Lucrări ample ale Primăriei Mălaia în zona satelor turistice – Ciungetu și Rudăreasa

Miracolele Vâlcii, de fapt minunile aruncate de Creator peste tot acest judeţ frumos, curg armonios dinspre sudul frumos spre nordul regal. De parcă acest judeţ a fost menit să fie interfaţa dintre lumea zeilor şi cea a muritorilor. Aici este poarta care comunică, de fapt, între poezia cerului şi proza pământului. Sau a subpământului, pentru că, acum vorbim de Mălaia, […]

» Read more

Drumul Zeilor se află în Vâlcea, în Ciungetul Malăii

Dincolo de lacul minunat al Brădişorului, în ţinutul cascadelor, în cea mai frumoasă insulă de frumos a Văii Lotrului, în Mălaia, se află locul de unde zeii au plecat în lume, după ce au fost hrăniţi, în peştera Laptelui, cu ambrozie şi nectar. Vorbim de cel mai frumos, cochet şi ascuns sat de vacanţă al judeţului, o aşezare montană, azvârlită […]

» Read more

Strategica sau sora Transalpinei, al doilea drum la 2000 de metri din Vâlcea

Puţină lume ştie, mai mult eco-turiştii, bicicliştii, că Transalpina mai are o soră. Un alt drum de poveste, la 2000 de metri, un drum construit de nemţi şi care traversează Munţii Latoriţei, unind Transalpina de DN7a, în Mălaia, traversând vârfuri care au în medie 2000 de metri. Poartă un nume de cod „Strategica”, dar este de departe un drum care […]

» Read more