Toate drumurile locale din Stroești au fost reabilitate, nu mai există drumuri de pământ

Toma Ciolacu spune că s-a finalizat programul de modernizare drumuri din Stroești, localitatea fiind una oportună pentru cei care doresc o locuință aici.

”Vâlcea și mai ales această zonă subcarpatică spre deosebire de zona de câmpie este ferită de fenomenul depopularii. Nu ne confruntă cu hemorgie de populație. Am avut un astfel de exod acum 10 -15 ani, odată cu integrarea în UE când românii au plecat pentru un venit mai bun. În ultimii ani, situația s-a stabilizat. Mulți au revenit în țară, și-au renovat casele, au găsit locuri de muncă în țară. Stroeștiul este o localitate în care se vine și nu se pleacă. Relifeul, geografie zonei, apropierea de munți, de Horezu, distanța nu foarte mare de Râmnic, a determinat pe mulți să vină aici. Avem doljeni care au case aici, în Stroești”, spune primarul Ciolacu.

Comuna Stroești este așezată la poalele Măgurei, în Depresiunea submontană a Horezului, foarte aproape de drumul național Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu. Aici este și un nod rutier important, cu axe spre Mateești, spre Copăceni, spre Cernișoara și spre Horezu. Ceea ce a transformat localitatea într-o destinație căutată de cei care doresc să se mute aici.

În această toamnă primăria a finalizat drumurile și deja au început racordările la rețeaua de canalizare. Sunt deja primele 70 de branșări din 300 potențiale, la drumul principale. Ciolacu spune că are proiect și pentru extinderea acestei rețele în toată localitatea.

Prin PNRR odată cu paltforma de grajd, primăria va obține 5 utilaje dintre care cele mai importante fiind o vidanjă și un tractor.  Iar în perioada următoare se va semna contractul pentru realizarea parcului fotovoltaic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *