Ţuica de Vâlcea este un brand naţional asigurat prin muncă, investiţii şi efort de Cătălin din Stroeşti

Atât Cătălin Marius Şoarece, născut în comuna Stroeşti, judeţul Vâlcea, deţinătorul brandului „Tăria lui Cătălin”, cât şi soţia sa au dovedit în ultimii ani că au apetit pentru banii proveniţi din fonduri europene pentru dezvoltare rurală, respectiv pentru cele destinate start-up-urilor.

Cătălin nu s-ar opri din depunerea de proiecte dacă vârsta, implicit faptul că a mai obţinut finanţare FEADR prin subMăsura 6.3 a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020), nu ar reprezenta (deocamdată) impedimente pentru el, a recunoscut acesta joi, 19 decembrie 2019, cu ocazia debutului Târgului de Crăciun din curtea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Chiar şi aşa, toţi banii europeni obţinuţi au fost investiţi, iar „totul s-a dovedit a fi un succes extraordinar”.

„Primele fonduri europene pentru dezvoltare rurală pe care am reuşit să le accesez au fost cele disponibile pe Măsura 1.4.1 din PNDR 2007-2013 («Sprijin pentru fermele agricole de semisubzistenţă»); mica gospodărie. După implementarea proiectului acesta am continuat cu subMăsura 6.3 (n.r. – «Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici»), pe noua programare. Cu o parte din aceşti bani am dezvoltat o plantaţie pomicolă, mai exact trei hectare de prun. Am accesat în primă fază 1.500 de euro pe an pentru o perioadă de cinci ani de zile, după care pe PNDR 2014-2020 am obţinut 15.000 de euro”, a precizat vâlceanul. „În afară de asta mai avem şi un proiect pe care l-a accesat în totalitate soţia prin sistemul Grant Plus al Camerei de Comerţ şi Industrie Vâlcea, destinat susţinerii comercializării produselor tradiţionale. Proiectul depus şi finanţat a constat în achiziţia unei rulote comerciale cu vânzare pentru brânză, mezeluri şi produse tradiţionale – băuturi alcoolice”.

Cătălin mărturiseşte că s-a descurcat de unul singur atunci când a fost vorba de absorbţia banilor europeni pentru dezvoltare rurală. El a adăugat că pentru accesarea acestora prin intermediul M 1.4.1 a fost ajutat de Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea, în timp ce pentru sumele disponibile prin sM 6.3 a apelat la un consultant care l-a îndrumat.

Lipsa forţei de muncă este o problemă naţională. Investiţiile în mediul rural pot fi o soluţie de redresare

La fel ca şi în alte cazuri, şi pentru Cătălin este greu să găsească forţa de muncă necesară producţiei de materie primă, cât şi a transformării fructelor în licorile mult apreciate de consumatori.

El se plânge că tinerii pleacă de la sat şi arată cu degetul către nesustenabilitatea politicilor actuale care nu reuşesc să menţină forţa de muncă tânără în mediul rural, respectiv să-i atragă pe cei care au trecut de vârsta de 40 de ani şi care vor să investească.

„Ştim cu toţii că lipsa forţei de muncă este acum o problemă naţională. Majoritatea tinerilor şi a oamenilor cu vârste până în 50 de ani au plecat peste hotare. Chiar şi aşa, noi încercăm să ducem lucrurile mai departe şi să facem ceea ce trebuie. Este foarte greu însă şi ne ocupăm de tot doar în familie. Tinerii pleacă spre şcolile din mediul urban, au oportunitatea de a-şi găsi mai repede de lucru şi rămân acolo”, precizează vâlceanul. „Din păcate, nu avem nişte politici agricole atât sustenabile, încât tinerii să fie avantajaţi să se reîntoarcă spre zona rurală. Fondurile europene pentru tinerii fermieri sunt bune, dar valoarea lor nu a fost într-atât de mare încât să fie accesată de marea parte a acestora. În plus, politicile n-au fost gândite bine pentru că s-au dat bani celor cu vârsta până în 40 de ani. Acestea trebuiau să se adreseze şi celor care doreau să investească şi aveau vârste până în 50 de ani. Am auzit că este vorba acum să se schimbe lucrurile în acest sens şi se dea până la 100.000 de euro pe proiect, pe noua Politică Agricolă Comună (PAC)”.

Oricum, Cătălin nu s-a dat bătut de la bun început, a avut curaj şi a dat siguranţa jobului din vinificaţie în Italia pe munca asiduă din România. El afirmă că prima investiţie nici „n-a simţit-o”, având capitalul propriu provenit din banii câştigaţi în Peninsulă. Suma investită nu era deloc mică la nivelul anului 2003 o afacere la sat – în jur de 100.000 lei -, adică un miliard înainte de denominare.

De ce n-a făcut vinificaţie şi în România? Simplu. Soluţia era chiar la el în sat. Distileria, că despre ea este vorba, fusese loc de muncă pentru tatăl şi bunicul său, deci o provocare.

„M-am născut în acelaşi sat unde se şi afla distileria. Când am avut oportunitatea s-o cumpăr după 15 de ani de muncă în vinificaţie, în Italia, am făcut-o. Puteam face şi vinificaţie, însă trebuia să cobor vreo 50 de kilometri, către Drăgăşani. Am avut dorinţa însă să investesc în satul natal. Asta a fost cea mai mare bucurie pentru mine. Acolo am şi plantaţiile de pomi, în comună şi în perimetrul său. A fost o bucurie enormă să fac ceva pentru zona mea natală”, a punctat şeful SC Italcool SRL.

Zona de livadă a dezvoltat-o mult mai târziu. După investiţia în distilerie. Apoi a mai deschis un mic lanţ comercial format din două magazine.

„Am şi lucrat acolo pentru a mă susţine, pentru că, deja, nu mai aveam forţa financiară neceară pentru a merge mai departe. Vorbim de o investiţie într-un magazin alimentar şi într-un bar. Apoi am mai făcut o pizzerie pe care am închis-o. Am rămas cu cafe-barul. Ulterior, şi magazinul l-am închis din cauza lipsei forţei de muncă”, revenind la vechea problemă cu angajaţii.

Mărturiseşte că, la momentul de faţă, soţia se ocupă de cafe-bar şi de contabilitatea firmei.

2019, un an slab pentru producţia de prune. Securizarea materiei prime este esenţială pentru micul procesator. Regimul de antrepozitare, o provocare pentru „tăriile” lui Cătălin

„Contează foarte mult să ai propria materie primă pentru procesare, în orice domeniu ai activa”, recunoaşte Cătălin Şoarece. Astfel, mai spune el, îţi securizezi propria producţie, de la an la an.

„În cazul meu, dacă nu-mi asigur necesarul, riscul cel mai mare ar fi ca producătorii de fructe să nu aibă materie primă disponibilă pentru comercializare într-un an mai greu. Dacă ştii să ai grijă de plantaţiile pe care le ai, poţi avea încontinuu acces la fructe. (…) Anul acesta nu a fost unul bun pentru noi, în ceea ce priveşte producţia de prune. Ploile din primăvară au afectat foarte mult pomii din microregiunea Horezu. Per total, este un an sărac pentru noi, în ceea ce priveşte materia primă”, mărturiseşte producătorul de tărie.

În ceea ce priveşte dezvoltarea business-ului, Cătălin Şoarece afirmă că firma sa a crescut de la an la an, dar că se confruntă cu un impediment de ordin fiscal. Vorbim de actul normativ care reglementează antrepozitele fiscale.

„La momentul actual noi doar cumpărăm fructele, fabricăm tăria, o ambalăm şi o vindem pe piaţă, timbrată, accizată, cu toate taxele plătite. (…) Ideea este că trebuie să se ajungă să lucrăm corect pe fiecare palier. În cazul meu, un antrepozit fiscal nu poate presta servicii din cauza faptul că toţi oamenii care vin către mine sunt accizaţi pentru 50 de litri de alcool pur produs, anual, la jumătatea valorii de acciză. Spre exemplu, dacă eu plătesc ca antrepozit 1.000 de euro pe hectolitru, un cetăţean plăteşte 500 de euro pe 50 de litri. Însă, orice depăşeşte această cantitate este accizată 100%. Vorbim de cei care şi-ar aduce materia primă la noi, s-o proceseze şi să ridice produsul finit. Oamenii nu vin, fug de treaba asta şi se duc către cazanele mici, comunale, chiar dacă Legea 571/2003 permite doar antrepozitelor fiscale să întreprindă astfel de prestări servicii”, a mai spus acesta. „Legea cred că ar trebui modificată cu facilitate către gospodari, pentru a-i atrage în antrepozite fiscale pentru prestări servicii, cu posibilitatea de a le cumpăra şi gestiona materia primă existentă în agricultură. Astfel, statul ar cunoaşte exact producţiile anuale de ţuică, rachiu şi palincā. O rotunjire a legii s-ar dovedi benefică pentru toţi dacă toate lucrurile astea ar ajunge şi la Bruxelles, în negocierile viitoarelor politici agricole şi fiscale”.

„Competiţia” micilor producători de spirtoase este evaziunea fiscală în viziunea lui Şoarece. Exemplul este clar.

„Eu, dacă vând un litru de ţuică de 50 de grade cu 50 de lei, altul vine şi mă „concurează” cu 30 de lei”, mărturiseşte producătorul de ţuică care adaugă că cifra de afaceri a firmei sale este de până în 200.000 de lei, anual.

„N-am depăşit-o pentru că nu suntem plătitori de TVA. Noi suntem microîntreprindere cu impozit între 1-3 la sută. Nu depăşim cei 300.000 lei, cifră de afaceri pentru a fi plătitor de TVA”, a conchis el.

Produse tradiţionale din Vâlcea

La nivelul judeţului Vâlcea, în 2018, cele mai multe produse atestate tradiţional le avea Avi-Giis (compania actualui secretar de stat MADR, Aurel Simion). Vorbim de muşchiul perpelit „Ca altădată”, caltaboşul oltenesc, cârnaţii cu miroase şi usturoi, carnea afumată la garniţă, cârnaţii cu ambâţ, toba ţărănească, cârnaţii din topor, jumările de porc şi slănina usturoiată, toate sub acelaşi brand.

Şi SC Diana SRL şi-a atestat două dintre produsele alimentare, şi anume crenvuştii cu carne de vită şi cabanosul.

Nu în ultimul rând, celelalte două societăţi care şi-a atestat tradiţional produsele sunt SC Italcool SRL – ţuica „Tăria lui Cătălin” şi rachiul de fructe „Tăria lui Cătălin”, precum şi întreprinderea individuală Bunea Cristian cu dulceaţa de trandafiri „Cămara dulce”. (www.gandul.info)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *