Teren de sport sintetic, parcare la târgul comunal și 2 podețe, viitoarele investiții în comuna Lădești

Luna trecută, pe teritoriul comunei Lădești, s-a asfaltat drumul județean, de la sensul giratoriu până la hotar cu localitatea Lăpușata. Primarul comunei, Nicolae Iordache, mulțumește conducerii Consiliului Județean pentru modernizarea acestei porțiuni de drum, deoarece era deteriorat, se circula destul de greu, în condițiile în care este parcurs de comunitățile din mai multe localități. Pe lângă acestă investiție, edilul dorește să construiască un teren sintetic la școală  și o parcare la târgul comunal.

”Aceste două investiții sunt necesare pentru comunitate. În primul rând, la școală, elevii trebuie să aibă un teren corespunzător desfășurării orelor de sport, iar la târg oamenii să aibă unde parca autoturismul personal atunci când vin la cumpărături.  Dorim , de asemenea, să amenajăm și târgul, pentru a avea un aspect frumos, dar și în normele corespunzătoare desfășurrării activității comercianților. Aceste două investiții vor fi realizate cu fonduri proprii, în urma unor hotărâri ale consiliului local.”, a declarat Iordache.

Acesta a mai adăugat faptul că are banii la capitolul situații de urgență, pentru construcția a două podețe în satul Păsculești, iar după licitațiile aferente, vor demara și aceste două investiții. Tot la capitolul investiții, edilul așteaptă de la Compania Națională de Investiții undă verde pentru alte reabilitarea și modernizarea căminului cultural, dar și pentru modernizarea ultimilor nouă kilometri de drumuri din comuna Lădești.

Claudia POPA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *