Trump a pierdut, văru-so din Anglia, Boris, suferă în tăcere
A observat cineva că la granițele Marii Britanii a început să se ridice un zid care seamănă izbitor cu cel început de Trump la frontiera cu Mexic? Nu-i făcut din cărămizi, mortar sau ciment ci din trumpism, noul material realizat din componente reciclabile, bazat preponderent pe ultranaționalism reșapat, izolaționism și nostalgie pură, tratată electoral.
Brexit. Zidul în spatele căruia britanicii se ascund mândri că pot să-și țină doar pentru ei insula, arătându-le imigranților, din spatele meterezelor, degetul mijlociu. Na bă, că v-am făcut-o!
La ora asta, britanicii nu sărbătoresc cu focuri de artificii victoria lui Joe Biden. De ce? Pentru că, în cazul în care nu ați observat, looserul Donald Trump e văr primar cu premierul britanic, Boris Johnson. Amândoi împărtășesc același ADN, în care insularismul isteric și conservatorismul scoase la dezghețat din congelatorul istoriei ca să redevină politică de stat, se împletesc armonios cu populismul vândut ca supozitor electoral unui segment de alegători căruia nostalgia unui imperialism decedat în condiții suspecte cu multă vreme în urmă și lipsa unui minim de cultură politică, i-au provocat o constipație cronică și o alergie agresivă la comunitatea europeană. Pentru că da, nu ar trebui să ne întrebăm ce au în comun Trump și Johnson, ci ce nu au.
Dacă în America se vorbește despre rasism și xenofobie cu subiect și predicat, în Marea Britanie ăstea sunt subiecte tabu, pe care politețea englezească le face să dispară din limbajul comun, însă nu și din mentalul colectiv. Americanii, mai direcți, își recunosc polarizarea, rasismul și segregarea. Marea Britanie apucă subiectele cu două degete, cu o mască scârbită, înainte de a le băga la loc în coșul de gunoi. Oficial, în UK nu se discută despre asta. Dacă ar face-o deschis, britanicii ar recunoaște că au o problemă. Ori, asta nu se face. Cu excepția unor comentarii răzlețe, nu există o dezbatere reală pe rasism și segregare în Marea Britanie. De fapt, nu există cartiere londoneze locuite predominant de negri, musulmani, indieni sau alte comunități formate din imigranți, de fapt în cartierele ăstea nivelul de trai nu este la ani lumină distanță de cartierele locuite de nativi albi, de fapt negrii nu sunt respinși la angajare, ci doar nu corespund criteriilor profesionale, de fapt nu avem o problemă. Totul trebuie să fie politically correct, subiectul și predicatul nu au ce căuta într-o propoziție despre rasism. De fapt, nici nu se poate forma o propoziție despre rasism pentru că nu există rasism.
Iar în tot timpul ăsta, după cum vă spuneam, în jurul Marii Britanii a fost ridicat un zid. Ăsta nu a apărut peste noapte, ci este rezultatul unei frustrări de zeci de ani din partea unei țări care nu și-a dorit niciodată să fie doar parte a unui întreg, în speță Uniunea Europeană, pe care se pregătește să o părăsească peste 53 de zile, ci însuși întregul. Un fost imperiu care nu și-a recunoscut niciodată de fapt înfrângerea și noul statut, de simplu stat printre alte state. În ultimele decade, britanicii au fost la fel de mult sau de puțin europeni ca pe vremea în care colonizau jumătate de lume. Cum naiba să-i pui pe englezi să stea cuminți în banca lor, a doua de la geam și să ridice mâna la Bruxelles la întrebările profesorului, când ei au fost proiectantul, constructorul și directorul școlii, de secole?
Referendumul de acum patru ani și ieșirea efectivă din uniune sunt doar o revanșă pentru britanici și nimic mai mult. Brexitul este renunțarea la politețea englezească, înfăptuită de niște politicieni croiți pe dorința unei bune părți a cetățenilor din regat. Pentru un moment, Anglia a renunțat la ceașca de ceai și la degetul mic ridicat aristocratic. L-a împins discret pe Boris în fața națiunii, cu pintul de bere ridicat deasupra capului, pentru a înfăptui ceea ce lorzilor le era silă să facă. O recunoaștere fățișă a unui complex de inferioritate și acceptarea unei ratări politice de zeci de ani. Pentru că ce altceva ar putea însemna părăsirea atât de grabnică a Uniunii Europene? Marea Britanie divorțează în grabă, doar cu hainele de pe ea, preferând să piardă tot decât să mai stea o secundă într-un mariaj nefericit. O țară bolnavă de bovarism, nostalgică până-n măduva oaselor, ieșind isteric din casa în care, obiectiv, i-a fost mai bine decât ar vrea vreodată să o recunoască. Un stat cu orgoliul rănit de pierderile din trecut, cu mentalitatea unei femei aflate la menopauză, pe care o cuprind dracii din senin și se îmbujorează la față de la bufeuri. O națiune care întrebată de ce, răspunde d-aia. Brexit nu e o strategie politică, nu vă mai lăsați înșelați de declarațiile pompoase. Este doar un moft al copilului răsfățat al Europei, care vrea să fie orfan pentru a-și putea spune sieși că este special. Chiar dacă pentru asta trebuie să-și omoare, la o adică, părinții.
Discutam zilele trecute cu niște englezi despre ce va înseamna Brexit-ul pentru țara lor. Cum își vor rezolva problemele din agricultură, din horeca, din industriile în care salariile sunt mici iar englezii fug de joburile ălea ca de dracu’? Cum vor reuși să țină piept importurilor mai scumpe, taxelor mai mari? Cum vor controla exodul companiilor care preferă să-și mute birourile la Frankfurt decât să se scufunde în Canary Wharf? Cum vor compensa evidentul deficit din manufactură, cum vor susține un sistem social bazat aproape exclusiv pe ajutoare acordate categoriilor defavorizate? Cum vor reuși să păstreze forța de muncă bine calificată, într-un context socio – economic atât de complicat ca cel de acum?
Știți ce mi-au răspuns? Vom vedea. A meritat tot marasmul ăsta, vor merita milioanele de oameni care vor deconta previzibilul eșec? Desigur, măcar vom fi liberi. Câștigă cineva de fapt ceva din toată povestea asta? Nu contează, mai bine eșuăm în libertate decât să câștigăm în detenție. Am vrut să-i întreb dacă zidul ăla care se înalță în jurul țării, mai înalt și mai perfid decât cel dintre SUA și Mexic, îi face mai liberi, dacă este pentru ei sau pentru cei de afară. Nu am făcut-o. Ce sens ar fi avut?
Bună Tavi HERTA
