Legea pensionării cu 2 ani mai devreme în zonele poluate a fost promulgată

Ieri, joi 10 septembrie 2020, a fost promulgată modificarea legii supranumită Eugen Neață, de pensionare cu doi ani mai devreme a celor care au locuit mai mult de 30 de ani în regiuni cu poluare remanentă. Printre ele, Râmnicu Vâlcea și împrejurimi și, începând de ieri, Berbești și localitățile din jur, pe o rază de 8 kilometri. Oficial, documentul semnat […]

» Read more

Deputatul Eugen Neaţă s-a întâlnit cu edilii din zona de sud-vest şi vest a judeţului Vâlcea

Primarii din comunele vâlcene de multe ori reclamă faptul că sunt în atenţia parlamentarilor doar o dată la 4 ani, atunci când de multe ori li se pare că sunt folosiţi pe post de catalizator de voturi. Problema legilor silvice în sensul aprovizionării cu lemne pentru populaţia îmbătrânită, problemele care ţin de fond funciar, proiecte care vizează infrastructura, un lobby […]

» Read more

Eugen Neaţă, al treilea şef la Poliţiei Vâlcene care intră în PSD

Eugen Neaţă, fost inspector şef al IPJ Vâlcea, a ales să se înscrie joi în organizaţia judeţeană a PSD, după ce alţi doi comandanţi ai poliţiei vâlcene, Nicolae Sărdărescu şi Florian Marin, au intrat, la începutul acestui an, în rândurile social-democraţilor. „Nu pot spune dacă înscrierea mea are vreo legătură cu lista pentru parlamentare, dar pot spune că am fost […]

» Read more