Transalpina – drumul care ne uneşte cu Dumnezeu

Raiul dacă ar avea şosele care să umble hoinare printre îngeri, cu siguranţă, Transalpina s-ar număra printre favorite. De ce? Pentru că este drumul care te leagă direct de Dumnezeu prin trăire, prin spasmul de interior, prin beţia ochiului, prin icoanele din relief care se văd doar aici, pe Transalpina.

Nimeni nu are habar, atunci când părăseşte Obârşia Lotrului, ce va să urmeze, doar după 30 de minute de mers alene pe firul limpede al Lotrului. Ce să urmeze? Dacă ai spune un peisaj de poveste de munte, este prea puţin, dacă ai spune altarul cerului din nou este prea puţin.

După doar 1 km de mers spre Petroşani, pe DN7A, un indicator în stânga spune sec spre Rânca sau DN67C. DN67C este un nume atât de banal pentru drumul visului, cel mai frumos drum din România, drumul care face gâuri în nori şi te aruncă din verset în verset, ştiind clar faptul că, dacă poezia s-a născut undeva, doar pe Transalpina o putea face. De fapt Transalpina este şi porţiunea dinspre Obărşia Lotrului spre Şugag şi Sebeş, dar aici Transalpina este doar frumoasă până acolo jos spre Căpâlna Albei.

De aici însă de cum treci Lotru şi mergi spre Rânca, te transformi din muritor în Zeu, din măruntul om, primeşti aripi şi eşti invitat de sfinţi să stai cu ei la masă. Serpentinele brazilor pregătesc iniţierea. Dar trebuie să fi atent, acolo, departe în drepta, crestele Parângului spun ce are să urmeaze. Adică, divinitatea.

După ce ai ieşit dintre brazi şi calci pe platou, filmul vieţii de sus se dezlânţuie ca într-un basm. Nu, nu e ca Transfăgărăşanul o serie agitată de serpentine, este altceva, este un vals al şoselei cu curbe largi, cu sensuri multe, pe un platou care te urcă de la 1.800 de metri sus la 2000. Puru, Muntinu, Parângul Mic, Urdele şi lista e lungă, este de fapt grădina de unde Adam a fost izgonit, probabil pentru că a vrut să simtă într-un imens psalm Transalpina.

Crâmpeiele de zăpadă care arată cicatricile iernii desenează o tablă imensă de şah, iar tu eşti campion, tu ai prima mutare, Dumnezeu o are pe a doua. Iar decorul este asigurat de albele oi, măgăruşii baljini şi ciobăneştii leneşi care se uită apatic spre turistul care se învârte precum pământul, neştiind ce anume să pozeze mai întâi. Este orgie, izvoarele, lacurile, vârfurile de peste 2000 de metri, şoseaua arogantă, stâncile, zăpezile, iarba, jnepenii, este o invitaţie la valsul nebun al cerului care se uneşte cu pământul în cel mai aprig amor de la geneză încoace.

11329582_922215104483203_1848306355_nŞi nu se termină totul aici, când pare că se atinge deja abisul, o forţă thantică te împinge brusc spre serpentinele Urdelor spre 2.100 de metri, mergând la braţ cu o prăpastie fără fund, nu de alta, dar nu e cazul să vezi flăcările iadului. Nu ai cum, deşi e sfârşit de mai şi început de iunie, aici, ninge. Iar păpădiile fugite de acasă de la şes, abia scot frunzele să pipăie pământul, doar brânduşele de pe Fratoşteanu spun că sunt şi ele fugite din curţile de pe dealuirle Vâlcii de jos.

De la Urdele, Transalpina te lasă şerpuit la Rânca. Aici trebuie să te dezmorţeşti şi dacă nu ieşi din beţie, cu siguranţă te vor trezi, pădurile de mesteceni de pe drumul spre Novaci.

Dar mai e ceva. Transalpina de după Rânca se transformă în parapantă, şi dacă nu eşti atent zbori doar cu minte şi văzul spre podişul getic. Atunci devii Dumnezeu şi priveşti lumea lor a muritorilor de jos.

11358765_922214444483269_1055827874_nP.S. Lucrarea nu este terminată încă, dar poate că Dumnezeu ca cere guverananţilor ca drumul bisericii din cer să aibă un final.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *