Traian Băsescu şi Liviu Dragnea, doi lideri politici care s-au dovedit extrem de toxici pentru partidele pe care le-au condus

Ce au în comun cele 2 personaje politice? Foarte multe…

Traian Băsescu şi Liviu Dragnea provin din marele FSN, pe ruta PD. Ambii au avut ideea obsesivă de a fi lideri autoritari. Unul l-a ucis pe Roman, altul pe Victor Ponta, după ce le-au adresat în prealabil cuvinte mieroase (Petre, eşti cel mai bun) respectic Dragnea, şef de campanie a lui Ponta.

Ambii au câştigat pentru propriile partide alegeri generale cu scoruri uriaşe şi, tot din cauza ambiţiei personale, le-au făcut praf. Unul s-a erijat în justiţiarul suprem, unul a vrut să schimbe justiţia în folos personal. Cam tot dracu ăla e.

Traian Băsescu, departe de a fi un intelectual, un personaj venit din elita societăţii, mai degrabă, provine din mediul “scolastic” al portului, genul de personaj care până în 89, era privilegiat material. “Descurcăreţ”. Se vede asta în limbajul său grobian pe alocuri şi cu apucături golăneşti.

Dar place societăţii majoritar româneşti, acest tip de personaj, de-al casei, genul spriţar, băiat de comitet, derbedeu pozitiv, charismatic. Se suprapune peste organigrama mulţimii şi câştigă alegerile. Primind un suport masiv din dreapta, din partea intelighenţiei şi asta doar din cauza de “anti-pesedism”. Pentru că, dacă judecâm tipologia Năstase sau Geoană, raportaţi la Băsescu, păi, cei doi erau, cu adevărat 2 intelectuali, eleganţi şi cu un discurs subţire, numai că aceştia reprezintă PSD, partid anatemizat de elite, din perioada Ion Iliescu.

Traian Băsescu obţine un scor uriaş pentru PD (PDL) de 35%, impunând-l chiar primul partid parlamentar, în anul 2008. Asta după ce în 2005, învinge cu Alianţa DA, acelaşi PSD.

În 2010, orbit de cultul propriei personalităţi, Traian  Băsescu se erijează în premier(economist şef) şi ia o decizie care loveşte la temelia partidului dar cu un impact dramatic asupra electoratului. Anunţă o politică de austeritate care azvârle în sondaje PDL. Partidul ajunge la un 11-12% şi după câşiva ani, în moarte clinică este absorbit de PNL. Plus că fostul preşedinte se înconjoară de o camarilă de corupţi, cu imagine îndoielnică, percepuţi cu o aroganţa extrem de agresivă.

Liviu Dragnea nu are charisma lui Băsescu dar repetă în viaţă acelaşi scenariu. O combinaţie între populism, naţionalism şi ipocrizie politică. Cu un program economic destul de roz, în 2016, aduce un scor uriaş pentru PSD, puţin nelipsind ca partidul să nu aibă o majoritate confortabilă (46%). Un capital uriaş pentru liderul PSD. Dar irosit încă din prima lună, când începe “reforma justiţiei”. Care se vrea drept îndulcire a penalului. Cu scopul de a-şi găsi personal portiţe de supravieţuire personală. Mai mult scoate în prima linie personaje total fără charismă şi nefrecventabile politic – Codrin, Nicolicea, Nicolae, Bădălău. Într-o societate în care corupţia era la tot pasul, tentativele acestei caste politice de a domoli actul de justiţie, nu fac decât să înfierbânte viaţa publică şi exagerat sau nu, începe o campanie masivă în spţiul online şi în stradă de demolare a PSD, cu precădere a lui Liviu Dragnea. Acesta îşi doboară 2 guverne, constituie o pseudo curte imperială, menită a-i aproba deciziile cu riscul decapitării, altfel.

PSD sub această tutelă, o ia la vale, totul culminând cu numirea Vioricăi Dăncilă în funcţia de premier. Personaj remarcat prin gafe impardonabile şi fără a avea pic de charismă. PSD înregistrează un scor critic la primul din cele 4 scrutine care urmează. Iar lipsa oircărui potenţial lider, rostogoleşte partidul spre pieire.

Justiţia oferă un respiro de moment pentru PSD, prin arestarea lui Dragnea dar, partidul se află în moarte clinică, fără capacitatea sau speranţa de a reînvia. Neavând un antitod la cancerul Dragnea.

Dacă PDL s-a predat cu arme şi bagaje PNL-ului, ce şanse mai are PSD? Cui să se predea, în contextul în care sateliţii săi sunt loviţi de acelaşi cancer irecuperabil?

În concluzie, istoria politică, va consemna în 15 ani, prezenţa pe scena politică românească, a 2 personaje, 2 lideri extrem de toxici pentru propriile partide.

Sunt curios dacă această lecţie a fost învăţată de restul scenei politice. Este clar că orice lider autoritar, care în primă fază, poate aduce rezultate spectaculoase pentru organizaţia pe care o conduce, exact aceleaşi atuu-uri, îl vor distruge. Şi nu doar pe el, ci ca un tăvălug demolează totul în cale.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *