Toamnele Vâlcii îşi spun epilogul în Ţara Şuşanilor…

Dacă toamnele încep în Ţara Loviştei, atunci cu siguranţă, ultimul act al acestui anotimp al poeziei, se joacă în Ţara Şuşanilor. În cel mai frumos arhipeleag de coline, de păduri, de podgorii, un ţinut fermecător, de unde clopotele bisericilor bat ziua într-un septembrie bând, de parcă ar implora berzele şi rândunele să nu plece încă…

Este frumos la Şuşani, este un poem care începe la Uşurei, imediat după ce treci pădurile de aur ale stejarilor din istorie, se joacă apoi cu Frasinii, şi curge pe Beica spre marea Câmpie Română, prevestind parcă Rapsodiile lui Enescu.

Pentru că Ţara Şuşanilor seamănă cu un portativ, un cântec al ultimei veri de toamnă, am putea spune, care colindă amurgul de la Râmeşti până spre Sârbi şi Adacale. Pentru că un eveniment important al istoriei, este de altfel, refugiul de acum 2 secole al unei importante populaţii de slavi, expulzaţi de la sud de Dunăre, după o mare răscoală anti-otomană. Aproape 100 de familii de sârbi s-au aşezat aici, la Şuşani, pe mal de Beica şi au construit alături de localnici, frumoasa ţară a Şuşanilor.

La Şuşani se sprijină harta judeţului şi face un arc solar de sus, de la Câineni, spre vârful Romanaţilor, peste dealuri şi lunci limpezi, peste islazurile frumoase ale acestei Valahii Sfinte.

A, şi uitasem, miroase a struguri acum aici în toată Ţara Şuşanilor. Miroase a struguri şi a lapte proaspăt, se aud talăngi în spre seară, se văd bătrâni care beau tutun şi femei care vorbesc de copiii duşi departe după un rost. E o toamnă ca ieri şi ca mai demult aici la Şuşani dar unde scânteie şi primăvara unui alt viitor.

Pentru că la Şuşani se face economie, agricultura este vector şi se pregătesc noi investiţii aici, pe ruta de legătură a sudului de Vâlcea cu Nordul Romanaţilor. Este ca o roză a vânturilor, frumoasa ţară de la sud de judeţ iar timpul începe să alerge pregum lipiţanii arabi prin delta românească.

Ţara Şuşanilor combină trecutul cu prezentul şi emite pretenţii de la un viitor, în care copiii duşi departe în lumi străine se vro putea întoarce din nou acasă în familii iar, uliţele verilor, aici pe Beica, se vor umple din nou de “mingi, chiote, zbenguieli în pantaloni scurţi”, dând suflet tânăr acestei frumoase ţări de la sud de Vâlcea…

Liviu POPESCU

loading...

3 comments

  • Simona Gologan

    Poezia Tara Susanilor era pe timpuri, atunci toamna miroseau strugurii, atunci se auzeau talangile vitelor intorcandu-se de pe camp, atunci erau padurile, atunci era veselie, chiotele copiilor pe drum si pe ulite, atunci se facea agricultura, atunci se simtea mirosul painii cand se scotea din cuptorul brutariei, atunci era “poezie” in Tara Susanilor.
    Acum nu mai simti mirosului strugurilor din viile de pe dealuri, nu mai vezi livezile, padurile, vezi doar camp lasat in paragina, nemuncit, auzi motoarele masinilor trecand in mare viteza pe drumul nou asfaltat, scartaituri de roti, si asta numai este poezie………………….

  • elena todorut

    Din fericire mai exista aceste luxruri dar intr o versiune actualizata in sensul ca vacile se dau la cioban care le pastoreste , miroaul de struguri exista dar la o scara mai redusa iar chicotele copiilor mai sint dar pr timpul vacantelor cind ae string mai multi la bunici.Timpul schimba multe lucruri dar ma bucur caci inca s au prezervat obiceiurile si traditiile.Inca ma.simt acasa cind merg la Susani

  • Constantin Popa

    Nostálgic pentru mine acest articol.
    Acolo m-am nascut si am crescut pana la 7 ani . Tóate vacantele le-am facut la susani pana la 17 ani , cand am plecat din Romania . Oricand ma reintorc cu bucurie in suflet in Tara susanului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *