În această iarnă toți turiștii vin la Transalpina Ski Resort, cel mai frumos domeniu schiabil din România

Pârtiile de schi de la Obârşia Lotrului se vor deschide săptămâna viitoare, a anunţat  administratorul domeniului schiabil Transalpina, care a precizat că startul sezonului de iarnă va fi dat vineri, 17 decembrie, începând cu ora 9,00. Potrivit sursei citate, pe pârtiile de schi de la Obârşie se va putea schia în fiecare zi, de luni şi până duminică, între orele […]

» Read more

Vâlcea – locul 9 sosiri turiști, locul 5 ca număr de înnoptări, la nivel național

Cele mai populare destinații pentru turism rămân Constanța cu peste 1,2 milioane de turiști, Brașov cu 859.000 și București cu peste 765.000 de vizitatori. Astfel, într-un clasament al județelor în primele zece luni ale anului numărul de sosiri ale turiştilor în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare turistică a înregistrat valori mai mari în Constanța -1.242,1 mii persoane, […]

» Read more

De ce este Vâlcea săracă, deși ar trebui să fie printre primele 10 județe din țară?

România numără sute de obiective turistice atât istorice, cât şi naturale, însă nici cele mai cunoscute monumente din ţară nu reuşesc să strângă un număr de turişti similar cu cel înregistrat de un singur castel din Austria sau Anglia. România se poate mândri cu obiective unice în Europa, iar multe dintre judeţele ţării au zeci de obiec­tive turistice care pot […]

» Read more

Un nou succes Râmnicu Vâlcea Week: Jumătatea transilvană a Transalpinei rămâne deschisă iarna

În luna august, am fost rugați de administratorii domeniului schiabul Transalpina Ski Resort dar și de autoritățile locale din Voineasa, să facem demersurile mediatice pe lângă parlamentari, prefecți și CNAIR, astfel încât, să facilităm accesul turiștilor din Ardeal spre pârtia de schi. Zis și făcut, revista noastră a întreprins apeluri, am dat telefoane, am vorbit cu parlamentarii PSD, PNL și […]

» Read more

Pentru prima dată, după 7 ani, pârtia ”Telescaun” de la Transalpina va funcționa; Domeniul schiabil se deschide în decembrie

Sezonul pe Domeniul Schiabil Transalpina, județul Vâlcea, se deschide anul acesta în decembrie, promit administratorii. Pârtia de la telescaun, de peste un kilometru lungime, dar și instalația de transport pe cablu, care nu a mai fost pornită din 2014, sunt noutățile sezonului de iarnă 2021-2022. Administratorii Domeniului Schiabil Transalpina sunt deciși să deschidă printre primii sezonul de schi, lucru care […]

» Read more

Vâlcea are toate șansele pentru a ajunge cel de-al treilea județ turistic al României

Deși se află pe poziția a șaptea în topul atracțiilor turistice, Vâlcea are potențial imens de dezvoltare, iar oficialii județului s-au angajat să ridice ștafeta și să poziționeze, pe viitor, zona pe locul 3 în topul destinațiilor turistice românești. Aflat la a treia dezbatere publică, proiectul „Turismul românesc: între impas și oportunitate”,  a adunat împreună reprezentanții mediului de afaceri de la nivel […]

» Read more

Prima zăpadă în județul Vâlcea a venit; trei noi pârtii de schi vă așteaptă la iarna

Ninsoarea și-a făcut simțită prezența pentru prima dată în Vâlcea, evident în nordul Vâlcii, la Voineasa, in zona domeniului schiabil Transalpina. Desi zăpadă nu are mai mult de zece centimetri, administratorii domeniului schiabil lucrează și pregătesc sezonul de schi din aceasta iarna. Una din veștile bune este că pentru prima dată dea deschiderea domeniului schiabil, tronsonul 2 de telegondolă va […]

» Read more

Voineasa a câștigat pariul cu turismul: Transalpina Ski Resort și Obârșia Lotrului pline ca iarna

De 10 ani, am asteptat să urcăm vara sus în vârful pârtiei. Și uite că s-a întâmplat. În această vară, telegondolele au funcționat. Și pentru prima dată tronsonul 2 de telegondolă a funcționat. O premieră la Transalpina Ski Resort. Asta se întâmplă când o firmă din Vâlcea, chiar din zonă, administrează acest domeniu. ”Nu e vorba de profit. Nu am […]

» Read more

Apel către CNAIR: Dacă dezăpeziți 17 km, Vâlcea poate aduce turiști la schi, din tot Ardealul

DN 67C, cunoscută sub numele popular de Transalpina, face legătura între Novaci (Gorj) și Sebeș (Alba). El este împărțit aproximativ în două, Transalpina olteană și Transalpina ardeleană, ultima mai puțin cunsocută. Este un drum care traversează 4 județe – Gorj, Vâlcea, Alba și Sibiu, având un punct nodal, o intersecție care crește de la an la an, ca pondere turistică. […]

» Read more

Prentru prima dată, după 10 ani, telegondola de la domeniul schiabil funcționează și vara

O dorință mai veche a celor care vor să ajungă sus pe creastă, vara, la 2000 de metri în timpul verii, a fost îndeplinită. Astfel, administratorii domeniului schiabil Transalpina Ski Resorst au decis ca iubitorii muntelui să poată urca în timpul sezonului estival, până sus, la 2000 de metri, cu telegondolele care îi duc de regulă pe schiori iarna la […]

» Read more

Turism de vară în Valea Lotrului: Telegondolă până la 2000 de metri, cascade uriașe și multă muzică bună

Cât de puţină lume ştie faptul că în România noastră, cu precădere în judeţul Vâlcea există o poveste care ţâşneşte ca o biblie din geneza unui lac şi se termină hăt departe până spre Valea Oltului. Am auzit de Valea Oltului, a Prahovei, Jiului dar nu am auzit decât noi ai casei cum se spune, de Valea Lotrului, povestea care […]

» Read more

Transalpina Ski și stațiunile balneare au urcat Vâlcea pe locul 6 în turism la nivel național

Primul trimestru al anului aduce Vâlcea pe poziția numărul 6 la nivel de turism, ponderea cea mai mare fiind Voineasa, stațiunea care a urcat masiv în top turism fiind imediat după Călimănești. Astfel în județul Vâlcea, clasamentul turistic pe primul trimestru a fost Călimănești, Voineasa, Olănești, Horezu, Govora și Râmnicu Vâlcea. Sunt șanse ca poziția 6 să nu rămână la […]

» Read more

În această vară la Transalpina vor funcționa telegondolele, pentru turiști

Gabriel Năstăsescu, primarul din Voineasa, spune că sunt șanse mari ca în această vară, instalațiile de cablu să funcționeze, cel puțin, în lunile iulie – august, atunci când este cel mai mare flux de turiști în zonă. ”Asta depinde și de evoluția pandemiei. Să sperăm însă că vom avea un număr crescut de vaccinări și că vom fi pe curba […]

» Read more

Cine este Oltenia de sub Munte (vâlceană) și ce ar trebui să cuprindă?

În ultimele zile se discută intens despre geoparcul Olteniei de sub Munte, în sfârșit, o idee care ne bucură, după ce timp de 7 ani, prin materiale, reportaje, exclusivități ne-am străduit în paginile Râmnicu Vâlcea Week să portretizăm această zonă absolut fantastic de complexă din punct de vedere al naturii, al turismului, al tradițiilor. Salutăm astfel decizia luată de actorii […]

» Read more

Vii la Vâlcea? Pentru ce să vin? Pentru asta și asta și astalaltă și aia….

Când vom putea să răspundem la această întrebare, atunci Vâlcea va fi un județ câștigat. Vorbeam deunăzi cu un director comercial care are afaceri deschise cu o companie franco-germană. Discutam despre vizita reprezentanților acelei companii în Vâlcea. Și mi-a spus sincer. ”Ce să le ofer? Ceafă de porc cu cartofi prăjiți, niște mănăstiri și orașe cu blocuri? Oricât ne-ar plăcea […]

» Read more

Ambasadoarea Tunisiei a fost impresionată de domeniul schiabil Transalpina Ski Resort

Excelența Sa Raja Jhinaoui Ben Ali, ambasadoarea Republicii Tunisiene în România s-a declarat impresionată de tot ce a vizitat în nordul județului Vâlcea, de domeniul schiabil și de tot potențialul pe care îl are România în turism. Mai mult, aceasta a declarat că va începe diligențe pentru un parteneriat între localitatea tunisiană Tarbaca și Voineasa, localitatea din Tunisia fiind geografic așeazată […]

» Read more
1 2 3 4 5 9