Tavi Herta: De ce mi-e dor de Râmnic, când sunt la Londra

Ce îmi lipsește în Londra și de ce îmi e dor uneori de Râmnicu Vâlcea

M-am gândit să fac un exercițiu amuzant. Să compari Râmnicu Vâlcea, orașul în care am trăit 20 de ani (și în care mă voi întoarce la un moment dat) cu Londra, metropola în care trăiesc de mai bine de 4 ani, poate părea o idee ridicolă, și totuși, de ce nu?

Așadar, ce îmi lipsește în Londra din ce aveam acasă.

Anumiți oameni (puțini, ce-i drept, dar importanți). Familie, prieteni, amici. Telefonul sau netul compensează cumva distanța, dare parcă nu e același lucru cu băutul unei cafele împreună.

Distanțele. În Londra, mersul la muncă, o ieșire la cumpărături sau o întâlnire cu cineva înseamnă ore sau chiar jumătăți de zi, trenuri schimbate, oboseală. În Râmnicu Vâlcea poți să te vezi cu un prieten în 10-15 minute, orașul poate fi lejer luat la pas dacă nu ai o problemă cu asta. În Londra, în fiecare zi pierzi ore întregi doar cu transportul. În Râmnicu Vâlcea, poți aloca timpul ăla pentru altceva. Contează.

Câteva locuri în care se mănâncă bine. Nu mă înțelegeți greșit, în Londra găsești absolut orice tip de restaurant cu specific incredibil de divers. Și totuși, ne atașăm de anumite lucruri de acasă. O pizza făcută într-un anumit loc, o friptură gustoasă în altul.

Vremea, dar nu mereu. În special vara, care în Marea Britanie nu e chiar ceea ce trebuie. Uneori îmi lipsesc zilele călduroase de iulie sau august din România. Câteodată ți se ia de ploaie și de nori, te gândești că parcă nu era așa rău când ieșeai seara la o terasă la doi pași de casă.

Atmosfera de oraș de provincie. Știu că sună straniu, dar na, asta e, câteodată îmi lipsește chestia asta. Faptul că toată lumea se cunoaște cu toată lumea, o anumită siguranță, totul redus la lucruri ultra știute. Recunosc, mi se întâmplă rar să-mi lipsească chestiile astea, dar totuși, există momente în care devin nostalgic.

Cam astea ar fi, în mare. Data viitoare voi face o listă cu lucrurile care nu îmi lipsesc de acasă. Promit să mă limitez la cinci, ca să nu existe dezechilibre.

By Tavi HERȚA

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *