Turismul în Toscana României, blazonul aristocraţiei din Drăgăşani

România este una dintre puținele tări ale lumii care se poate mândri cu o tradiție milenară în cultura viței-de-vie, fiind o țară foarte apreciată până în al doilea război mondial în acest domeniu.

Podgoria Drăgășani face parte din regiunea viticolă a dealurilor Munteniei și Olteniei și este cea mai veche podgorie a Olteniei.

Se întinde între Subcarpații Getici la nord și Câmpia Română la sud și sud-est și ocupă un spațiu relativ restrâns, întinzându-se la Vest și la Nord de orașul Drăgășani. Este paralelă cu râul Olt și are o lungime de circa 65 kilometri.

Relieful are aspectul unui complex de dealuri și coline înguste cu altitudini între 200-500 m. Solurile dominante în podgorie sunt argilele, cu urme de calcar, de nisip, de pietriș și de marnă. Climatul podgoriei este temperat continental.

Podgoria Drăgășani este recunoscută pentru cultivarea a trei soiuri de struguri pentru vin: Crâmpoșie Selecționată, Negru de Drăgășani și Novac, soiuri cu mare potențial în producerea vinurilor de calitatea care pot reprezenta țara inclusiv la nivel internațional.

Soiurile de struguri prezente în podgoria Drăgășani sunt, pentru vinuri albe: Crâmpoşia Selecţionată, Sauvignon Blanc, Gros Sauvignon, Pinot Gris, Fetească Albă, Fetească Regală, Tămâioasa Românească, Muscat Ottonel.

Iar pPentru vinuri roșii: Negru de Drăgășani, Novac, Cabernet Sauvignon, Petit Verdot, Pinot Noir, Merlot, Fetească Neagră

În prezent, producerea de vinuri din podgoria Drăgășani este completată de turismul viticol în continuă dezvoltare, iubitorilor de vin oferindu-li-se sejururi turistice cu cazare, mese, degustări de vinuri, tururi de cramă şi plimbări în vie.

Mai mulți producători din regiunea Drăgășani au constituit o asociație care promovează atât turismul viticol în zonă, cât și producția de struguri și de vin de înaltă calitate.

De mai bine de cinci ani, la cramele din Drăgășani sau în vecinatate sunt locuri de cazare accesibile pentru un public destul de larg.

Cazare pentru o noapte la motel, pensiune sau hotel costă între 150/300 lei pe cameră dublă iar distanța față de crame este între 2-7 kilometri.

Crama Avincis este una dintre cramele care oferă si cazare fiind dotata cu 15 camere, garsoniere sau apartamente, iar pentru doua persoane – o noapte, mic dejun inclus, costul variaza între 360-700 lei/garsoniera sau apartament, costuri ce include degustarea de vinuri si prezentarea domeniului viticol.

Pe partea cealaltă a dealului se află o zonă foarte compactă cu crame iar printe acestea amintim Crama Știrbey și Crama Bauer. 

Crama Știrbey a fost prima care a dezvoltat turismul viticol în zonă încă din 2004. Baroana Ileana Kripp-Costinescu alături de soțul său, Baron Jakob Kripp a dat renaștere tradiției familiei princiare Știrbey, investind în reconstrucția cramei Știrbey și în redescoperirea soiurilor românești. În prezent grupuri între 5 și 20 persoane sunt așteptate la cramă numai pe bază de rezervare pentru a degusta vinurile Știrbey. Prețul variază între 65 și 185 ron/persoană.

La doar un kilometru distanță, cu o impresionantă vedere către râul Olt, Crama Bauer iși așteptă vizitatorii pentru a le oferi o experiență completă și pentru a descoperi alături de oenologul și proprietarul cramei, Oliver Bauer, complexa lume a vinurilor. Degustarea de pahare, asocierea vin-mâncare, degustarea verticală sunt doar câteva din experiențele ce însoțesc o degustare de vinuri Bauer. O vizită ghidată în cramă însoțită de o degustare de 5 vinuri costă 65 ron/persoană și în funcție de complexitatea pachetului ales se poate ajunge la 210 ron/persoană.

Din Podgoria Drăgășani fac parte: Crama AvincisCrama BauerCrama StirbeyDomeniul Drăgași, Casa de vinuri Isărescu, Casa de vinuri IordacheCasa de vinuri Negrini, Via Sandu, Crama Cepari, Crama Șpârleni, Domeniile Mennini, Ferma Măgureni

În 1974, în orașul Drăgășani s-a amenajat actualul muzeu cu un specific viticol cu piese colectate expuse în trei secții: secția viticolă, secția artă și secția arheologie. Clădirea a fost construită în anii 1920 în stilul arhitectonic neo-românesc.

Muzeul cuprinde o bogată colecție de instalații tradiționale pentru prelucrarea strugurilor, dar și dovezi ale practicării viticulturii și ale continuității acestei îndeletniciri pe aceste meleaguri. În vitrinele muzeului pot fi observate rezultatele concursurilor internaționale de vinuri de peste hotare, dar și vechi răsaduri de viță-de-vie.  

Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Drăgășani  a ajutat la crearea de soiuri și selecții colonale, soiuri pentru struguri de masă și stafide, dar și souri pentru struguri de vin (cunoscute fiind Crâmpoșia Selecționată, Negru de Drăgășani și Novac).

AP

 

loading...

One comment

  • Elena Veriga (fosta Moraru)

    Minunatele coline acoperite de cea mai veche vita de vie( din vremea dacilor,) se vad mai bine de pe malul stâng al Oltului,intr-adevar ca o expunere tridimensionala a peisajului din Toscana?
    Este locul meu natal si eu il numesc uneori Mica mea Elvetie.
    Este locul care ma încărca pozitiv de fiecare data când am nevoie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *