Una dintre comunele unde romanii duc o viata lipsita de griji este Tomşaniul Deşi are puţin peste 2.000 de locuitori, cei din Tomşani par să fi descoperit cum să facă treabă, având şcoală modernă, străzi asfaltate şi case cochete.
Iar reuşita li se datorează şi edililor locali care au înţeles ce înseamnă să lucrezi în slijba cetăţeanului şi au ştiut să atragă fonduri europene şi guvernamentale, dar şi bani de la agenţii economici. Să reţinem că în Vâlcea, comuna Tomşani este declarată campioană a atragerii de fonduri europene
Comuna, numită şi capitala mierii din România, a ajuns să arate acum ca un orăşel cochet din Germania. Autorităţile locale au înţeles importanţa fondurilor europene nerambursabile şi au realizat proiecte prin care au reuşit să le atragă.
Astfel mai multe poduri au realizat legăturile necesare între satele dispuse pe ameble maluri ale Bistriţei, ecologia, salubritatea este prioritatea comunei, sprijinirea investitorilor din agricultură şi zootehnie.
Zeci de bucureşteni au venit deja, în ultimii ani, la Tomşani şi au cumpărat proprietăţi, case vechi brâncoveneşti, pe care le-au renovat, au făcut din ele mici conace, au împânzit Valea Bistriţei cu un arhipelag de căsuţe, care mai de care mai frumoase, mai în spiritul tradiţiei. Case bistriţene, cum mai sunt numite…
Tomşaniul este de altfel şi un nucleu al Vâlcii de mijloc aceasta asigurând legpturi spre sud prin Oteşani, spre est, prin Băbeni, spre vest prin Horezu şi prin Costeşti spre Râmnicu Vâlcea, fiind astfel un loc geometric al acestui frumos judeţ al Vâlcii.