Tudor Daniel Constantin a demarat curățenia generală de primăvară în comuna Șușani

Odată cu venirea primăverii, orice gospodar care se respectă începe o amplă acțiune de curățenie atât a gospodăriei cât și a dependințelor. De la această regulă nu se abat nici autoritățile locale din comuna Șușani care de la începutul acestei luni au demarat o amplă acțiune de curățenie pe întreg teritoriul unități administrative.

”Am profit de vremea bună care a fost în această lună și am demarat curățenia de primăvară în comună. Am mobilizat persoanele care beneficiază de ajutor sociale dar și angajații primăriei și am curățat toate zonele din comună, de la sate, drumuri și până la albiile apelor. Am strâns remorci de tractor pline cu gunoaie dar acum comuna este cu adevărat curată și igienizată”, a precizat primarul comunei Șușani, Tudor Daniel Constantin

Acțiunea de înfrumusețare și curățare a comunei nu se oprește aici. În perioada următoare va fi demarată o amplă acțiune de curățare a șanțurilor și rigolelor.

„Dorim să continuăm această acțiune cu una de curățare a tot ce înseamnă șanțuri și rigole. În sensul că vom tăia cu motocositoarea atât vegetația de lângă drum dar și cea de pe cartea gospodăriilor. Astfel încât toate satele comunei să arate îngrijite”, a mai spus edilul din Șușani. De altfel, în perioada următoare vor fi vopsite structurile metalice ale podurilor, cele care nu au fost reabilitate anul trecut, pomi etc. În paralel cu acest acțiuni autoritățile locale desfășoară și lucrările edilitare de care este nevoie la începutul primăverii.

Primarul spune că va achiziționa pentru buldoexcavator toate dotările necesare acțiunilor de desfundare șanțuri, pentru viituri și alte probleme care țin de calamități.

În foarte scurt timp vor demara lucrările de reabilitare a drumului Brezești, unde o alunecare de teren afectează jumătate din sensul de mers. În această primăvără primarul spune că se vor finaliza lucrările la școli. Iar camerele de supraveghere vor fi completate în toată comuna.

În luna martie, primarul din Șușani nu a uitat de populația feminină din localitate, toate femeile au primit mărțișoare și flori.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *