Tragedie în Bucureşti: 27 decedaţi, 184 răniţi transportaţi la spital, 146 au rămas internaţi

AGERPRES

Un număr de trei pacienți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar ‘Dr Carol Davila’ sunt în stare critică, iar 11 în stare stabilă, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, comandantul unității medicale, Florentina Ioniță Radu.

“În acest moment din cei 17 pacienți aduși la Spitalul Militar au rămas 14 pacienți internați în Secția ATI. Sunt pacienții care au avut diferite grade de arsură ale pielii de până la 50%. Au avut și arsuri de căi aeriene superioare, pentru acești pacienți s-a depus un efort extraordinar: Toți acești 14 au avut nevoie de intervenții chirurgicale. Din momentul în care am fost alertați și până acum jumătate de oră, patru echipe chirurgicale au efectuat permanent activitate în blocul operator din chirurgie plastică. Medicii au lucrat permanent de atunci și până acum pentru a stabiliza starea pacienților. 11 pacienți sunt în stare stabilă, trei au arsuri de căi respiratorii superioare, sunt în stare foarte gravă intubați și ventilați mecanic”, a afirmat comandantul spitalului.

Ea a precizat că prognosticul rămâne rezervat în cazul celor trei, mai ales având în vedere faptul că au avut arsuri ale căilor respiratorii superioare.

“Au un prognostic rezervat al evoluției. Ei sunt monitorizați permanent. Problema este că au avut arsuri de căi respiratorii superioare. Este foarte periculoasă pentru evoluția ulterioară și oarecum imprevizibilă”, a susținut medicul.

Florentina Ioniță Radu a susținut că toți cei 14 pacienți internați vor rămâne în Secția de Terapie Intensivă întrucât necesită tratament de întreținere a funcțiilor vitale.

“În acest moment până mâine la ora 9,00 toți pacienții rămân în ATI pentru că necesită tratament de întreținere a funcțiilor vitale, trebuie să fie făcută și este foarte important într-o arsură să fie făcută reechilibrarea volemică și hidroelectrolitică. Este foarte importantă profiloxia anticoagulantă și a ulcerului de stres, nutriția parenterală pentru că boala poate evolua negativ și se poate complica dacă nu este manageriată corespunzător. Pacienții noștri din Terapie Intensivă trei sunt pe ventilație și intubați mecanic, cei care au arsuri de căi aeriene superioare și a căror viață este pusă în pericol în continuare, evoluția lor este critică. Ceilalți pacienți la ora 9,00 vom avea o comisie multidisciplinară și vom aprecia care va fi ordinea de intervenție ulterioară. Oricum, mâine vor fi luați din nou în sala de operație și se va realiza un nou pansament al plăgilor”, a explicat șeful unității medicale.

Potrivit acesteia, din cei 17 pacienți câți s-au prezentat la spital, trei au fost externați întrucât au prezentat răni ușoare.

În opinia sa, modul în care a funcționat sistemul de sănătate din București a fost un exemplu de mobilizare. “Întreg sistemul sanitar, cel puțin la nivelul Bucureștiului, a colaborat foarte bine. Această celulă de criză care există la nivel național ca și celula de criză de la nivelul MApN au făcut ca noi în câteva ore, toate spitalele din București, să putem să preluăm acest număr mare de răniți. (…) Vom face tot ce se poate, avem toate resursele necesare să facem tot posibilul ca acești oameni să își recapete starea de sănătate”, a mai afirmat comandantul.

Doi pacienți din cei șapte internați la Spitalul SRI sunt într-o stare gravă, a declarat sâmbătă la Digi TV purtătorul de cuvânt al SRI Ovidiu Marincea.

“Șapte persoane au fost internate, dintre care patru erau destul de grav, cu arsuri pe suprafață mare a corpului, trei erau intoxicați cu fum. În acest moment, din cele 7 persoane una este cu rezerve foarte mari, este cetățean italian, o tânără de 20 de ani care are arsuri pe 45% din suprafața corpului, este intubată. Reprezentanți ai Ambasadei Italiei au fost în continuă comunicare cu noi și se află în acest moment la spital. (…) De asemenea, mai sunt doi cetățeni spanioli care sunt într-o stare mai bună decât cetățeanul italian și de asemenea într-o stare destul de gravă se mai află un cetățean român (bodyguard al clubului) care este intubat. Deci două persoane în stare gravă, cinci persoane într-o stare cât de cât stabilă, dar atunci când ai arsuri pe căile respiratorii a spune că ai o stare stabilă… situația este evolutivă și nu avem de unde să știm”, a afirmat Marincea.

Toți cei 13 pacienți răniți grav internați la Spitalul de Urgență Floreasca au fost operați, a declarat sâmbătă șeful Clinicii de Chirurgie Plastică, profesorul Ioan Lascăr.

“În decurs de 6-7 ore toți cei 13 pacienți grav internați în Spital au fost operați datorită mobilizării instantanee a colectivului reprezentat de câteva zeci de chirurgi plasticieni care își desfășoară activitatea în această unitate. Acesta nu este decât începutul în îngrijirea unui bolnav grav. Costurile sunt fabuloase pentru îngrijirea unui bolnav ars grav, iar efortul uman este pe măsură. Înseamnă câteva zeci de intervenții chirurgicale, cu o logistică adecvată și cu o traiectorie de multe ori imprevizibilă”, a afirmat Ioan Lascăr.

El a precizat că toți cei operați sunt tineri, intervențiile făcându-se simultan în mai multe săli de operație.

“Orice individ are nevoie de o șansă și de ajutorul divin, noi facem ce este posibil cu puterile noastre omenești. Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli de operație, acest spital are această rutină din nefericire și oamenii care lucrează aici. Imediat se sudează în echipe interdisciplinare și acordă maximul de șanse pacienților cu o situație complexă”, a spus Lascăr.

El a precizat că toți cei operați sunt tineri, intervențiile făcându-se simultan în mai multe săli de operație.

“Orice individ are nevoie de o șansă și de ajutorul divin, noi facem ce este posibil cu puterile noastre omenești. Este ca la război, se operează simultan în mai multe săli de operație, acest spital are această rutină din nefericire și oamenii care lucrează aici. Imediat se sudează în echipe interdisciplinare și acordă maximul de șanse pacienților cu o situație complexă”, a spus Lascăr.

El și-a amintit că doar la revoluția din decembrie 1989 a mai văzut o asemenea mobilizare de resurse umane și materiale.

“Îmi amintesc că la revoluție am avut o asemenea mobilizare a resurselor umane și materiale. De la Revoluție nu am mai întâlnit o asemenea situație, eu personal. Cel puțin în acest spital este în permanență cu arma la picior, este rațiunea de a exista a acestei instituții. Evident, vine dimensionarea unei de tragedii nu poate fi previzibilă. S-a reacționat impecabil. Cel puțin până în acest moment rezultatele sunt pe măsura efortului și a mobilizării demonstrate”, a mai declarat Ioan Lascăr.

Trei răniți sunt în stare foarte gravă la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central

Trei dintre cei 14 răniți internați la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central “Dr. Carol Davila” (SUUMC) se află în stare gravă, intubați și ventilați mecanic, cu prognostic rezervat asupra evoluției stării de sănătate, informează un comunicat de presă al unității medicale, transmis, sâmbătă, AGERPRES.

“La Unitatea de Primire Urgență a Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC) au fost evaluate 17 victime ale incendiului din clubul ‘Colectiv’, cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani, 4 prin prezentare directă, 13 adulți, în stare critică, de către echipajele SMURD. În acest moment, 14 pacienți se află internați în Secția ATI, cu diferite grade de arsură a pielii (de la 8-10% la 40-50%) și arsuri de căi aeriene superioare. Dintre aceștia, 3 sunt în stare foarte gravă, intubați și ventilați mecanic, cu prognostic rezervat asupra evoluției stării de sănătate”, se arată în comunicatul de presă.

Potrivit sursei citate, de la prima internare și până în prezent, personalul medical a lucrat continuu, fiind efectuate 14 operații în Blocul Operator al Secției de Chirurgie plastică, reparatorie și arsuri, prin care s-a realizat toaleta chirurgicală primară a leziunilor de arsură și a plăgilor și inciziile de decompresie.

Conducerea SUUMC precizează că toți pacienții internați în Secția de ATI necesită tratament de susținere a funcțiilor vitale, antibioterapie cu spectru larg, reechilibrare volemică și hidroelectrolitică, analgezie multimodală, profilaxie anticoagulantă și a ulcerului de stres, nutriție parenterală.

Totodată, la nivelul SUUMC s-a constituit o comisie medicală care va solicita, în funcție de evoluția stării de sănătate a pacienților, consulturi interdisciplinare.

SUUMC atenționează că cei care doresc să doneze sânge, aceștia se pot adresa, zilnic, în intervalul orar 8,00-12,00, la Centrul de hematologie transfuzională a Ministerului Apărării Naționale, aflat în incinta Spitalului Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila.

UPDATE ORA 12.08 Cârstoiu (Spitalul Universitar): Șase pacienți, în stare foarte gravă

Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), a declarat sâmbătă că șase pacienți aduși de la Clubul Colectiv sunt în stare foarte gravă și este posibil să necesite transfer în secția de terapie intensivă, iar alți opt sunt la secția de chirurgie plastică, sunt într-o stare stabilă și este posibil să plece acasă.

“Vreau să fim clari în privința evoluției acestor pacienți, starea lor se poate modifica din oră în oră, diagnosticul nu este unul care să fie bătut în cuie. Am avut 25 de pacienți, unul a decedat la venire. Din cei care au rămas în spital, opt sunt la secția de chirurgie plastică, stabili și e posibil să plece acasă. Șase s-ar putea să necesite transfer în secția de terapie intensivă, iar din cei 10 aflați la terapie intensivă nouă sunt stabilizați”, a precizat Cârstoiu.

El a adăugat că în cadrul spitalului este și un centru de donare conceput să asigure 30 de donatori pe zi.

“Sunt 140 de persoane, rugămintea mea este să asigurăm o donare progresivă, patru donatori în același timp. E un act voluntar”, a precizat Cârstoiu. El a mai precizat că în momentul de față nu este niciun pacient neidentificat, afirmând că un singur cetățean străin din Germania a fost internat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *