Teatrul Ariel şi Veteranul Emil Veţeleanu au colorat o Zi Naţională de un festivism plictisitor

În 1859, o inspiraţie de geniu a acestui popor a reuşit un miracol: să păcălească marile puteri şi, într-un Concert European care dicta echilibrul de forţe pe continent, să facă un minune. O minune care s-a numit, în foarte scurt timp, România.

O păcăleală diplomatică, profitând de absenţa cuvântului „diferiţi” din acordurile internaţionale, şi astfel au ales acelaşi lider şi la Iaşi, şi la Bucureşti. Fapt care a dinamizat rapid o unire şi care a schimbat definitiv soarta a două principate rămase într-un medievalism târziu. Aşa a început modernizarea României. Pentru mine, 24 ianuarie este adevărata Zi Naţională a României, pentru că ea reprezintă naşterea, pe harta lumii, a ţării noastre; la 1 Decembrie 1918, procesul a fost o reîntregire a acestui neam. 

Nu vreau să intru în detalii istorice care, oricum, la Râmnicu Vâlcea, se traduc doar în „punctarea unor evenimente”, goale de conţinut, prilej ca fiecare partid să-şi strângă oastea de membri şi să socializeze preţ de câteva minute, uitându-se pe sub sprânceană la ceilalţi.

Slavă Domnului că nu am mai auzit discursuri. Dar bătrânul soldat de la Oarba de Mureş, Stalingrad şi Cotul Donului – Emil Veţeleanu –  nu are cum să nu te impresioneze prin stăruinţa lui la 101 ani, demnitatea şi Manuscrisul de Istorie Vie pe care îl personifică. Când îl privesc, văd parcă toată România noastră într-un om mărunt ca statură, dar uriaş ca aură.

 Şi, evident, momentul Teatrului Municipal Ariel, care, chiar dacă se repetă an de an, este la fel de viu, de dinamic, de solemn şi te duce cu gândul la acel eveniment care, aşa cum am spus, a resetat total parcursul european al societăţii noastre. Jucaţi bine de actorii Arielului, Cuza, Moş Ion Roată, Kogălniceanu ştiu să facă acel salt atemporal, acolo, în minunatul an 1859.

Clasica Hora Unirii ni i-a adus alături pe edilul de verde al Râmnicului Mircia Gutău şi pe prefectul liberal Tiberiu Costea, Cristian Buican butona un telefon, Daniela Oteşanu era îmbrăcată într-un pardesiu cu motive tradiţionale, Constantin Rădulescu mi-a aruncat o uitătură acră, ca reacţie la articolul „laudativ” despre Conferinţa lor judeţeană, Eugen Neaţă a ţinut să-mi precizeze că nu s-a numărat printre aplaudacii de aseară,  secretarii de stat s-au arătat şi ei prin mulţime, mai puţin Simion, pe care nu l-am zărit. Vin fiert şi cozonac, baloane, copii, elevi şi poze cu Cuza (nici eu nu am rezistat să nu îmi fac una… ).

În tot acest timp, la 200 de metri de locul cu pricina, ciotul de stradă „Alexandru Ioan Cuza” stă cuminte în anonimat, mândru că, pe ăştia 200 de metri pe care îi mai are ca lungime, poartă numele unui mare om politic.

Liviu POPESCU