am intrat în Câmpulung Moldovenesc mi-am dat seama că va trebui să mă confrunt cu o altă problemă: ploua cu găleata. Abia vedeam la câțiva metri înainte noastră și mai aveam de mers vreo 30 de kilometric”

Fix când am intrat în Gura Humorului l­-a sunat tatăl, Mihai Rusie, primarul din Sineşti și aflând pe unde e Ştefan şi-a amintit o întâmplare din urmă cu 20 de ani.

“Mi-a povestit că acum 20 și ceva de ani a pățit și el tot cam același lucru: l-a prins ploaia în zona aia și a mers să doarmă la un domn Nemeș Mihai. În seara aceea am făcut 2 oameni fericiți. Unul din satul în care locuiesc și unul din Gura Humorului. S-au căutat unul pe altul mai bine de două decenii și nu au reușit să rupă bariera distanței dintre ei până acum, când l-am găsit pe domnul Nemeș și l-am pus în legătură cu domnul Gelu de la mine din sat, iar cum nicio faptă bună nu rămâne nerăsplătită, domnul Nemeș a fost atât de cumsecade încât m-a dus să văd Mănăstirea Voroneț. Îmi doream foarte mult să ajung acolo, dar nimeni nu m-a luat cu autostopul la Voroneț, așa că am acceptat cu mare drag invitația. Cât despre mănăstire, e cu adevărat frumoasă și merită văzută”, spune Ştefan

Toată povestea cu domnul Nemeș nu a durat foarte mult, însă l-a determinat pe Ştefan să încerce să facă mai mult bine, oricât de mic ar fi el pentru că niciodată nu știi când se poate întoarce, uneori chiar înzecit.

“Din Gura Humorului am plecat către Suceava cu TIR-ul și pe drum i-am povestit lui Marian, la fel cum le-am povestit tuturor celorlalți oameni care m-au luat la ei în mașină, toată nebunia la care mă înhămasem cu câteva zile înainte și a fost atât de entuziasmat de povestea mea astfel încât m-a ajutat să mai adaug încă o filă extraordinară poveștii pe care o împărtășesc acum. A oprit tirul pe mijlocul drumului, a aprins becurile și mi-a zis: “- Treci la volan!” și așa am ajuns să conduc și un TIR. Am fost super-mega fericit datorită acestei chestii. Mulțumesc, Marian! După cum spuneam mai sus, una din dorințele mele când am plecat de acasă cu autostopul a fost să mă ia o femeie. A doua a fost să mă ia un tirist pentru că am prieteni cârcotași care au tot făcut glume deocheate cu/despre tiriști și voiam să le demonstrez că nu au dreptate. A conduce un TIR e fix același lucru ca pentru toți ceilalți oameni care lucrează: un job”

În seara respectivă a dormit la un hostel din Suceva, iar dimineața a plecat cu gândul de a vizita cât mai multe obiective turistice. Avea de bifat Cetatea de Scaun a Sucevei, Cetatatea Neamțului și o plimbare cu telegondola la Piatra Neamț, dar printre toate astea a reușit să includă și Casa Memorială Ion Creangă.

“La Cetatea de Scaun a Sucevei mi-a plăcut foarte mult, dar ca și pont, dacă vreți să mergeți anul ăsta mai bine amânați pentru anul viitor când o sa fie și interiorul amenajat. În momentul de față toate sălile sunt goale și nu pare cine știe ce, însă tipul de la intrare mi-a spus că la anul cetatea va fi super interesantă pentru că se va aduce mobilier pentru tote interioarele. Aaa… încă un pont pe care mi-aș fi dorit să îl știu când m-am hotărât să vizitez cetățile: acestea sunt situate în vârf de deal și până ajungi la ele îți vine să-ți dai jumătate de suflet. La Cetatea Neamțului, urcarea, chiar dacă mai scurtă decât la Cetatea de Scaun a Sucevei, mi s-a părut mult mai anevoioasă”

De la Piatra Neamț voia să ajungă la Bacău, așa că s-am pus să fac autostopul pentru a nu știu câta oară, dar timp de jumătate de oră nu a oprit nimeni până în momentul în care s-a întors un tip George din drumul lui pentru că și lui i s-a părut super tare pancarta cu “ORIUNDE”.

“M-a dus până la Costișa, chiar dacă nu avea drum până acolo, iar când am coborât de la el din mașină mi-a zis că sunt o adevărată inspirație pentru cei din jurul meu. Mai departe am mers cu Florin până la Bacău și după ce i-am relatat povestea mea de până atunci s-a oferit să îmi facă un mic tur al orașului, iar la sfârșit mi-a zis să facem un selfie împreună. D-asta zic că pe parcursul zilelor în care am fost plecat prin țară am întâlnit super oameni”.

Gestul pe care l-a făcut Florin nu e tot, mai spune Ştefan.

“În ziua următoare am plecat din Bacău cu un domn care m-a lăsat în mijlocul câmpului. Era supărat că îi picase numărul de la Matiz  din cauză că uitase să tragă frâna de mână și intrase cu mașina în cârligul altcuiva, dar nu asta-i cel mai important în toată aventura mea, ci faptul că după ce am coborât din mașina dânsului, la nici 5 minute m-a luat un alt tip spre Tecuci. Înainte să îi zic ce-i cu mine ajuns în Moldova, Vali, că așa-l cheamă, îmi spunea că mă lasă undeva într-o localitate al cărei nume nu l-am reținut, iar apoi s-a răzgândit și m-a luat pe la un prieten de-al lui care mi-a dat o cafea (nu băusem deloc în ziua respectivă) și mi-a pus și mâncare numai bună să umple stomacul: ouă prăjite, pâine și salată de roșii cu ardei iuți”

Ajuns în Tecuci, dar nu înainte ca Vali să îi arate o localitate plină de palate ale romilor, s-a pus iar pe făcut autostopul și după vreo oră l-a luat spre Galați un tip Dănuț care l-a plimbat pe la unchiul său unde a băut o ceașcă de țuică de mere și a vizitat  livada pe care o avea în spatele casei.

“Pe drum am aflat de la Dănuț că lângă Galați e o vamă spre Republica Moldova și imediat s-a aprins în mine dorința de a ajunge și la Giurgiulești. La nici 3 kilometri de Giurgiulești se află o altă vamă ce face trecerea din Rep. Moldova spre Ucraina, dar cum în Ucraina mai fusesem, nu avea niciun sens să merg din nou, chiar dacă era un alt punct de trecere a frontierei. La dus am trecut cu un moldovean de peste Prut, iar la întors cu un tip din Galați cu care am ajuns până în port ca să iau bacul pentru a trece Dunărea”

În seara aceea Ştefan voia să ajungă la Tulcea să rămână la o prietenă, dar cum era aproape întuneric se gândea că o să doarmă în cort, însă teama asta nu s-a concretizat deoarece pe bac a găsit un domn ce l-a dus 14 km spre Tulcea, până în Văcăreni, iar de acolo l-au luat până în Tulcea doi tipi ce cărau cherestea.

“De aici am început să am o problemă pentru că îmi uitasem pancarta cu ORIUNDE la domnii aceia în mașină, însă printr-o inspirație de moment, la despărțire, după ce am făcut poze i-am luat numărul de telefon șoferului. Ăsta mi-a fost norocul pentru că a doua zi mi-am pregătit o nouă pancartă față/verso cu destinațiile Mahmudia și Murighiol, astfel încât să o pot recupera pe cea pe care scria “ORIUNDE””

Ziua de sâmbătă, ultima zi a călătoriei de fapt, a fost la fel de obositoare ca cea în care a plecat de la Sighetu Marmației pentru că până la Dunăvățu de Jos și înapoi la Tulcea a făcut câteva ore, a schimbat multe mașini și a trebuit să înfrunte căldura insuportabilă a Dobrogei cu rucsacul în spate, dar a reușit o nouă premieră pentru aventura oriundemaduc:

“Viorel “m-a tractat” (cu o mașină de tractări auto) din Mahmudia până în mijlocul caniculei dobrogene. Acolo m-am așezat pe sens opus, la umbra unui copac și am început să fac autostopul din nou. De data asta m-au cules de pe marginea drumului doi domni cu care am mers la un restaurant din Tulcea și mi-au plătit ei prânzul. Faith in humanity restored! Again!”

După ciorba de burtă și micii plini de savoare s-a poziționat cu pancarta în mână la ieșirea dinspre Constanța și București. Nu știa încotro meargă și era bine în orice direcție. Aici nu a așteptat mult pentru că a oprit Cristi, un băiat care era pompier de meserie și l-a dus până la Hârșova, loc în care s-a poziționat la intrare în oraș, nu la ieșire cum obișnuise până atunci.

“Asta pentru că la intrarea în Hârșova dinspre Tulcea era o intersecție ce îmi ofere posibilitatea să merg ori la Constanța, ori la București și fix pe ideea asta plecasem de acasă: să ajung oriunde”

După o oră și jumătate de așteptare și vreo 4 mașini care au oprit și i-au cerut bani pe transport a oprit lângă Ştefan, Nicu care l-a dus până la București cu microbuzul, al patrulea cu care a mers în toată aventura asta.

“Cred că la final de #oriundemaduc am reușit să îmi cunosc țara ceva mai bine decât până acum și să văd măcar unde sunt situate anumite orașe de care până înainte de asta doar auzisem. În principiu aș avea câteva idei pe care să le pun în aplicare, însă nu știu cât aș putea să mă ocup de ele. Îmi doresc ca  #oriundemaduc să nu fie folosit doar de mine, ci atunci când cineva merge într-un loc fain să semnalizeze pe Facebook prin intermediul acestui hashtag că a descoperit un loc ce merită văzut/vizitat. Pe lângă asta, mi-aș dori să mai plec încă o dată “ORIUNDE”, doar că de data asta nu aș mai vrea să fiu singur, ci cu cineva care e dispus să meargă până în pânzele albe o săptămână sau două. O altă chestiune ce mă atrage e o călătorie cu trenul prin Europa, timp de o lună. Îmi cam face cu ochiul un bilet Interrail, dar și în cazul ăsta aș vrea să mai plec cu cineva”, spune Ştefan Rusie

Până atunci umitoarea aventură a lui Ştefan Rusie, tânărul de 25 de ani, inginer la Ericsson Romania, s-a concretizat în 1851 km parcurși (plus sau minus), 35 de mașini care au oprit să îl ia de pe marginea drumului și peste 30 de ore de mers.