Telenovela românească: “Oltchim, dragostea mea” Episodul IV

Oltchim, dragostea mea

Episodul IV

Trecuseră deja trei săptămâni de la vizita DIICOT. Tiberiu nu mai dăduse nici un semn de viaţă. Lavinia Scarlat a anunţat poliţia şi l-a dat dispărut dar fără rezultat. Bebe era plecat la prefectură, împreună cu restul disponibilizaţilor să afle mai multe informaţii cu privire la plata salariilor compensatorii. Apăruseră zvonuri că acestea vor întârzia.

„Ce faci Bebe? Te-ai dus pe undeva? Eu am înţeles că vine înapoi Roibu şi ne bagă la lucru”, spuse Mitică de la PVC1

„Vine pe dracu. Cred că vor mai fi şi alţii daţi afară. Dacă rămân măcar secţiile alea pe care le voia PCC-ul, e lucru mare”

„Bebe, ce dracu, mă ai luat-o razna? Îţi spun eu că e de vină Ponta că nu l-a lăsat pe Dan Diaconescu să vină cu banii. M-am uitat la oteveu aseară şi spunea că avea investitori din America şi îl punea pe Roibu iar în funcţie. E mânărie aici să-l dea la nenorociţii ăia de polonezi”

„Mitică, îţi spun eu că s-a dus dracu totul. Eu cred că mă duc şofer pe taxi, să văd ce fac cu licenţa. Am vorbit cu Amedeo ieri şi cred că într-o lună îmi fac actele”

„Treaba ta. Eu spun să stai pe poziţii. Piperea zboară în câteva zile. Cică, Dan ia şi rafinăria şi gata, ne mărim producţia şi vine înapoi şi Roibu. Are el planuri mari”

Bebe plecă spre scările prefecturii. Scoase telefonul şi abia atunci văzu că avea de la Lavinia cinci apeluri pierdute.  Nu auzise din cauza vacarmului. Iar începură să strige „Jos Ponta! Jos Ponta! Vrem să muncim!”

Se îndepărtă, o luă spre Consiliulul Judeţan şi formă numărul Laviniei.

„M-ai sunat. Nu am auzit că e miting aici. Cică vor să facă iar drumul pe jos şi mâine de la combinat încoace. Cred că m-am săturat de prostia asta. Ia spune!”

„Bebe, vino repede acasă. Lasă astea”, Lavinia avea o voce ciudată.

„S-a întâmplat ceva?”

„Da. Vino repede acasă. Nu pot să îţi spun!”

„Ce naiba e. Ai aflat ceva de frati-to?”

„Nuu. Dar vino odată acasă. E urgent!”

Bebe închise telefonul. Se uită în jur. Ceilalţi strigau. Apoi au început să huiduie. Ieşise Nadolu. Dar nu a reuşit să vorbească. Se duse spre maşină. O parcase pe strada cu OK-ul în jos. Vru să sune din nou pe Lavinia dar, în cele din urmă se hotărî să meargă acasă. Ajunse în cinci minute la bloc. O salută pe tanti şi apoi pe Miron, şeful de scară. Nu avea chef să stea de vorbă, însă îl auzi pe Miron. „Domnu Scarlat, e miting în centru?” „Ahaa”. Dar nu mai comentă.

Uşa era încuiată. Sună de mai multe ori. Apoi auzi cum se deschide yala şi sus şi jos şi lanţul. Se miră oarecum, apoi o văzu pe Lavinia, destul de transfirgurată. Intră, dar ea îi făcu un semn cu mâna, să intre repede. Apoi ea încuie din nou uşa şi sus şi jos. Îi făcu cu degetul „ssst” şi apoi un semn să o urmeze.

Intrară în sufragerie. Bebe se întoarse spre Lavinia, nedumerit. Dar ea îi arătă jos o geantă maro de voiaj.

„Ce e cu asta?”

„Uită-te în ea”, şopti Lavinia

Bebe se scărpină în cap. Apoi se aplecă, desfăcu fermoarul genţii şi când dădu la parte capacul răamse blocat. Tresări. În geantă erau teancuri de bani, stikuri, tablete şi laptopuri.

„80.000 de euro, 30.000 de dolari. 4 tablete, 3 laptopuri, două seturi de chei de maşină, BMW ambele, carduri cred că sunt vreo zece, stick-uri nu mai ştiu”, spuse încet Lavinia.

Bebe se dădu încet cu spatele şi se aşeză pe fotoliu, transpirat.

„Cred că a lăsat-o Tibi, atunci în ziua aia…”, mai completă femeia.

(va urma)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *