A fost inaugurat un pod care leagă două sate în Fârtăţeşti

Fârtăţeşti este o poveste a dealurilor unite prin biserici, a caselor unite prin Mâna Maicii Domnului, a satelor unite prin păduri. A celor mai fascinante poveşti din sudul de Vâlcea, unde legendele spun că s-au născut miturile celor trei păduri – de aur, de argint şi de aramă. Nu ştim dacă chiar aşa este, dar pe vremea haiducilor dar şi […]

» Read more

Căminul cultural din Voicești va fi modernizat

Căminul cultural din comuna Voicești va fi modernizat în scurt timp, potrivit declarației primarului Florian Vătafu. “S-a aprobat finanțarea investiției privind modernizarea căminului cultural. Acesta va fi dotat cu mobilier, centrală termică, bucătărie, frigidere, veselă, tacâmuri. Această investiție este o reușită, deoarece este mare nevoie de o sală unde, oamenii să își poată desfășura evenimente, fie ca e vorba de […]

» Read more

La Voicești se amenajează și modernizează drumurile și ulițe comunale

  Edilul din comuna Voicești, Florian Vătafu, se implică pentru continuarea lucrărilor la infrastructra din localitate. În acest sens,  a scos la licitație pe SEAP, lucrările la canalizare, dar și pentru continuarea lucrărilor de asfaltare a încă 3,4 kilometri, iar după primirea fondurilor guvernamentale edilul va trece și la amenajarea și modernizarea sistemului de drumuri și ulițe comunale. Una din […]

» Read more