Turismul a crescut cu 25% în Horezu, depășind 3.500 de turiști pe primele 6 luni

Astfel, pe primele 6 luni ale anului 2023 numărul turiștilor care au înnoptat cel puțin o dată în Horezu a depășit 3.500, fiind cu 25% mai mult decât în 2022, asta în timp ce și numărul locurilor de cazare a crescut atât în zona Horezu cât și în microstațiunea Vârful lui Romani.

Este de altfel a patra stațiune vâlceană care sare lunar de 1000 de turiști, după cele Călimănești, Olănești, Govora și Voineasa, edilul Nae Sărdărescu declarând că în următorii 5 ani, dorește să aducă stațiunea în top 3 Vâlcea și una cunoscută la nivel național.

”Vreau să dispară acea idee de stațiune de tranzit și să fim cunoscuți ca destinație de vacanță, drept capitala Olteniei de sub Munte. O zonă care să includă absolut toate formele de turism, de iană, monahal, tradițional, de distracție, realxare, sănătate. Totul depinde de investițiile în infrastructură de la Vârful Romani dar și cele de aici, din zona urbană. Avem un plan susținut de investiții și sunt convins că în următorii 5 ani, vom deveni o stațiune de top la nivel național”, spune edilul din Horezu.

Cu peste 6,86 milioane lei  (998 lei per capita) și o populație oficială de aproximativ 7000 de locuitori, orașul devenit stațiune de interes național, ocupă locul 4 în Vâlcea, ca PIB și este al treilea cel mai dezvoltat oraș din județ.

Când auzim „Horezu”, ne gândim automat la ceramica populară deja celebră. Dar în afară de asta, potențialul pe care îl are orașul este încă neexploatat la adevărata sa valoare. Un lucru este însă destul de clar: a reușit să atragă bani europeni, ca să înceapă să se dezvolte pe toate axele și pe toate domeniile – producție, retail, comerț, turism, entertaiment.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *