Trovanții scoși de apă din măruntaiele pământului – zestrea turistică a comunei Oteșani

Un mic pârâu scoate, de sute de ani, din pământ, în localitatea vâlceană Oteșani, pietre cu forme diverse, fiind numit “râul care scoate trovanți din măruntaiele pământului”.

Dacă localitatea Costești a adus faimă județului Vâlcea prin cunoscutul Muzeu al Trovanților, puțină lume știe de existența minunilor naturii din Oteșani. Alături de biserica fortificată de secol XVIII, cătunul medieval și mai multe conace boierești, trovanții fac parte din zestrea turistică a localității, care va fi promovată, din 2016, la târgurile de turism, dar și în centrele de informare turistică.

“Se spunea că aceste pietre au viață, sunt de pe altă lume. Am auzit și teorii cu energii pozitive, legendele pietrelor extraterestre. Aici, oamenii și-au luat trovanți de sute de ani și i-au pus în curte, i-au folosit fie la construcții, fie ca ornament, să dea spor casei, sănătate familiilor. Trovanții pe care îi scoate pârâul Gresarea din adâncuri au devenit cunoscuți peste tot, chiar și în afara României. Este o minune a naturii, un spectacol al pământului. Se va vorbi pentru prima dată la Târgul de Turism al Olteniei despre pietrele noastre. Nu sunt precum cele din Costești, acolo unde pământul le eliberează, la noi, trovanții sunt aduși de apă, din măruntaiele pământului”, a declarat edilul din Oteșani, Mircea Oprișor.

Pârâul Gresarea curge pe aproximativ 4 km lungime, cu multe meandre și se varsă în Luncavăț, în apropierea Drumului Național care duce la Horezu.

Albia acestui pârâu continuă să decoperteze glazura nisipoasă a dealului și scoate la iveală mii și mii de pietre, adevărate sculpturi ale naturii, denumite de localnici Venus, Piticul, Uriașul, Zmeul, Strugurele, Femeia, Scorpionul, Dovleac, Luna sau Diavolul, cu mărimi de la 1 centimetru până la 1 metru. (Agenţia Naţională de Presă, AGERPRES)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *