Top 21 de obiective unicat care plasează Râmnicu Vâlcea în clasamentul Destinațiilor Turistice din România

Râmnicu Vâlcea este un oraş frumos, un oraş în care castanii de un roşu aprins înnobilează Bulevardul Vladimirescu. Este un oraş unde dealul Capela este o regină venită parcă din Egiptul antic, o piramidă de verde, unde acum se zbat salcâmii să iasă la întâlnire, parfumaţi ca nişte amanţi de seară.

Râmnicu Vâlcea pleacă de la Petrişor, de unde nucii se scutură de floarea lungă ca moţul de curcan şi se pregătesc să ofere umbră fluturilor de vară.

Râmnicu Vâlcea e frumos, are o aortă albastră de Olt şi o arteră aristocrată în Olăneşti. Este un oraş plin de tei, de castani, de magnolii, de trandafiri, de tamaricşi, de iederă, de pini. Este un oraş care aduce cu sine, din timp, şi un Ştirbei Vodă, şi un Praporgescu, şi un Mihai Viteazul,  cu străzi cu case de epocă, din acelea mândre, brâncoveneşti.

1.Orașul în care s-a cântat pentru prima dată, în cadru oficial, imnul de stat al României

La 29 iulie 1848, ‘Deşteaptă-te române!’ a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic ”Un răsunet” de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului ”Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, pe o melodie culeasă de Anton Pann. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti, pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn ”o adevărată Marsilieză românească”.

Imnul a fost intonat în timpul Războiului de Independenţă, în Primul Război Mondial şi la Marea Unire din 1918. A fost, de asemenea, intonat în al Doilea Război Mondial.

 

2.  Orașul ridicat pe locul unei microdelte preistorice

E o teorie îndrăzneaţă, deşi râul Olt nu este tocmai un lac sau o mare, dar relieful şi geografia zonei unde este situat Râmnicu Vâlcea au avut, timp de mii de ani, caracterul unei delte.Inclusiv denumirea oraşului, Râmnic, vine de la Râmbnic, adică „lacuri cu peşte”, şi se ştie, din toate înscrisurile istorice, că erau zeci de astfel de lacuri în zona actuală a oraşului.

Râul Olăneşti se varsă în râul Olt într-o platformă lină, fără diferenţe considerabile de cotă. Cele două maluri ale râului Olăneşti sunt, de fapt, marginile actuale ale dealului Capela şi Dealului Petrişor.

Orice observator cu ochi format, care priveşte fie de la releul de pe Capela, fie din zona castelului de apă de pe dealul Petrişor, poate nota cum cele două maluri se termină efectiv pe o tangentă, restul solului actualului oraş fiind, de fapt, format prin depuneri consecutive, în mii de ani, ale aluviunilor aduse de râul Olăneşti.

3. Cartierul de 50.000 de locuitori ridicat în zona fermelor celor 4 familii de bulgari din Ostrov

Acum 100 de ani, în micul târg al Vâlcii s-au mutat 4 familii de bulgari din Ostrov. Aceştia au concesionat terenurile mlăştinoase dar fertile aflate la gura de vărsare a Olăneştiului în râul Olt şi au făcut agricultură.

În acele vremuri pe malul stâng al râului Olăneşti nu se afla nimic dar în Vinerea Mare, înainte de Paşte era un celebru târg de animale, unde se sacrificau mieii. Ulterior a apărut un han (actulul centru de formare profesională)

În fine, în 100 de ani, oraşul s-a dublat şi s-a extins dincolo de râu, apărând nu mai puţin de 3 cartiere muncitoreşti – 1 Mai, Lenin Sud şi cel mai mare, Ostroveni (vechiul teren agricol al bulgarilor).

4. Orașul în care centrul istoric a fost demolat complet la ordinele lui Nicolae Ceaușescu 

Demolarea centrului istoric al Râmnicului a început spre finele anilor 80, când toate construcţiile vechi au fost puse la pământ. Tot perimetrul situat între râul Olăneşti şi actulul Colegiu Alexandru Lahovary a dispărut sub pretextul lărgirii la 4 benzi a fostei străzi Traian, ulterior Bulevardul V.I. Lenin. Din vechiul centru istoric au rămas în picioare, complexul de Justiţie şi vreo trei case (actualul City Garden, Clinica Pneumo, casa lui Ploscaru, Muzeul de Istorie, Casa Anghelescu, Biserica Toţi Sfinţii şi Biserica Romano catolică). Consecinţele sistematizării.

Până în 1989, cel puţin 29 de orașe au fost distruse și reconstruite în proporţie de 85-90%: Suceava, Botoșani, Pașcani, Iași, Roman, Piatra-Neamţ, Bacău, Vaslui, Huși, Bârlad, Tecuci, Focșani, Galaţi, Râmnicu-Sărat, Buzău, Mizil, Ploiești, Pitești, Slatina, Craiova, Râmnicu-Vâlcea, Giurgiu, Slobozia, Călărași, Medgidia, Tulcea, Constanţa, Mangalia, Baia Mare etc”, se arată pe revistasferapoliticii.ro.

5. Regicidul. Schitul Cetățuia, locul unde a fost asasinat domnitorul Radu de la Afumați. Una din atracţiile turistice ale municipiului Râmnicu Vâlcea, mai ales prin aura de mister care o înconjoară, este Biserica Cetăţuia, un fost schit care ascunde cu sine una din cele mai urâte „crime politice”, petrecută în urmă cu 485 de ani, legenda spunând că în acest loc ar fi fost decapitaţi de boieri domnitorul Radu de la Afumaţi şi fiul său.
„Aşezat pe un deal înalt şi râpos din partea de nord a Râmnicului, de unde se poate vedea o frumoasă panoramă a oraşului, Fostul Schit Cetăţuia domină peisajul prin silueta sa zveltă, împrejmuit cu un zid de piatră măcinat de vreme. Construit de la început ca un complex fortificat medieval, capabil să ofere căpeteniei locale şi mai apoi călugărilor un reazem pentru o rezistenţă înarmată împotriva invadatorilor, este un loc unde perenitatea românească este dovedită.

6. Cele mai multe schituri și biserici monumentale raportate la populație, dintr-un municipiu capitală de județ

Ansamblul Arhiepiscopal(sec. XVI-XIX, str. Carol, nr. 43) din Râmnicu-Vâlcea, este alcătuit din următoarele edificii: Catedrala „Sf. Nicolae”, „sfârşitul secolului XIV, refăcută de Matei Basarab, arsă şi surpată în timpul războiului din 1736-1737, prefăcută de episcopul Climent 1737-1745, arsă 1847, refăcută 1852-1852” (Stoicescu 2, 1970, 540-541) de către episcopul Calinic pe temelia celei vechi; pictată de Gheorghe Tatărescu. Palatul Episcopal – ridicat de episcopul Calinic în anul 1850 şi refăcut la 1889; Paraclisul “Sf. Grigore Teologul”, ridicat de episcopul Grigorie III Socoteanu în anul 1751; Biserica-bolniţă „Adormirea Maicii Domnului”, ctitorită de Climent între anii 1745-1746; Clădiri anexe din sec. XIX-XX; Pivniţele şi clădirile fostei tipografii – ruine sec. XVI-XIX şi Turnul clopotniţă, construit în secolul al XVI-XIX.

Vechea Episcopie a Râmnicului este cea de-a doua eparhie a Tării Româneşti, moştenitoare şi continuatoare a Mitropoliei Severinului. Aceasta din urmă, înfiinţată în anul 1370, şi-a avut reşedinţa la Severin, dar a fost mutată, ulterior, datorită conflictelor vremii, la Râmnicu-Vâlcea. Între anii 1503-1504, în timpul domnitorului Radu cel Mare, în amintirea mitropoliei dispărute, s-a reînfiinţat Episcopia Râmnicului Noului Severin. În urma războiului austro-turc din 1737, clădirile Episcopiei şi biserica ridicată între 1576-1586, au fost arse complet. Clădirile Episcopiei au fost refăcute la 1749, dar au căzut pradă marelui incendiu de la 1847, alături de jumătate din oraş.

Schitul Troianu (1843) schit de călugări, cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”. Începând cu 2 august 1848, Generalul Gheorghe Magheru şi-a stabilit aici tabăra militară – dizolvată la 28 septembrie, în urma intervenţiei armatei turceşti în Ţara Românească. În 2008 s-a sfinţit piatra de temelie a unei noi biserici a schitului, cu hramul „Izvorul Tămăduirii”.

Fostul Schit Cetăţuia, cu hramul„Sfinţii Voievozi Mihail şi Gavriil” (sec. XVI, 1677-1680, refăcut în anii 1850-1853).Va fi avut şi rol de fortificaţie; documentele ne informează că aici a fost ucis voievodul Radu de la Afumaţi, împreună cu fiul său Vlad, în urma unui complot boieresc, la 2 ianuarie 1529.

Fostul Schit Inăteşti (sec. XIV; 1751), aflat în curtea noii clădiri a Seminarului Teologic „Sf. Nicolae”; are hramul „Buna Vestire” şi este atestat în hrisoavele lui Mircea cel Bătrân din 20 mai 1388 şi din 1392.

Biserica „Buna Vestire”este ctitoria domnitorului Mircea Ciobanul (1545-1559); refăcută la 26 iunie 1747 de Radu Râmniceanu, Ion Moldoveanu şi jupân Grigore, ambii din Sibiu, şi pictată de zugravul Dimitrie ereu (1751). În curtea bisericii se află Crucea lui Mihnea Vodă, mai cunoscută şi sub numele de Crucea Mişeilor, o piatră de hotar de la anul 1718.

Biserica „Cuvioasa Paraschiva” a fost începută de către domnitorul Pătraşcu cel Bun în perioada anilor 1554-1557 şi, după tradiţie, terminată de Mihai Viteazul; refăcută în anul 1740, de către negustorii chiproviceni, apoi la anii 1840, 1844, 1879-1880.

Biserica „Toţi Sfinţii” este ctitoria Episcopului Grigorie Socoteanul, a negustorului Hagi Constantin Malake şi a lui Theodor Ieromonahul, stareţul Mănăstirii Dobruşa, între 1 august 1762 şi 20 septembrie 1764. Pictura a fost executată de Dimitrie ierodiacon la anul 1758. Refaceri ale sfântului lăcaş s-au făcut în anii 1893, 1933 (în acest an au fost reînhumate în biserică osemintele senatorului Constantin Lahovary), 1939-1943, 1986-1987, 1988-1989. În curtea acestei biserici au sfinţit râmnicenii steagurile revoluţiei paşoptiste, la 20 iunie 1848. Aici se află racla cu Moaştele Sf. Mina.

Biserica „Sf. Dumitru” pare să fie mult mai veche decât indică pisania de la 1784, care îi arată ctitori pe Preda Bujoreanu, călugărit Pahomie şi fiul său Constantin. Tradiţia  spune că aici ar fi fost o capelă franciscană. Dionisie Ecleziarhul o reface şi îi adaugă o nouă zugrăveală în anul 1804. Alte refaceri sunt înregistrate în anii 1815, 1914, 1937 şi 1942;

Biserica „Sf. Gheorghe” este ctitoria mitropolitului Teodosie, stareţul Mănăstirii Cozia; refăcută în prima jumătate a secolului al XVII-lea şi restaurată în anii 1737-1738, 1779, 1857-1860, 1935-1945, 1949.

Biserica romano-catolică „Sf. Anton din Padova” (Bărăţia). Piatra de temelie a bisericii a fost pusă la 5 iulie 1720, de Joseph Königseg, comandant austriac al trupelor din Transilvania şi din regiunea transalpină (Oltenia), pe locul unei mai vechi mănăstiri franciscane.

Biserica fostului Schit „Sfinţii Arhanghel” este ctitoria domnitorului Vlad Călugărul şi a arhimandritului Petronie între anii 1489-1490; refăcută între anii 1521-1522 de vel paharnicul Stoica Petrini şi apoi, în anul 1726, de către arhimandritul Petronie – stareţul Mănăstirii Şegarcea şi Gherman, egumenul Arhanghelului.

Biserica de lemn „Sf. Nicolae”, de la Râureni, a fost construită de preoţii Nicula  şi Gheorghe, Filip, Androne, şi Serafim la 2 septembrie 1746, în vremea domnitorului Constantin Mavrocordat. Restaurată de către Dinu Râureanu.

Biserica „Sf. Gheorghe şi Sf. Dumitru” de la Căzăneşti este zidită iniţial în anul 1788 de Ioniţă Beştelei postelnicul şi stareţa Sofroniia. Cutremurul din anul 1802 a afectat serios biserica şi a trebuit să se refacă din temelie, de vistierul Filip şi a fost sfiinţită la 20 iunie 1810. Pictura a fost realizată de zugravii Manole din Craiova, Dinu, Anghel diaconu şi Constantin.

7.  Muzeul Judeţean de Istorie se află în clădirea fostei Şcoli Primare de Băieţi „Tache Ionescu” sau „Şcola cu ceas” şi a fost construit în anii 1895-1896 de arhitectul mehedinţean Alexandru Săvulescu. A fost modernizat recent, permiţând astfel o nouă abordare expoziţională şi achiziţionarea de materiale competitive.

8. Casa Memorială „Anton Pann” clădire mutată aproape 40 de metri de pe amplasamentul initial (Str. Ştirbei Vodă, nr. 4). Clădirea cu parfum de epocă, prevăzută cu foişor şi pivniţă, care adăposteşte expoziţia memorială Anton Pann este construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, de către negustorii kiproviceni, stabiliţi la Râmnic ca refugiaţi politici din Bulgaria. Anton Pann a locuit în ea cu chirie, între anii 1825 – 1827 şi 1835 – 1837, timp în care a fost profesor de muzică psaltică la Seminarul Teologic. În anul 1952, Maria M. Petrescu şi Ion M. Petrescu, proprietarii de la aceea dată, donează statului imobilul, în vederea organizării muzeului memorial „Anton Pann”. Între anii 1966 – 1970 s-au efectuat lucrări de consolidare şi restaurare a clădirii. În anul 1982, ca urmare a lucrărilor de sistematizare din centrului oraşului şi de lărgire a străzii Ştirbei Vodă, soluţia adoptată pentru păstrarea casei a fost deplasarea acesteia pe un nou amplasament. Lucrarea a fost executată sub conducerea inginerului Eugeniu Iordăchescu şi a constat în translarea clădirii pe o distanţă de 37,80 m. Este o construcţie emblematică a Râmnicului.

9. Muzeul de Artă „Casa Simian” – clădirea unicat în stil mediteranean din Râmnicu Vâlcea. (Str. Carol I, nr. 25). Clădirea a aparţinut familiei Simian şi a fost construită în perioada anilor 1937-1941 de arhitecţii Gheorghe I. Simotta şi Nicolae Lupu. Este plasată în apropierea Muzeului de Istorie din centrul oraşului şi deţine o bogată colecţie de tablouri ale unor pictori români celebri; după ce a fost revendicată şi obţinută în instanţă de către urmaşii Simienilor, a fost cumpărată de la aceştia de către Consiliul Judeţean Vâlcea, intrând în patrimoniul oraşului şi al judeţulului.

10. Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari

Cinci sute de care cu boi au cărat piatră din Păuşeşti Măglaşi pentru a fi construit Colegiul Alexandru Lahovary (1909-1911; Calea lui Traian, nr. 38A). Lucrările de construcţie au început la 11 octombrie 1909 şi au fost terminate în martie 1911. Acest edificiu este opera arhitectului N. Ghika Budeşti şi a arhitectului Alexandru Referendaru, conducător al lucrărilor.

11. Spitalul Vechi(1890-1895) este una din cele mai vechi clădiri ale Râmnicului, aflată pe B-dul G-ral  Magheru  nr. 4. A fost construită între anii 1890-1895, la iniţiativa doctorului Ioan Suciu şi a medicului primar al oraşului-Gheorghe Sabin, care avea să ajungă prefect al judeţului Vâlcea, ajutaţi de medicul Charles Laugier, inspector general sanitar la Craiova.

12. Monumentul Independenţei (1913-1916) din strada Carol I, este opera sculptorului Ioan Iordănescu, realizat cu sprijinul doctorului Gheorghe Sabin, veteran al războiului Independenţei, senator şi prefect de Vâlcea, care a demarat inţierea strângerii fondurilor necesare. A fost inaugurat în dimineaţa zilei de 17 mai 1915 şi amplasat la baza Dealului Capela. Toată pietrăria de la acest zid (adusă cu 29 de vagoane de tren, de la Albeşti şi în 5 vagoane de la Gura Văii), precum şi ornamentele au fost cioplite şi lucrate cu multă grijă, de către lucrătorii în piatră italieni, sub conducerea antreprenorului Antonio Copetti.

13. Strada Coloneilor – Actuala Strada Mihai Viteazu, arteră care păstrează casele de început de veac XX în Râmnicu Vâlcea.

14. Orașul Parcurilor – 4 parcuri mari : Zăvoi, Mircea cel Bătrân, Stirbey Vodă, Lac Nord și alte zeci de parcuri mici în toate cartierele orașului plus un parc pădure-Capela.

15. Municipiul cu prima pârtie de bob din țară

Istoria primei pârtii de bob de pe Dealul Capela a început odată cu sosirea la Râmnicu Vâlcea, în 1920, a Regimentului condus de căpitanul Nicolae Pleşoianu.

Acesta, iubitor al sporturilor de iarnă, a decis ca pe Dealul Capela să se construiască o pârtie de bob. Doi ani a durat această lucrare şi a ieşit o minunăţie, o pârtie de bob de aproape 2 km, care pleca de la Boul de Piatră, de pe deal şi se termina jos, aproape de calea ferată, unde este acum Palatul Sporturilor. Da, se traversau două străzi, dar nu era bai, pentru că, în tot oraşul, nu erau decât vreo trei maşini. Şanțul era taluzat cu lemn de stejar, iar gheaţa era produsă prin turnarea apei direct din butoaie pe care le cărau căruţele militarilor. Aceasta îngheţa instant pe şanţul astfel creat. Şi uite aşa a apărut prima pîrtie de bob, omologată chiar de federaţia internaţională.

16. Municipiul care are un cartier cu numele de Lenin

Dacă în toată lumea statuile și alte simboluri care amintesc de comunism au fost dărâmate iată că avem un oraș în România care păstrează la 32 de ani distanță de regimul comunist,  numele celui mai mare lider comunist. Nimeni altul decât Vladimir Ilici Lenin. Da! Este vorba de Râmnicu Vâlcea. Oraș în care un întreg cartier se numește Lenin Sud. Adrese de firma, limbaj popular, instituții întregi, sediul poliției județene, al SRI, un colegiu, o grădiniță toate se afla în cartierul Lenin Sud.

17.  Municipiul aflat pe primul loc la nivel de extindere a suprafeței intravilanului din România.  Altfel spus intravilanul municipiului nostru dacă luăm în calcul zonele Libertăţii, Dem Rădulescu, Troianu, Nord, aşază Râmnicul pe primul loc la nivel naţional, ca expansiune şi pe locul 12 ca mărime a intravilanului în România, având 4860 de hectare, faţă de 2000 câte erau în 2007. Este cel mai mare avans între primele 15 oraşe ale României, într-un clasament dominat de Bucureşti, cu 24 190 de hectare, Braşov 11056, Cluj 10.472, Oradea 8.182 etc. După cum se vede în clasament, intravilanul municipiului nostru se află imediat după Sibiu care are 5007 hectare. La nivel de populaţie, Râmnicu Vâlcea se află pe locul 21 cu aproximativ 119.000 de locuitori.

18. Municipiul lacurilor – 4 lacuri se află pe teritoriul Râmnicului, două de acumulare și două ”resturi de Olt” aflate în Nordul și Sudul municipiului. Lacul Nord este deja navigabil pentru mai multe ambarcațiuni private.

19. Cel mai mare vitraliu de la noi, propus deja pentru Cartea Recordurilor, se află la Biblioteca din Râmnicu Vâlcea. Comoara arhitectonică este unică în Romania, iar ceea ce o face să se remarce şi în Europa este chiar suprafaţa. Vitraliul este, de fapt, de 18 ani, acoperişul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

20. Municipiul Râmnicu Vâlcea este singurul din țară situat geografic ca epicentru turistic  la 20 de km respectiv de 3 stațiuni balneare de interes național – Călimănești, Olănești, Govora și la 4 km de stațiunea de interes local Ocnele Mari.

21. Municipiul Râmnicu Vâlcea a fost ridicat pe locul celei mai mari metropole romane (8.000 de locuitori) Buridava Romană. Este vorba de Buridava romană, un port important pe râul Alutus (Olt),  oraş metropolă, aflat, în prezent, sub pământ, în cartierul Stolniceni din Râmnic, cu prelungire spre Ocnele Mari.

Vorbim de un oraş cu aproape 8.000 de locuitori. Acest oraş avea în port de 1 km lungime adică zone unde se încărca sarea, spaţii de depozitare, un centru de comandă, fortificaţii. Era un oraş care avea chiar şi un guvernator, clădiri militare, fortificaţii şi un amfiteatru, care, azi, se întinde în curţile a nu mai puţin de 10 case. Există date despre existenţa unei fortificaţii şi a unor clădiri militare chiar în zona Troianu, săpături la întâmplare, în anii ’70, găsind  ziduri groase. Pe strada Cetăţii sunt urme ale acestor ziduri antice. Acesta se prelungea până la Buridava dacică din Ocnele Mari.