Scundu – între legendele de ieri şi viitorul economic

Sărbătorile de iarnă au ajuns şi în localitatea trecătorilor de Vâlcea. Dinspre podgorii, spre Dealurile Pescenei, la Scundu, în pas de colinde, de iarnă liniştită, Primăria se pregăteşte pentru sărbătoarea naşterii Mântuitorului, cu grijă pentru semeni. Astfel, Dumitru Blejan nu-i uită pe cei care au trăit în respect şi armonie, timp de 50 de ani, în familie. “De Crăciun, într-un […]

» Read more

La Scundu, poveştile se ţin frumos în lada de zestre

„La noi la Scundu, da, aşa e toamnele sunt foarte frumoase, ienile sunt albe ca îngerii, cu zăpada care se pune cuminte peste streşini, primăverile înviorează cerul iar verile aduc liniştea serilor. Dar cele mai frumoase sunt pădurile”, spune dascălul pensionar din sat, alb de vremi, alb de ani dar cu ochii atât de vii şi tineri. Aşa e, în […]

» Read more

Mănăstirea Scundu, cel mai nou lăcaș de cult din județ, a devenit destinație de pelerinaj

Agerpres Primăria localității Scundu este implicată în ajutarea celei mai noi mănăstiri din județul Vâlcea, cu hramul Adormirii Maicii Domnului, mizând pe un pelerinaj din ce în ce mai crescut în perioada următoare, a declarat, pentru AGERPRES, edilul Dumitru Blejan. “Ne-am angajat să realizăm drumuri de acces spre mănăstire, să ajutăm cu tot ce putem mica obște de maici de […]

» Read more

La Scundu, istoria musteşte sub umbra fiecărui paltin

La Scundu se caută istoria. Istoria locului musteşte sub umbra fiecărui paltin, fiecărui gorun care acum, în ceasul toamnei se pregăteşte să se retragă în liniştea de noapte a iernii. Scundu este localitatea care adună catrenele dinspre Olt şi dinspre râul Pescenei, este catedrala Vâlcii, unde legendele spuse la margini de pădure au creat azi una din cele mai variate […]

» Read more

Fabrică de apă plată și parc fotovoltaic la Scundu

În perioada următoare, în localitatea Scundu va exista o explozie economică, datorită investițiilor de proporții ce se dezvoltă. De curând, pe raza comunei un investitor va dezvolta o investiție mare care va asigura locuri de muncă localnicilor, și care, bineînțeles, va contribui și la bugetul local al primăriei. Comuna Scundu are suficient teren pentru a pune la dispoziția investitorilor, dar […]

» Read more

Scundul Vâlcii – Trecătoarea unde oamenii au făcut dintr-un vârf e deal o comună frumoasă

Pe vremuri, în pădurea Pescenei umbla un tip fioros. Ataca toate caravenele care veneau dinspre Suteşti sau coborau dispre târgul Râmnicului spre sud. Voievozii fanarioţi au încercat să trimită totfelul de potere, dar fără niciun rezultat. Fie îi găseau pe bieţii poteraşi spânzuraţi de crengile copacilor, fie dispăruţi fără urmă. Zece ani a durat prigoana comercianţilor pe drumul Pesecenei, zece […]

» Read more
1 2