Costeşti, a 7-a staţiune vâlceană, devine centrul turismului monahal al Olteniei de sub Munte

Cadrul natural mirific completat de peșteri, Parcul Național Buila-Vânturarița, trasee montane și Muzeul Trovanților, unic în Europa, amplaseză Costeștiul, comuna de suflet a Reginei Maria, ca fiind una de excelență, fapt dovedit și de numărul mare de case de vacanță construite aici, dar și de existența a foarte multe pensiuni. Având o astfel de localitate, primarul Marius Toma Marius Peștereanu […]

» Read more

Unicat în lume: Icoana cu Aripi a Maicii Domnului veghează intrarea în Mănăstirea Govora

Sfânta Mănăstire Govora din judeţul Vâlcea, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, adună în fiecare an, la 15 august, sute de credincioşi care vin să se roage la o icoană unică în ţară, dar şi în lume. Aceasta se află deasupra uşii de la intrarea în lăcaşul de cult şi o întruchipează pe Maica Domnului cu aripi şi cu Sfântul Acoperământ. […]

» Read more

Mănăstirile Olteniei de Sub Munte pun Vâlcea pe harta turismului monahal din Europa

Drumul care leagă schitul Pătrunsa de traseul turistic “Drumul Mănăstirilor”, în lungime de 7 kilometri, va fi reabilitat cu fonduri europene, realizându-se astfel proiectul “Mănăstirile din Oltenia de sub munte”, a declarat astăzi, primarul din Bărbăteşti, Constantin Banacu. “Este o similaritate cu Bucovina acest grup turistic. Din discuţiile pe care le-am purtat cu conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului, am ajuns la această […]

» Read more

Biserica de lemn de la Ciunget – Bijuteria divină din nordul Vâlcii

Cea mai mică biserică din judeţul Vâlcea, biserica de lemn din satul Ciunget, a devenit emblema turistică a localităţii Mălaia, aceasta apărând în materialele de promovare ale obiectivelor din zonă. “În satul de vacanţă Ciungetu, unde deja se concentrează cea mai mare dezvoltare pe acest segment, avem o bijuterie a spiritualităţii româneşti. Este vorba de cea mai mică biserică de […]

» Read more