Tomșani, probabil cea mai frumoasă comună din Mărginimea Horezului

În Mărginimea Horezului se află una din cele mai pitoreşti localităţi vâlcene, Tomşaniul, o comună care curge împreună cu Bistriţa până jos aproape de Băbeni, mângâind dealurile subcaparaţilor vâlceni.

Dealurile din Tomşani sunt cele mai frumoase contese ale Vâlcii, gorunii aveau curcubee de toamnă, iar căpriorii pe care i-am zărit preţ de o clipă la marginea lor se uitau cu teamă la obiectivul foto, vrând să arate că ei sunt stăpânii acestui colţ de rai.

La Tomşani, perla din această parte de ţară, e frumos, în faţa caselor înalte cu foişoare şi dumitrese la porţi, când iarba se străduie să rămână de un verde smaral, uiţi de timp şi te bucuri de zilele care se scurg spree lumina lunii, aşteptând să vină iernile de Vâlcea, un regal, aici, în Mărginimea Horezului.

Tomşaniul ca orice localitate aflată în spectrul subalpin este o comună unde aproape 1000 de “străinaşi” au venit şi, pentru că le-a plăcut zona au vrut să ia o casă sau un teren pentru că aici au ales să se mute, în acest univers scăldat de Bistriţa şi cu alai de frunze şi ceruri.

Tomşaniul se pregăteşte pentru omologarea oazei de sănătate. E vorba de izvoarele sulfuroase descoperite pe teritoriul localităţii. De aici şi până la identificarea şi atestarea balneologiei nu mai este mult, dar lucrurile trebuie bine documentate.

Şi se spune că mierea de la Tomşani are ceva din gustul ambroziei din Olimp. De aceea, numai zeii o consumă sau cei care vor deveni zei. Nu ştim sigur asta, dar, dacă privim Tomşaniul regal de la lacul cu nuferi până jos, spre Vâlcea de Mijloc, se poate spune că da, această localitate a fost construită de zei… sau măcar de îngeri.

La Tomşani, puţină lume ştie că se ghidau buştenii, că râul Bistriţei era cel mai important culoar de transport al masei lemnoase spre Băbeni. La Tomşani avem primii plutaşi cunoscuţi ai Vâlcii.  Poveşti de demult, neuitate însă de bătrânii din acest frumos colţ al Tirolului României.

La începutul veacului trecut, mocaniţa era fresca socială a unui timp în care, pe Valea Bistriţei, era furnicar de oameni. Unii care mergeau în jos spre Băbeni, alţii care se duceau spre munte, spre Buila. Tomşaniul era reper, o comună cu oameni gospodari, cu asprimea muntelui, dar şi cu politeţea hurezeană în suflet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *