Toate casele pustii dintr-un sat aflat în Mărginimea Horezului au fost cumpărate

Este cea mai mare repopulare din Vâlcea, am putea spune, în doar 3 ani, când zeci de case rămase pustii au fost cumpărate, de diverși proprietari. Mulți fiind orășeni din Râmnic, din Craiova, București, Slatina etc.

”A fost și pandemia una din cauze dar cel mai iumportant aspect care a prevalat în intenția cumpăratorilor a fost așezarea geogafică, chiar în Depresiunea Horezu, foarte aproape de zona mănăstirii, de drumul spre Romani, într-un cadru natural liniștit, subalpin. Este un sat care s-a repopulat și se caută în continuare terenuri. Ne-am bucura dacă ar apărea și structuri de cazare în zonă dar nu se știe, viitorul este de partea acestui frumos sat”, susține primarul Andrei Nicolae.

Edilul spune că localitatea deja are o ”divizare” economică, partea de vest merge spre zona rezidential, turism, fiind în Mărginimea Horezului, partea estică are o populație angajată în zona economic industrială a Frânceștiului și orașului Băbeni.

Motivele pentru care Tomșani a devenit o comună râvnită de cei care se mută la țară se datorează și urilităților. Comuna are o rețeau de apă care deservește 75% din localitate dar și o rețea de canalizare la fel de întinsă.

Drumurile în principalele sate sunt asfaltate, după finanțarea prin Angle Saligny, putem vorbi de o rețea de 70% de drumuri reabilitate. A fost finalziată de asfaltat din buget local, reccent ulița Bodescu din Foleștii de Jos șți ulița Lunca din Foleștii de Sus. Urmeaza sa se scoată la licitație, strada Salciei din Tomsani, un sector de drum din strada Modârceni, strada Poștăriței dn Folestii de Sus, strada Lungulesti din Foleștii de Jos.

Iar un investitor a concesionat 7000 de metri patrati pentru realizarea unui parc fotovoltaic.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *