Trei noi proiecte cu fonduri europene promovate de Primăria Stănești

Stănești este o localitate frumoasă, dispusă admirabil pe malul stâng al Cernei și care încearcă de ani buni să găsească o cadență economică. Cu doar 100 mii lei venituri proprii(86 lei per capita),  micuța localitate se află pe ultimul loc, în județ ca sume strânse la buget, ceea ce obligă administrația locală să caute resurse sau modul de a atrage investitori în zonă.

Actualul edil  are sarcina de a concepe o strategie pentru a valorifica potențialul acestei comune. Terenurile agricole sunt bune, zona de zootehnie, zona de pomicultură, există chiar și varianta unei industriii extractive, în comuna fiind identificate bogate zăcăminte de gaze naturale.

În prezent, administrația se concentrează pe atragerea de fonduri europene prin PNRR. Astfel vorbim de trei proiecte noi care implică doatarea a 6 săli de clasă cu mobilier nou, table inteligente, laboratoare de informatică precum și dotarea sălii de sport. Un alt proiect prin PNRR reprezintă reabilitarea energetică a primăriei și a grădiniței. Și un ultim proiect este în domeniul social și se referă la reabilitarea fostei clădiri a primăriei și transformarea într-un centru de zi pentru părinții și copiii aflați în zona de risc.

Totodată au demarat lucrările de primăvară privind curățarea rigolelor, reabilitarea drumurilor, reparații la terenul de sport, prin inlocuirea plaselor de protecție.

Anul 2023 ar putea așadar  să însemne un reviriment al comunei din punct de vedere economic, asta depinde de capacitatea administrației de a reuși să o pună în calea investitorilor. Echipa tânără care se află acum la conducerea primăriei, are această dorință și vrea să reușească în a aduce cadența economică pentru Stănești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *