Traseul detaliat al autostrăzii Sibiu-Piteşti (varianta III) prin judeţul Vâlcea

Iată ce spune Costescu:

„Este varianta 3. O zonă care nu atrage mari probleme sau orgolii, pentru că tronsoanele de mijloc sunt peste munte şi nu hotărâm dacă trecem printr-o localitate sau alta, ci, de fapt, dacă mergem pe o vale sau alta, deci nu au fost foarte mari dispute pe această temă”.

Nu ştim acum dacă ministrul Transporturilor a bătut câmpii când a declarat faptul că varianta trei a fost cea aleasă pentru autostrada Sibiu-Piteşti, dar o simplă privire pe harta traseului arată unul absolut interesant, mai ales pe Valea Oltului, în special pentru faptul că aici există câteva detalii suprinzătoare.

Să ne uităm la traseul autostrăzii pe teritoriul judeţului Vâlcea.

Astfel, autostrada ar urma ca, din zona localităţii Văleni (Argeş), să o cotească în stânga, spre Vâlcea. Până a ajunge la limita judeţului, ea intră în tunel şi va pătrunde la noi în judeţ prin zona Scăueni, sat component al Berislăveştiului.

tunel autostradaAutostrada va merge prin partea de jos, adică pe stânga drumului judeţean 703 G şi pe malul stâng al pârâului Coisca, până aproape de intersecţia cu drumul care merge spre Dăeşti. De acolo, autostrada o coteşte în dreapta, traversează DJ 703G pe lângă Jiblea Veche şi o ia către nord spre centura Călimăneştiului.

Aici autostrada devine paralelă cu DN 7 CC şi calea ferată. Întâlnim primul tunel, chiar peste Olt,  vis-a-vis de Pavilionul Central.

În zona Păuşa, autostrada traversează, prin viaduct, pârâul şi micul complex de pensiuni, rămânând, evident, tot pe malul stâng al Oltului, continuând drumul spre Turnu.

Aici e aici! După ce trece de Turnu, avem un pod peste râul Olt şi peste DN7, autostrada mutându-se pe malul drept al Oltului.

Astfel, în zona Cârligului, autostrada intră în 3 tunele, rămânând pe aceeaşi parte cu DN7. În zona Debuşare Lotru, autostrada iese din tunel, traversează din nou râul Olt, se mută prin tunel pe malul stâng, după care revine din nou pe malul drept, încă un tunel, iar înainte de Gura Lotrului, în zona actualului Apeduct, traversează Oltul, ajunge pe malul stâng şi intră în tunel (cel mai lung de aproximativ 3 km), ieşind din el la Drăgăneşti.

Autostrada Sibiu - PitestiDe aici, autostrada revine în zona Albioara – Călineşti, pe malul drept al Oltului.  În zona Cornet, autostrada traversează din nou Oltul, pe malul stâng.

De aici, va merge, în mare parte, pe malul stâng al Oltului, cu mici excepţii în dreptul Câineniului, unde se mută, pentru o scurtă distanţă, pe malul drept.

Un traseu care, la prima vedere, pare extrem de costisitor, multe tuneluri, multe viaducte, traversări ale râului Olt. Dar aşteptăm studiul de fezabilitate, să vedem ce ne va spune.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *