Țara Loviștei va ajunge numărul 1 în Destinațiile Montane din România

Aproape de Valea Oltului, pe drumul viitoarei autostrăzi europene, la nici două oră de București, în acel moment, această depresiune intramontană va substitui fără probleme Valea Prahovei, din opțiunile turistice.

Momentan, sunt ultimii ani de virginitate a Țării Loviștei, loc sacru pentru istoria Românilor, locul unde s-a născut de fapt Valahia, o depresiunea înconjurată de toate părțile de munte, poate fi oricând Tărâmul ales al României. Nu ai cum să nu iubești aceste splendide locuri, unde pâraiele curg prin sute de cascade și fac chei felurite, unde peșterile, turmele de mioare aleargă din creastă în creastă. Aceasta este Țara Loviștei, un pumn strâns cu 5 comune, una mai diferită decât cealaltă, 5 basme, cinci localități urcate pe munți, unde iarna se schimbă cu vara și iar și iar de milenii de acum.

Câineni

Este o fărâmă de Ardeal dacă îi auzi vorbind, dacă privești casele păstorești, este o mândrie muntenească, pe fundal, dar în același timp Câineniul rămâne blazonul Vâlcii de Nord, sigiliul peste care nu au putut trece, nu au putut marile imperii să se întindă spre Valahia.

Câineniul stă pe munți, stă dincolo de munți, în poieni și căldări, pe care întâi ciobanii transhumanței le-au marcat, Câineniul stă jos, la buza versanților, punând semnul crucii pe acest frumos județ care coboară de la 2000 de metri până la marginea Câmpiei Române.

Este localitatea pe care au disputat-o ardelenii, muntenii și oltenii, lăsând-o în cele din urme să fie reperul, punctul fix, cu care Vâlcea saltă fruntea până în inima țârii. O localitate unde iernile ning pe culmi iar casele se înghesuie unele în altele să țină căldura aproape, până primăvara dă în pârg. Iar verile la Câineni se întind printre fânețe și sunet de talângi, în amintirea secolului unde obuzele și tranșeele săpate aici, au marcat reintregirea României.

”Turismul este categoric ceea ce ne dorim noi la Câineni. Și an de an, mai mulți vin să ne viziteze, să urce munții, să se odihnească în pensiunile de aici. Să viziteze locul unde a fost cetatea Arxaviei, bisericile, monumentele. Anul 2021, cu ceva speranțe, înseamnă și finalul pandemiei și atunci, Câineniul va reporni motoarele exact pe acest palier al turismului. Noi vom relua programul de investiții de a da o față modernă localității”, spune primarul Ion Nicolae.

În această vară, turiștii sunt așteptați să ia la pas comuna lui Praporgescu, o localitate cunoscută deja de bikerii nemți și polonezi care vin aici în fiecare vară.

Boișoara

Este nu o comună, este coroană regală cu trei sceptre – Găujani, Bumbuieşti şi Boişoara, este podoaba muntelui de Vâlcea, într-o zonă unde zăpada se confundă cu albul mioarelor, unde păpădiile apar când jos e deja vară, unde corcoduşul înfloreşte abia când jos dă floarea la măr, când iasomia şi-o agaţă fetele în  păr şi când sub munte deja e vară…

Intri în Boişoara prin trei părţi, adică urci dinspre Boia, de vrei, şi treci de stânci, unde sus, ca o cataractă, stă Găujaniul. Te şi întrebi dacă locuinţele sunt prelungiri ale stâncilor sau au fost făcute odată cu muntele, cu lumea, cu geneza. Sau au fost, de fapt, chiliile primilor îngeri. Cred că şi mărul e cu păcate dulci, dacă priveşti mai atent. Acolo, sub muntele Tătarului, sau sub rămăşiţele mitice ale cetăţilor dacice.

Satul Boişoarei este pe alt munte, o şa care vine de sus, dinspre versanţii Văii Oltului şi lasă, de-o parte şi de alta, precum ramurile de brazi, casele cu glas ardelenesc, pe unde zburdă câinii lăţoşi de stână şi mâţele cu coadă stufoasă. Aici e nucleul, e locul de unde, de jur împrejur, dacă priveşti, vezi doar munte, case din stâncă răsărite, turla bisericilor proiectate direct de Cer. Te întinzi pe iarba care scânceşte în creşa pământului, vrând să iasă şi să se joace cu mâţişorii de alun. Te arunci în vise, iubeşti şi îţi vin în minte toate poeziile frumoase ale românilor străbuni.

Apoi, te laşi pe culme spre Bumbuieşti, Ţara Moţilor de Vâlcea, unde sunt fâneţele, gardurile de lemn, din bârne lungi. Pe lângă fântâni, mai sunt cioburi de zăpadă, pe culmi au apărut bănuţii. Şi trei albine care fac zgomot în întinderea de munte.

Aici s-a născut veşnicia, într-un colţ de ţară nedescoperit de nimeni. Boişoara este Ardeal şi Oltenie, Munte şi Cer, natură şi paradis, este locul de unde niciodată nu poţi să pleci trist, unde aminitirile urâte se şterg, unde renaşti.

 

 

Titești

O întreagă istorie a lăsat în urmă Titeştiul, istorie pe care nu trebuie să o ignorăm.  De ce Titeştiul? Pentru că romanii au fost primii care au înţeles geopolitic această zonă când au construit unul din cele mai mari castre din Loviştea. Ei au identificat culoarele de trecere ale posibililor invadatori, dinspre Câineni şi dinspre Argeş. Titeştiul a fost un fel de avanpost, care străjuia Loviştea.

Sfârşitul mileniului prim şi începutul celui de-al doilea ni-i aduce în faţă, astfel, pe cruciaţii care mergeau spre Constantinopol şi care au creionat primele hărţi ale Loviştei. Se spune că zona este plină de morminte ale cavalerilor apuseni şi că anumite pietre cu cruce de fapt sunt pietre funerare.

Dar mai sunt şi legendele frumoase ale comorilor. Bolovanii ciudaţi, dispuşi clar de mâna omului în locuri unde se vede clar că este forţată aducerea lor, ar indica traseele spre comori. Se ştie că aceşti cruciaţi nu mergeau doar pentru a apăra creştinismul în Orient, ci şi pentru alte ocupaţii mai puţin ortodoxe – jaf şi cotropire. Şi atunci, pe drumul de întoarcere, pentru a se asigura, ascundeau comorile în mai multe zone, una dintre acestea fiind Titeştiul.

Legende fantastice şi multe mistere relevă una din cele mai frumoase localităţi montane din Vâlcea – Titeştiul, acolo unde tânărul primar Cătălin Daneş doreşte să combine istoria cu prezentul şi să realizeze una din cele mai frumoase şi cochete aşezări turistice, într-unul din cele mai frumoase judeţe ale României…

Comuna este aranjată, cochetă, cu drumuri bune, cu sate de legendă, cu o istorie care mustește din fiecare petec de pământ. Aici, Cătălin Daneș spune că nu vom recunoaște în zece ani, ce va urma. Explozia turismului bate la ușă. Inima Loviștei care pulsează la Titești, anunță de pe acum ce va însemna această superbă regiune, în mai puțin de 10 ani.

Perișani

Ţara Românească, provincia latină de la sud de Carpaţi, ar fi putut avea aceeaşi soartă în urmă cu peste 700 de ani dacă nu era Perişaniul. Dacă nu era Posada. Şi dacă nu era vitejia valahilor lui Basarab, care au pus la pământ o uriaşă armată maghiară, condusă de însuşi regele Carol Robert de Anjou.

Şi de atunci s-a ştiut clar că Ţara Românilor, ţara celor care vorbesc aceeaşi limbă de la sud de Carpaţi, avea să dăinuiască, să existe, să se dezvolte sub domnia atâtor voievozi care au reuşit, printr-un miracol, să o păstreze între atâtea imperii vecine, extrem de agresive.

La Perişani a existat şi primul drum al Europei Orientale spre Apus. Pe aici au trecut cavalerii cruciaţi, Ţara Loviştei fiind plină de morminte şi cruci malteze. Pe aici a fost drumul comercial care lega Orientul de Apus.

Şi tot la Perişani avem cele mai dramatice lupte din Primul Război, când Regimentul de Dorobanţi Vâlcea a pierit până la unul pentru apărarea României.

Azi, Perişaniul celebrează peste 1.000 de ani de românism dincoace de Carpaţi, şi aproape 700 de ani de când Ţara Românească a primit actul oficial de existenţă, prin lupta de la Posada.

O poveste de Vâlcea, în Nordul Montan al Vâlcii, în localitatea care urcă la 1.000 de metri, unde casele ating cerul şi unde iarna începe acum şi se gată abia în început de mai. Unde accentul domol ardelenesc se împleteşte cu iuţimea oltenească, unde râul căutătorilor de aur, Băiaşu, curge lin, tăind timpul în două, în timpul românesc şi timpul istoric.

La poalele Coziei, într-o lume cu cascade, cu munţii dacilor, cu transhumanţa ca arhivă genetică, la Perişani, lumea se gândeşte la o nouă coordonată.

„La Perişani se poate face turism montan, sunt zeci de trasee care străbat Cozia şi Suru, se poate face turism cultural şi de patrimoniu naţional. Urmele cetăţilor, urmele luptelor din Dealul Spinului, turismul de iarnă, suntem incluşi în programul de schi în Carpaţi. Turismul agro, pentru că aici se poate admira viaţa păstorilor. Este o ofertă generoasă, pe care o pune la dispoziţie comuna noastră”, spune Sorin Leonte

La Perişani s-a sărbătorit România. Anticamera României. Pentru că, fără Perişani, nu ştim care ar fi fost sensul istoriei pentru români.

Racovița

Iar dacă Oltul voia să aibă o logodnă de munte, nu putea decât aici, la poalele Loviştei să o petreacă. Înatăi a peţit-o, apoi a curtat-o şi apoi s-a cununat cu Racoviţa, acolo, la Cornetu, la schitul vechilor călugări.

Racoviţa este azi, o făşie care îmbracă Oltul pe ambele maluri, o localitate plină de legende, de mituri, aici, primul guvernator al romanilor de graniţă a ales să ridice cel mai mare fort, în inima munţilor. Racoviţa este aşeazătă în trepte. Cu marginile cele înalte valsează cu Perişanii, Titeştii şi Racoviţa, iar tivul şi-l udă în Olt. Ţinut monahal, ascunzişuri de haiduci, graniţă rebelă a imperiului de nord, în frumoasa comună a Loviştei, azi, ciobanii îşi duc mioarele sus pe plaiuri.

Dar, civilizaţia, noul a venit să echilibreze tradiţiile şi să confere rang de destinaţie turistică, acestei armonii de munte, pe care o găsim în Racoviţa.

Trei mănăstiri cocoţate pe versanţi – Băiaşu, Blănoiu, Grâiul Lupului, la Băiaşu râul nobil al căutătorilor de aur are o icoană spre cer, de Blănoiu, se vede Oltul, un lac imens sufocat de munte. La Grâiul Lupului, pelerini vin şi spun că nici în Munţii Pindului nu au regăsit aşa ceva.

Cornetu, singura mănăstire pe sub care trece trenul, stă ca piedestal, o poartă a Loviştei.

La Racoviţa mai sunt chilii rupestre, cel mai mare castru roman, munţi şi case, stânci care mestecă acest drum al Loviştei spre inima despresiunii.

Acestea sunt doar câteva din obiectivele turistice pe care comuna vâlceană Racoviţa le pregăteşte celor care vor veni să vadă îndeaproape tezaurul de Vâlcea.

Așadar vorbim de o comună cu patrimoniu, şi nu unul oarecare, o parte a tradiţiei loviştene, locul în care se spune că a fost definitivat procesul consolidării statului feudal valah. Racoviţa este, astfel, o entitate specifică zonei transhumanţei sau a drumurilor comerciale ale Europei Apusene cu Orientul, prin Valea Oltului. Toate acestea au lăsat urme şi vestigii, dar asta încă de dinainte, pentru că romanii au ridicat aici cea mai mare cetate de apărare, ale cărei ziduri se văd şi azi. Avem chiliile primilor sihaştri, mănăstirea Cornet, singura din România care are, ca fapt divers, un tunel de cale ferată pe dedesubt, o inginerie unică acum peste 100 de ani, în România.

Racoviţa este o localitate care domină Oltul, mai sus de Brezoi, un nod rutier care leagă Ţara Loviştei de Valea Oltului, un brand turistic de excepţie.

Toate aceste localități vor fi la maxim 12 km de autostrada Europei, de drumul care va uni Bucureștiul cu Parisul, toate cele 5 comune cuminți vor fi perla turistică a României, în mai puțin de 10 ani.