Trenul cu aur de la Brezoi sau cum a ajuns aurul Vâlcii, la Rege, Berlin şi Moscova

Povestea începe la debutul secolului al XX-lea, când au fost descoperite zăcămintele secrete de pe Valea Lotrului. „Zăcămintele care scânteiesc în soare”, se spune. Toată lumea ştia de aurul de la cataracte. De fapt, folclorul din nord spune că Ţara Loviştei este bogată în acest zăcământ şi că nu degeaba un mare finanţator a construit nu mai puţin de cinci mănăstiri în această zonă, în ultimii 15 ani.

tren2Legendă sau realitate? Se merge până acolo încât se spune că italienii nu au venit pentru lemne la Brezoi, la finele secolului al XIX-lea, ci chiar pentru a lucra în minele de aur.

Şi atunci s-a decis că trebuie construită o cale ferată, una care să ducă la minele de aur. Au fost două mari cariere, la Valea lui Stan şi la Păscoaia. Exploatarea a fost ţinută în secret în perioada interbelică, pentru că aurul mergea direct spre visteria regală. Oficial, li se spunea oamenilor că aurul merge la rezerva naţională a României. Compania era regală însă, scutită de impozite. Calea ferată a fost construită destul de repede, cu ramificaţie de la Gura Lotrului. Coloniile de muncitori erau păzite foarte strict şi niciun localnic nu era angajat.

Lucrurile se complică în 1940, când Germania preia direct aceste mine, pe care le exploatează până în 1944. De fapt, Brezoiul este oraş ocupat de nazişti şi devine un obiectiv strategic, punct vital pentru Berlin. Aurul de la Brezoi tren3mergea spre Germania, de data aceasta.

Poveştile cu spioni încep să apară, iar anglo-americanii decid că trebuie distrusă legătura feroviară cu Brezoiul. Ample bombardamente au loc în 1942-1943 asupra podului de la Văratica. Dar podul scapă nevătămat, în schimb, dealul Podişor păstrează şi azi urmele acelui uriaş bombardament.

Se povesteşte despre ample catacombe construite de nemţi în jurul Brezoiului, că arhiva SS din România a fost păstrată aici… Poate doar legende, numai că ele au creat o aură de mister acestui loc.

După 1944, minele sunt preluate de comunişti, şi aici apare o mare problemă. Sovieticii ştiau foarte bine zăcământul de la Brezoi şi valoarea acestor mine. Primul Sovrom (parteneriat sovieto-român) din Vâlcea este cel aurifer. Numai că el a funcţionat pe baza principiului „voi scoateţi aurul, şi noi îl ducem la Moscova”.

Din 1945 şi până în 1967, aurul de la Brezoi plăteşte despăguburile de război ale României către URSS, până când Tren4Nicolae Ceauşescu decide, brusc, stoparea acestei hemoragii. În 1967, se înscenează un accident şi mai multe mine se prăbuşesc. Minele sunt închise prin hotărâre a Consiliului de Miniştri şi totul este ţinut, apoi, în secret. Ultimii muncitori sunt trimişi în ţară, o familie la Botoşani, alta la Baia Mare şi alta la Mangalia, din cele care mai sunt în viaţă. Calea ferată este desfiinţată, rămânând doar până la Brezoi.

Azi, poteci care se pierd în pădure, intrări în galerii blocate şi terasamentul vechii căi ferate amintesc de locul unde s-a scos aur pentru Rege, Berlin şi Moscova….

Mihai IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *