Top 11 frumuseți din Țara Drăgășaniului pe care merită să le vizitați la Vâlcea

Drăgăşani, este al doilea municipiu de Vâlcea, dar care nu are deloc complexe provinciale. Se ştie că este un oraş diferit de Râmnicul de sus, un centru comercial al podgorenilor, al Olteniei de mijloc, intersecţie de drumuri şi de cultură, mărginită frumos la est de regele Olt care ascunde în adâncuri cetatea miserioasă a Rusidavei. Iar la Vest de nobilimea vinului.
Vorbim de un  oraş veşnic primăvăratec, romantic în toamnă,  plin de tei şi castani, cu o dinamică supusă temperamentului iute al olteanului de şes, dar şi al burghezului de pe deal. Un oraş cu case mari cu ferestre înalte, printre trandafiri şi crini, un oraş care deşi a fost mutilat de regimul comunist, în inima sa centrală, şi-a păstrat semicercurile de altă dată. Este un oraş cu stil, o nobilime care se distinge aici, pe marginea Oltului care pleacă din judeţ, cu aromele viei ce dă în pârg.

Drăgăşaniul a redevenit azi oraşul emancipat de ieri, cu conace cochete, cu străzi parfumate de flori şi arbuşti, un oraş unde nobilimea vinului se combină perfect cu arta comerciantului de legume.  Este un compozit care l-a determinat pe Gib Mihăescu să pună în manuscris povestea şi iubirea acestui frumos oraş al Oltului.
11 repere pentru Drăgășani care merită sa le cunoașteti daca doriți să descoperiți acest frumos ținut.

 

1. Parcul Batca unul dintre cele mai elegante parcuri, acolo unde şi adolescenţii de ieri, bunicii de azi, au roşit la primul sărut. Este unul din cele mai frumoase locuri, o investiţie aristocrată, cu lac, salcii, arbori şi alei care se duc până sus spre colină. Parcul închide axa hotelurilor şi al locurilor de loisir al orăşenilor de la sudul Vâlcii. Batca are suflet de adolescent cu pistrui, de adolescentă îndrăgostită, de bunic cu monoclu, are seva noastră. Pentru că Drăgăşaniul are un suflet romantic, pe care, parcă, administraţia actuală a reuşit să-l găsească şi l-a pus pe solfegiul primaverii care bate la uşă.

 

2. Nu mai puțin de 4 case de lemn maramureșene completează peisajul de vis din zona cramelor Isărescu de pe dealul viilor. Acestea au fost realizate cu fonduri europene și transformă tot domeniul guvernatorului într-una din cele mai frumoase destinații turistice din România. Proiectul include mai multe astfel de case de vacanță, deschise în regim turistic. Cel mai longeviv guvernator al unei bănci naţionale din lume, demonstrează cum poți să-ți transformi pasiunea într-o afacere de succes.

 

3. Cele mai multe crame intr-o zona vini-viticola (Drăgășani – Prundeni)

Cramele nu mai sunt de multă vreme o destinație savurată exclusiv de amatorii de vinuri sau de cunoscătorii într-ale vinificației. Amplasate în locuri a căror frumusețe este sporită de bogăția de culori din cele patru anotimpuri, cramele sunt locul unde găsești liniște, mâncare bună si companie plăcută.
Crama Bauer, Domeniul Drăgași Crama Avincis, Vila Dobrușa, casa de vinuri a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, Lacrimi de lună sau Crama Iordache se află în centrul unei zone cu tradiție străveche în viticultură (peste 500 de ani cu siguranță, deși localnicii pretind 2000 de ani) și a celor mai mari inovații în de-ale strugurilor din ultimul secol. Fie că vorbim de struguri de masă (Victoria) sau de vin (Novac, Crâmpoșie Selecționată, Negru de Drăgășani), zona asta are o tradiție de îmbunătățiri de soiuri care se păstrează până azi.

 

4. Biserica „Sf. Ilie” Drăgăşani. Preoţi – Enache Cerbu şi Gheorghe Murguleţ. A fost construită în secolul al XVIII-lea, de către Datco Cojocarul, Barbu Dranoviceanu postelnic şi alţii; refăcută în 1834 de breslaşii cojocari, a fost apoi reparată în anii 1901 şi 1941. În 1941, aceasta era biserică filială a parohiei „Adormirea” din Drăgăşani, fără cimitir .Lucrări recente: în anul 2010, parohul bisericii a reuşit să reabiliteze complet exteriorul lăcaşului, cu ajutorul unor fonduri provenite de la enoriaşi şi din fonduri personale, lucrarea costând în jurul a două sute de milioane lei vechi

 

5. Fichret Mujdaba, un nume legendar al oenologiei românești si renumit pentru promovarea peste hotare a vinurilor de Drăgăşani, aşa numită „Toscana a României”. Fichret Mujdaba a lucrat într-un domeniu în care apartenența sa la un mediu și un cult – cel islamic – nu-l încuraja, poate îl condamna. A mers însă mai departe, pentru că era pasionat.
Popularizând vinurile de Drăgășani, Fichret Mujdaba găsește „o certă asemănare între metodele noastre, în cultură (cultura strugurilor – nota autorului) ca și în vinificație, și chiar în aparențe”, adică în prezentarea lor, cu vinuri românești „mai alcoolizate”. Fichret Mujdaba își îndeamnă gazdele franceze să vină în România și să deguste vinuri românești, cu precădere soiurile de Drăgăşani.
Munca profesional – științifică a dr. ing. Fichret Mujdaba s-a materializat în cărțile și broșurile sale (12), în lucrări științifice (82 articole și 87 recomandări).
Ca recunoaștere a valorii și activității în domeniul cercetării viticole și producerii de vinuri  dr. ing. cercetător Fichret Mujdaba a participat la o serie de manifestări științifice internaționale – colocvii, simpozioane, congrese – din Bulgaria, Franța, Republica Moldova, Ucraina și, desigur, România.

 

6. Rusidava. O cetate care a ţesut cel puţin în ultima sută de ani atâtea mistere. Ea fiind de negăsit. Hărţile vechi, cele ale Imperiului Roman indică Rusidava, unde este actualul municipiu Drăgăşani. Însă…ea nu a fost descoperită, oficial.

Dar istoria Rusidavei este una imperială, în Rusidava a trăit viitorul împarat roman Galerius care a stat doi ani ascuns. Înainte de a fi numit de Diocleţian în demnitatea de Caesar, Galerius Valerius Maximianus a fost ţinta unor intrigi ai adversarilor săi şi temându-se de viata lui a luat calea Daciei.
Rusidava era port la Olt, aici opreau ambarcatiunile care veneau incarcate cu sare sau cu lemn de tisa, aici erau opriti bustenii adusi de apa. Romanii amenajasera doua rute de transport: Rusidava Buridava si Balcesti Gradistea spre Horezu, o activitate comerciala intensa se desfasura deci in zona.
Dar dupa retragerea aureliana si dupa ce daco-romanii au parasit orasele, Rusidava a disparut. Poate ca a fost distrusa de valurile migratoare sau poate ca localitatea a pierit inghitita de Olt. Astazi Rusidava exista doar in documente dar nu si in realitate. Ruinele sale sunt de negasit. O mare provocare pentru arheologi. Odata falnica Cetate a Rusidavei este undeva pe acolo, in zona Dragasani, dar nu se lasa inca descoperita…Sau poate ca unii au dreptate presupunand ca atunci cand s-a lucrat la barajul Dragasani, situl a fost acoperit de apa. O poveste spune ca o echipa a TCH-ului, care lucra la amenajarea lacului de acumulare, ar fi descoperit, cu o cuva de excavator, o incinta romana, cu oale de lut si cu foarte multi bani. Lucrarile au fost atunci sistate timp de trei zile, dupa care s-a continuat treaba. O echipa de la Bucuresti a fost prezenta aici, dar securitatea a dat ordin sa se inceteze cu cercetarile, pentru ca erau niste grafice si un cincinal de respectat. Daca ar fi asa, atunci Rusidava este acolo, sub apele lacului de acumulare, asta inseamnand ca acolo va ramane definitiv.

 

7. Obeliscul din Drăgăşani este cel mai mare monument închinat eroilor eleni din afara Greciei. Acesta se numără printre obiectivele turistice care ar putea considerate puncte de atracție turistică ale județului Acest monument are peste 130 de ani și amintește și azi una din cele mai dure lupte care s-au dat în 1821 în oraşul viilor. Obeliscul din Drăgăşani, o lucrare de artă monumentală, în stilul celor egiptene, a fost ridicat în 1881 în cinstea batalionului sacru elen care a fost decimat de armată turcă în 1821, în timpul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu. Este singurul monument închinat eroilor eleni din afara Greciei. Aici vin anual delegaţii din Grecia pentru a comemora elita acestui batalion. Obeliscul înalt de 3 metri este un monument unicat în România, înscris în lista obiectelor de patrimoniu. Lupta decisivă dintre eterişti şi otomani s-a dat la Drăgăşani, la 7/19 iunie 1821, încheindu-se cu înfrângerea celor dintâi. Majoritatea ostaşilor lui Tudor n-au vrut să participe la această bătălie, ci s-au împrăştiat, cu toate încercările făcute de şefii eterişti de a-i câştiga de partea lor. Doar un grup restrâns de panduri români, sub conducerea căpitanului Ioan Oarcă, s-a alăturat armatei creştine.

 

8. Muzeul Viei și Vinului
Clădirea care găzduiește muzeul datează din anul 1920, fiind construită de prosperul comerciant Dumitru C. Popescu, în stil arhitectonic neo-romanesc, iar muzeul surprinde tradiția cultivării viței-de-vie, prezentă pe aceste meleaguri de peste 2.000 de ani.
De-a lungul anilor, clădirea muzeului a servit ca sediu pentru mai multe instituții. La început spațiu comercial, mai târziu post local de militie, iar din anul 1974 a fost transformat in muzeu al Viei si Vinului. Muzeul cuprinde o bogata colecție de instalații tradiționale pentru prelucrarea strugurilor, dar si dovezi ale practicării viticulturii si ale continuității acestei îndeletniciri pe aceste meleaguri. In vitrinele muzeului pot fi observate rezultatele concursurilor internaționale de vinuri de peste hotare. Sunt expuse medaliile castigate la concursul desfășurat la Bordeaux (1898) si la Expoziția Mondiala de la Paris (1900), unde vinurile de Drăgășani au obținut recunoașterea internaționala, odată cu primirea Diplomei de Onoare si a medaliei de aur.

 

9. Casa memorială Gib Mihăescu
În această casă a locuit scriitorul împreună cu soția sa în perioada 1920 – 1930.
Colecția cuprinde obiecte care au aparținut scriitorului: manuscrise, fotografii, corespondență cu familia, o lunetă. Gib I. Mihăescu ( 23 aprilie 1894, Drăgășani, Vâlcea – d. 19 octombrie 1935, București) pe numele său real Gheorghe Mihăescu, a fost un prozator, romancier și un dramaturg român interbelic.
A fost decorat pentru acte de bravură în timpul primului război mondial.
Romanele lui Mihăescu au influențe rusești, mulți critici vorbind despre „dostoievskianism”, însă textele sale, deși asemănătoare prin obiect, se deosebesc prin luciditate și limpezime de tenebrele și atmosfera neguroasă a operei lui Dostoievski. Din păcate, a murit la vârsta de doar 41 de ani, bolnav de tuberculoză, fiind înmormântat la Drăgășani.

10. Cea mai veche stațiune de Cercetare – Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie. Indiferent care ar fi anul exact al începuturilor, în 1898 au fost altoite 222.070 de viţe din opt soiuri indigene, pe cinci portaltoaie din soiuri străine de mare productivitate. Era după marele flagel de filoxeră din1890, când refacerea podgoriilor se făcea haotic, utilizând aproape exclusiv hibrizi neproductivi, de proastă calitate. Dacă statele europene cu tradiţie viticolă au trecut, imediat după „marele război mondial din viticultură cauzat de filoxera din1890, la practicarea viticulturii pe baze ştiinţifice, la noi, această acţiune a început târziu, abia în anul 1936, când din iniţiativa Institutului de Cercetări Agronomice al României, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a hotărât infiinţarea,  la Drăgăşani şi Odobeşti, a primelor staţiuni viticole. De altfel, în perioada interbelică, « Oraşul Drăgăşani era declarat oraş staţiune pentru cură de struguri »(https://istorielocala.ro/)

11. Transalpina Vinului – o șosea care unește pe culmea dealurilor cramele Drăgășaniului de cramele Prundeniului, cel mai nou drum turistic de pe harta județului Vâlcea.

Cel mai frumos drum din sudul Vâlcii o cărare care merge prin ”pădurile” viticole ale județului, o arteră care șerpuiește, sus, pe ”creasta” molcomă a dealurilor însorite, de unde strugurii Vâlcii privesc spre răsărit, cu un zâmbet cristalin.

Drumul se rupe din naționalul 64 și pleacă curajos acolo, sus, spre raiul dealurilor viticole, șerpuind alene, printre marginile podgoriilor Vâlcii, acum în primăvara asta superbă care a adunat laolaltă florile de cireș și de vișin și de păr și măr, oferind decorul unei vieți aflată pe cale de a începe.

Dragașani, orașul cu parfum de struguri, are o dinamică pe care o simți la fiecare pas, păstrează din iubirile Donei Alba, din corolele parfumate ale grandiflorei, are cartiere elegante, printre flori și parcuri, este o continuă mișcare, investiții publice în spitale moderne, în școli, în bisericile de patrimoniu care au marcat această istorie valahă. Străzile, iluminatul dau măreție acestui oraș.
O plimbare prin parc sau pe aleile frumoase ale acestui oraș agitat, viu, colorat cu fete frumoase și cu liceeni care privesc cu teamă și speranță spre viitor demonstrează de ce drăgăşenenii îşi iubesc sufletul. Este în fiecare colţ de oraş, în fiecare roză, care se îmbujorează la atingerea vanticelului de primăvară.
La Drăgăşani, oricât de trist ai ajunge, relaxarea şi frumosul redau eleganţa zâmbetului la plecare.